1.3 C
Campulung Muscel
07/12/2023

Ştefan Trâmbaciu, director al Muzeului de Istorie, timp de 40 de ani, s-a stins din viaţă

În ziua sfântă de duminică, Ştefan Trâmbaciu a părăsit această lume, mai săracă prin dispariţia unui simbol al culturii muscelene. O necruţătoare boală a curmat nu numai viaţa unui om, ci a pus capăt unei prodigioase cariere care nu se încheiase încă. Prof.univ.dr. Ştefan Trâmbaciu mai avea încă atâtea de spus şi de făcut, lucrări de scris, pentru care realizase partea de documentare. La sfârşitul anului 2013, după 40 de ani în care a deţinut funcţia de director al Muzeului Municipal de Istorie, Ştefan Trâmbaciu a predat ştafeta. Înainte de decembrie 1989, o bună perioadă de timp, în subordinea sa, s-a aflat tot ceea ce a însemnat cultură şi unitate culturală de pe teritoriul Muscelului. Atât longevitatea, abilităţile de bun manager, cât şi experienţa profesională, au cântărit în “proclamarea” sa drept un director fără concurenţă. 

Această afirmaţie este confirmată de o simplă vizualizare a CV-ului impresionant, din care spicuim etapele profesionale ale îndelungatei şi bogatei sale cariere: =1969, licenţiat în Istorie; =1973-2013, director al Muzeului Municipal Câmpulung; =1987, doctor în Istorie cu lucrarea „Istoricul Obştei Moşnenilor Câmpulungeni, din cele mai vechi timpuri şi până în 1864”; =1990-1998, cercetător ştiinţific gradul 1; =şeful Catedrei de Istorie, Universitatea din Piteşti; =conferenţiar universitar al Universităţii de Stat din Piteşti; =profesor universitar la Universitatea de Stat din Piteşti.

În decursul atâtor decenii puse în slujba culturii muscelene, prof.univ.dr. Ştefan Trâmbaciu a desfăşurat o bogată activitate didactică, de cercetare ştiinţifică şi arheologică pentru istorie, monumente istorice, artă şi perioada medievală. A condus cursuri şi seminarii, a coordonat publicaţii ştiinţifice şi a îndeplinit rolul de consultant şi formator în domeniul istoriei, muzeologiei, pe lângă conducerea unităţilor muzeale. În ultimul deceniu a publicat mai multe volume:

1.Drăculeştii şi aşezările din spaţiul muscelean, în vol. „Vlad Ţepeş Drăculea – Domn Creştin – al Ţării Româneşti”, Argeş, iunie 2010;

2.Ispravnicii de Muscel în perioada medievală, în vol. „Buletin ştiinţific”, Piteşti, 2010;

3.Prezenţe (autohtoni şi alogeni) în lupta pentru realizarea Marii Uniri din anul 1918, ed. Universităţii din Piteşti, 2009, vol. II;

4.Câmpulungul Muscelului reflectat în catagrafia din 1838, Piteşti, Ordessos, 2007;

5.Casa Memorială „Poetul G. Topârceanu”, ed. Universităţii din Piteşti, 2007;

6.Prezenţe (autohtoni şi alogeni) în lupta pentru realizarea Marii Uniri din anul 1918, ed. Universităţii din Piteşti, 2006, vol. I;

7.Bătălia din zona Bran-Câmpulung (octombrie-noiembrie 1916), Ed. EuroPress – Piteşti;

8.Personalităţi câmpulungene, sec.XIX-XX, Ed. Universităţii din Piteşti, 2007;

9.V.A. Urechea.; Cele mai importante documente şcolare din Ţara Românească şi Moldova, ed. Critică, ed. Ars Docendi a Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2003;

10.Contribuţii la studiul obştilor de moşneni din Ţara Românească, sec. XIV-XIX, ed. Nummus, Bucureşti, 2000.

Nu omitem articole publicate:

1.Cercetări arheologice la Câmpulung – 2001 în „Revista de istorie a Muscelului. Studii şi Comunicări”, vol. VII, Bucureşti, 2003;

2.Instituţii medievale româneşti. Ispravnicii de Muscel. Buletin Ştiinţific. Studii istorice nr.1-2 (2002-2003), Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, Specializarea Istoriei, Piteşti, 2004;

3.Aşezările de „ungureni” pe moşia Obştei Moşnenilor Câmpulungeni în „Buletin Ştiinţific”. Studii istorice nr.5, Facultatea de Ştiinţe Socio- Umane, Specializarea Istorie, Piteşti, 2008;

De asemenea, a avut şi o activitate editorială:

1.Membru fondator şi redactor responsabil al revistei „Studii şi Comunicări (vol. 1-11)”, 1981- 2011, Muzeul Municipal Câmpulung;

2.Membru fondator şi redactor responsabil în „Revista de istorie a Muscelului”. Studii şi comunicări, Muzeul Municipal Câmpulung Muscel (vol. VI-XI);

3.Membru al colegiului de redacţie al revistei „Buletin Ştiinţific” al Universităţii din Piteşti, Studii istorice;

Dintre afilierile sale profesionale amintim:

Membru fondator al Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, 2006;

Expert în Istorie al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;

Membru ARACIS;

Expert al Ministerului Culturii şi Cultelor în domeniul istoriei şi bunuri arheologice;

Expert arheolog al Ministerului Culturii şi Cultelor;

Membru al Comisiei de acordare a burselor pentru studii postuniversitare în străinătate al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;

Membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România;

Preşedintele onorific al Filialei Câmpulung Muscel al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România;

Membru al Societăţii Numismatice din România – preşedintele Filialei Câmpulung Muscel;

Membru al Comisiei de cercetare arheologică la Complexul Feudal “Negru Vodă” (1975-2008);

Membru ANCS;

Diplomă pentru Managementul proiectelor elaborate de IIZ DVV Asociaţia Universităţilor Populare Germane;

Certificat în Managementul proiectelor. Organizarea şi derularea cu succes a proiectelor, eliberat de DVV Internaţional. Asociaţia Universităţilor Populare Germane;

Certificate of participation presented to Ştefan Trâmbaciu, Manager Câmpulung Muscel Municipal Museum, the second anuual regional conference „Our Comunity: Our Parternership”, eliberată de Ministrz of Culture and Religious Affairs România şi Fund for Arts and Culture in Central and Eastern Europe with the help of Getty Foundation.

Funcţiile pe care acesta le-a avut de-a lungul carierei şi granturi de cercetare:

Grant „Participarea muscelenilor la al Doilea Război Mondial”, finanţator Muzeul Câmpulung

Expert pe termen lung (conducere de doctorat) în domeniul istoriei:

1.Orientarea şi îndrumarea doctoranzilor în elaborarea planului de doctorat;

2.Orientarea şi îndrumarea doctoranzilor pentru participările la conferinţe, seminarii, sesiuni ştiinţifice, în organizarea mobilităţilor interne şi externe etc.;

3.Pilotajul conţinutului academic şi reorientarea eventuală a cercetării;

4.Controlul evoluţiei cercetării în conformitate cu angajamentele asumate.

Ştefan Trâmbaciu s-a stins din viaţă, duminică, la vârsta de 73 ani. Trupul neînsufleţit este depus la Capela Bisericii “Sfântul Nicolae” din Câmpulung. Astăzi va fi înmormântat la ora 13:30.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!