8 C
Campulung Muscel
05/11/2024

O pictoriţă din Lereşti uimeşte cu talentul său!

Pictoriţa Mădălina Ionela Dumitrescu, din comuna Lereşti, în vârstă de 25 ani, şi-a dedicat, încă de mică, întreaga sa activitate domeniului artei. A absolvit Colegiul Pedagogic “Carol I”, cu profilul pedagogic (educator-învăţător), însă pasiunea sa de a picta şi de a-şi perfecţiona calităţile plastice a îndemnat-o să urmeze o facultate în acest domeniu, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfânta Muceniţă Filofteia” din Piteşti, secţia Artă Sacră.

    Odată cu chemarea sa către arta sacră, aceasta a început să lucreze pe diferite şantiere, fie ele de restaurare a bisericilor, Biserica “Tuturor Sfinţilor”, Biserica “Fostul Schit din Vii”, fie colaborări de pictură din nou, Biserica Fundeni. Suporturile şi materialele, pe care artista le foloseşte, sunt diversificate, lemn, hârtie, pânză, sticlă, foloseşte creioane, tuşuri, acrilic, tempera, uleiuri, pasteluri. O inspiră operele lui Hayao Mizazaki, ilustraţiile vintage, Renaşterea şi Art Nouveau, iconografia, motivele tradiţionale de pe porturile populare, mitologia, fauna domestică şi sălbatică, zonele rurale, clădirile vechi.
    Pe lângă talentul pe care îl are în pictură, Mădălina Dumitrescu s-a dedicat unor colaborări de ilustraţii. A creat un set de cărţi, comunicare psihosocială, atât acasă, cât şi la şcoala autoarei Antonia Noel.

“Lucrez de când mă ştiu în creion, acuarelă, tempera, ulei, iar, ceva mai recent, a fresco. Mă pliez uşor pe toate tehnicile, dar sunt deschisă şi abordării tehnicilor noi sau combinaţiilor inedite. Nu pot spune că am un stil anume, doar că lucrez ceea ce mi se cere şi în stilul în care se doreşte a se realiza o lucrare. Personal, îmi surâde cel mai mult ideea de ilustrator de cărţi de poveşti, pentru că este segmentul în care am posibilitatea de a da frâu liber imaginaţiei şi, totodată, mă transpune în lumea copilăriei, o lume din care, deşi am crescut, nu aş fi vrut niciodată să ies.”, ne-a declarat aceasta.
    În creaţia sa artistică, temele sunt diferite, pictează scene din viaţa sfinţilor, icoane, peisaje portrete, desene, cu personajele preferate în camerele copiilor, picto-obiect pe sticlă etc.
    Tehnicile, de asemenea, sunt diversificate, frescă şi al secco, cât şi digitalul. În timpul liber de care aceasta dispune, preferă plimbările în natură, dar evident că nu se desprinde de pasiunea şi talentul său. Preferă ca şi în momentele sale libere să exerseze prin crochiuri, schiţe pregătitoare, anime-uri, modelaj-uri.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!