Mâncarea o să dispară, şi pântecele o să dispară; dar nu tot aşa se poate vorbi şi despre trup. „Dar trupul nu este pentru curvie, ci pentru Domnul, şi Domnul pentru trup. Şi Dumnezeu, care L-a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi cu puterea Sa” (1 Corinteni 6.13,14). Domnul Dumnezeu are gânduri deosebite cu privire la trup şi Se ocupă de el într-un chip deosebit. Şi aici, apostolul Pavel ne face să judecăm lucrurile în felul lui Dumnezeu, nu după mintea noastră care poate să ne ducă în rătăcire şi să ne abată de la Cuvânt. Dacă este vorba de legăturile trupeşti, Dumnezeu a tras o linie: Pe aici să mergi! Dacă nu mergi pe linia însemnată de El, ci o iei pe altă parte, ai păcătuit împotriva trupului tău. Dumnezeu a rânduit deci şi în ce priveşte legăturile trupeşti; acestea să fie numai în stare de căsătorie, altfel nu; legătură între soţ şi soţie, atâta. Aici nu este libertatea ca fiecare să facă ce-i trece prin minte şi să creadă că rămâne totuşi neabătut de la voia lui Dumnezeu. În această privinţă, Dumnezeu a îngrădit libertatea, pentru binele nostru. Când te abaţi de la rânduiala lui Dumnezeu, păcătuieşti împotriva trupului tău. Fiecare bărbat să-şi aibă soţia lui. În 1 Corinteni 7.2 este scris: „Dar, din pricina curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei”. Aduce ca motiv ferirea de curvie, dar acesta nu este singurul motiv. Motivul este rânduiala lui Dumnezeu. Când zice că fiecare bărbat să-şi aibă soţia lui, aceasta este şi o lovitură dată poligamiei. Pe atunci, un bărbat putea avea mai multe neveste. Dar chiar de la început, între credincioşi lucrul acesta era rău văzut. Era greu pentru aceia pe care aşa îi apucase evanghelia, într-o situaţie complicată. Într-un loc (1 Timotei 3.2) spune: „Dacă doreşte cineva să fie episcop (sau presbiter), să fie bărbatul unei singure neveste”, deci să nu aibă mai multe neveste. Căsătoria: nu este bine ca omul să fie singur. Nicăieri nu se vede în Cuvântul lui Dumnezeu dispreţ pentru căsătorie. Dimpotrivă, Pavel, care vorbeşte aici aşa fel că parcă ar da apă la moară celor care erau împotriva căsătoriei, vorbeşte foarte frumos despre căsătorie şi se serveşte de legătura dintre soţ şi soţie ca de o asemănare frumoasă, înaltă, despre legătura dintre Domnul Isus şi Biserica Sa (în Epistola către Efeseni). El priveşte căsătoria după rânduiala lui Dumnezeu şi de aceea face această comparaţie. Căsătoria s-a încheiat în rai (Eden), acolo a fost ea aşezată. În privinţa ei a fost discuţie în Dumnezeire: „Nu este bine ca omul să fie singur; să-i facem un ajutor potrivit lui”. Aceasta este rânduiala lui Dumnezeu; şi câtă vreme stai în rânduiala Lui, nu este nicio întinăciune. Soţul şi soţia îşi aparţin unul altuia. După cum Pavel spunea: „Aş vrea ca toţi să fie ca mine” (1 Corinteni 7.7), tot aşa cel credincios care are o soţie credincioasă ar putea să spună: „Aş vrea ca toţi să aibă soţii cum este a mea!”. Celor neînsuraţi şi văduvelor, apostolul le spune că este mai bine să rămână necăsătoriţi. Necăsătoria îşi are ispitele ei, dar şi căsătoria îşi are greutăţile ei. Mai bine este să te înjugi la jugul greutăţilor, decât să cazi pradă ispitelor. După Cuvântul lui Dumnezeu, căsătoria este regula, necăsătoria este excepţie. După voia lui Dumnezeu este ca amândoi să fie tovarăşi de drum spre cer şi amândoi să se ajute unul pe altul pe cale. Femeia: un vas mai slab. Apostolul Petru spune despre femeie că este un vas mai slab (1 Petru 3.7). Este nevoie ca şi în privinţa aceasta soţul credincios să fie sub călăuzirea Duhului Sfânt. Faţă de soţia sa, el să nu abuzeze, să-i dea cinste şi să ţină seama de slăbiciunile ei. „Nu în aprinderea poftelor, ca păgânii, care nu-L cunosc pe Dumnezeu”. Ciudat, dar adevărat, şi în această privinţă găsim rânduială în Cuvântul lui Dumnezeu. Dorinţa sufletului omenesc de a fi iubit. Sufletul omenesc doreşte să iubească şi să se ştie iubit. Acest lucru este mai necesar ca pâinea. Fetele îndeosebi îşi fac nădejdi frumoase despre căsătorie, căci fiecare fată doreşte să aibă un soţ care s-o iubească şi pe care şi ea să-l iubească, s-o facă fericită, şi ea să-l facă fericit pe el. Este natural să fie aşa şi este frumos. Realitatea este însă deseori foarte tristă. În loc să dea peste o persoană care s-o iubească şi pe care să-l iubească, dă peste câte o persoană egoistă şi morocănoasă. Judecaţi căsătoriile pe care le cunoaşteţi şi prea puţine veţi găsi aşa cum trebuie să fie. Sunt soţi care merg până acolo încât îşi bat soţiile. Dacă este bărbat, deci mai tare, trebuie să-şi bată soţia? Ce căsătorie să mai fie aceea în care certurile şi chiar bătăile nu se mai sfârşesc! Vai de o astfel de căsătorie! Destul rău face însă şi cicăleala şi pornirea spre supărare. Sunt soţi care nu-şi vorbesc cu zilele, se închid în ei înşişi şi poartă gânduri rele unul împotriva altuia. Frumos a fost idealul pe care l-au legănat la sân, dar realitatea este destul de amară. Căsătoria a fost adusă din rai – aşa se zice – dar ce a ajuns! Gemete şi suspine. După rânduiala lui Dumnezeu, soţii ar trebui să se iubească între ei şi să fie ca doi tovarăşi de drum în calea către cer. Nefiind între soţi Domnul Isus, egoismul apare la unul sau la altul. Iubirea în căsătorie. Câte căsătorii sunt nefericite din pricină că lipseşte dragostea! Când s-au căsătorit, îşi închipuiau că toată viaţa au să se iubească între ei. N-a trecut însă mult şi a venit cearta din ce în ce mai aspră, încât rare căsătorii în care unul sau altul dintre soţi să nu-şi spună în suflet cu regret: „De nu l-aş mai fi întâlnit în viaţa mea!”. Atunci căsătoria, în loc să fie ce vrea Dumnezeu să fie, ajunge un chin pentru oameni. Unii soţi trăiesc unul contra altuia, alţii trăiesc unul lângă altul, alţii unul cu altul şi, în sfârşit, alţii unul pentru altul. Cât de puţini sunt aceştia! Celui care este însă cu Domnul Isus, aceluia dragostea îi este turnată în inimă. Ea face parte din „roada Duhului” şi curge dintr-un izvor nesecat, care este Domnul Isus. Un credincios i-a vizitat pe doi soţi de curând căsătoriţi şi i-a îndemnat să se iubească între ei, dar şi el şi ea au răspuns: Noi ne iubim foarte mult! – Totuşi este bine să cereţi în rugăciune dragoste unul pentru altul, fiindcă aveţi nevoie de ea, i-a îndemnat cel ce i-a vizitat. – Fiţi pe pace, au zis soţii, noi ne iubim foarte mult… După câteva luni, acelaşi om trecea iarăşi pe acolo şi îi găseşte pe soţi supăraţi unul pe altul. – Ce s-a întâmplat? i-a întrebat el. Ziceaţi că vă iubiţi foarte mult…
Ce lipsită este lumea de iubire! Ce plină de egoism este ea! Şi totuşi, cum doresc oamenii să afle un pic de iubire! Iar când nu o află rămân dezamăgiţi. Fata care se mărită doreşte iubire din partea soţului ei; când descoperă însă că el este un egoist, dezamăgirea ei este mare. Băiatul care se însoară, întemeind căminul lui, doreşte să iubească şi să fie iubit; când nu vede iubire este dezamăgit. A ajuns să fie un lucru rar să mai vezi iubire în vreo căsnicie. Când intri într-o astfel de casă, simţi atmosfera parfumată de iubire. Dar parfumul acesta este aşa de rar!
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel