2.3 C
Campulung Muscel
11/12/2024

Marea deschidere a noului magazin de electrocasnice Flanco a fost centrul de interes al muscelenilor!

După cum vă anunţam acum câteva săptămâni, că în oraş se va deschide un nou magazin de electrocasnice, ei bine, cu toate că data oficială trebuia să fie 1 octombrie, s-a decalat cu o săptămână şi Flanco a inaugurat prima zi de primire a clienţilor, pe 8 octombrie, începând cu ora 9.00. Cu câteva zile în urmă, s-au distribuit pliante în tot municipiul, cu oferte, şi s-a perindat peste tot o maşină ce a invitat toţi cetăţenii la marea deschidere. Aşadar, într-unul dintre spaţiile Romarta, Flanco îşi va încerca norocul pe piaţa electrocasnicelor din Câmpulung, după ce mai multe firme, precum Altex şi Daniel, şi-au luat rămas bun de la clienţii ce au lăsat rafturile pline, fără interes de cumpărare.
    Ieri, cu o oră înaintea deschiderii, coada a început să se formeze. Rând pe rând, curioşii s-au strâns în faţa magazinului, pentru reducerile ce au atras ochiul, mai ales că unele produse ce aveau un preţ mai scăzut erau în stoc limitat. Şi aşa s-a demonstrat încă o dată setea de cumpărături a musceleanului. După ora 9.00, bulucul a dat năvală în magazin, mulţi din mulţimea ce se împingea dintr-o parte în alta aveau deja planul stabilit şi s-au dus direct la sursă ca să îşi achiziţioneze bunul dorit.   

Timp de o oră, peste 100 de persoane au intrat curioase, la noile produse apărute pe piaţa din municipiu. Ca pâinea caldă s-au vândut cuptoarele cu microunde Hansa, marea reducere de 64% i-a determinat pe cumpărători să scoată suma de 100 de lei, pentru acest produs, şi led-urile Samsung, într-un stoc de 15 bucăţi, reduse de la 1.600 de lei la 1.000 de lei, au fost una dintre atracţiile principale. Tot la led-uri au fost cele mai mari reduceri, de până la 1.000 de lei.
    Coada cea mare de la casă nu a pus piedici, câteva persoane şi-au cumpărat câte 2-3 bucăţi de cuptoare cu microunde. Speriată, o clientă mai vârstnică, ce trebuia să plece la Judecătorie, de-abia putea să-şi ţină în mână cuptorul şi întreba disperată ce poate face în situaţia în care trebuie să părăsească preţ de câteva minute Flanco, unde îşi va ţine proaspătul produs şi dacă, atunci când o să se întoarcă, o să-l mai găsească. O angajată a liniştit-o pe cumpărătoare că, dacă va plăti cuptorul, nimeni nu o să-l „fure”.
    Pe lângă aceste produse ce s-au vândut imediat, gama variată a stârnit interesul, s-au vândut din toate câte ceva, majoritatea celor care au trecut prin magazin au târguit şi nu au plecat acasă cu mâna goală. O zi reuşită a noului magazin, ceea ce rămâne de văzut sunt următoarele luni de activitate, dacă va prospera în vânzări şi dacă vor merge pe acelaşi profit ca în prezent.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!