Mai multe familii dintr-o zonă de case a oraşului au ghinionul să-i aibă ca vecini pe doi patroni, un el şi o ea, cu afacerile pentru interior (adică de băgat în burtă, fast-food şi cafenea) şi pentru exterior (beauty&style) cuplate, aşa cum le sunt şi vieţile, de altfel. Oameni de comitet, nu le-au creat probleme vecinilor până când nu şi-au luat un câine lup zvăpăiat, prost crescut, adică nedresat, pe care îl mai şi ţin în afara curţii. Deşi de rasă, potaia umblă mai abitir ca un maidanez, prin grădinile şi curţile alăturate şi depărtate, care au devenit un fel de “acasă” pentru el. Atât de mult s-a familiarizat cu bătăturile de pe stradă, încât ştie pe unde poate pătrunde fără probleme. Lumea a atras atenţia proprietarului că nu e civilizat să-şi ţină animalul slobod, mai cu seamă că erau să dea în primire câteva bunici care s-au trezit cu “lupul” în faţă în propria curte! Nici gând să-i convingă pe oamenii
de afaceri să-l lege sau să ia alte măsuri – dacă nu se îndură să-l ţină în lanţ – ca să nu mai umble hai-hui. Mai mult, patrupedul a prins un obicei care le-a amărât mai tare vieţile vecinilor. Fură de pe prispă, de pe săli, încălţămintea lăsată în afara locuinţelor. Unii au făcut imprudenţa să-şi lase afară pantofii buni, nu doar pe cei de târşâit prin grădină, curte ori pe uliţă. Dimineaţa, când s-au trezit fără ei, au îngheţat, bănuind o fiinţă omenească de furt. Azi, un vecin, mâine, altul şi aşa s-a dus vestea că zona este călcată de un hoţ de şoşoni! Care o fi pe mână cu patronii de second-hand-uri, care face avere pe seama galoşilor lor! Când l-au văzut pe “blănos” cu captura în dinţi, s-au dus glonţ la stăpâni, care au sărit iritaţi că “puiul” lor nu face aşa ceva şi că este acuzat pe nedrept. Aşa că oamenii s-au hotărât ca, pe lângă încălţăminte nouă, să-şi ia camere video, ca să demonstreze la Poliţie isprăvile hoţomanului recidivist. Musceleanul de pe bulevard