06/10/2024

Misiunea Poliţiei, compromisă de o mâţă cuibărită la motor

Scene de râs cu lacrimi în faţa Primăriei, având ca protagonişti un echipaj de Ordine Publică şi o pisică rebegită de frig!

Începutul de săptămână i-a pus şi pe poliţişti în dificultate, după amiaza, când frigul se lăsa treptat peste oraşul nostru, inamicul principal al agenţilor şi-a făcut apariţia sub capota maşinii. Aflaţi în misiune, în faţa Primăriei, le-a venit de hac o pisică, cuibărită la motor, unde era cald şi bine. Cu un “miau-miau” subţire şi-a făcut simţită prezenţa. Soluţia gândită de poliţişti în impasul stânjenitor din “buricul târgului”, de faţă cu trecătorii, a fost să o atace cu principala armă ce nu-i convine micului mamifer şi anume apa, dar, pentru siguranţa de a avea efect, probabil că au turnat şi câteva picături de agheasmă, să înlăture diavolul. Agenţii ştiind că miaunica nu se împacă bine cu H2O-ul, au început lupta pentru înlăturarea supremaţiei acesteia prin turnarea apei în capotă.

S-au chinuit preţ de peste 30 de minute să o facă pe pisică să plece, nimic şi nimic, căldura îi era mult mai importantă decât baia ce i se făcea. Taximetriştii, plictisiţi şi fără clienţi, s-au bucurat la un spectacol de circ în aer liber. Unul dintre ei făcea pe pompierul, aproviziona cu apă sticlele poliţiştilor. Într-un final, a ieşit şi mâţa din maşină, leoarcă, momentul de glorie savurat de toată audienţa, agenţii se bucurau mai ceva ca prichindeii de grădiniţă la o acadea.

Crezând că au scăpat cu brio, pisica, aflată tot dedesubt, dar lângă roată, nu voia sub niciun chip să plece! Dată maşina de către poliţişti în marşarier, se juca de-a v-aţi ascunselea, cum pleca maşina un metru, cum şi ea se repezea în sensul de mers al autovehiculului. După jocul acesta, într-un final, victorie! Poliţiştii au scăpat de intrus şi au continuat să patruleze. De partea cealaltă, pisicii şocate că a pierdut i-a luat ceva timp să se resemneze, dar, în cele din urmă, şi-a continuat mersul galant spre o altă ţintă. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!