S-au succedat mesele festive, recepţiile, de dimineaţa, până seara, la evenimentele rurale şi urbane, care au avut loc în ultima perioadă. După modelul occidental, unde orice socializare are loc lângă un bufet suedez, unde mai mult adulmeci decât înfuleci, ai noştri au însoţit acţiunile aici, la “ţară”, de protocol, la care gustările cât să ajungă pe o măsea au fost înlocuite cu porţii româneşti, ca la mama acasă. Întors de la un eveniment care se vrea cu ştaif, miroşi ca o cantină comunală, de se ţin scai maidanezii după tine pe stradă, cu saliva târâş, simţindu-ţi mirosul de jambon, care n-are nicio treabă cu dineul inspirat de europenii civilizaţi. Într-un sfârşit, dacă izul de bucătar care găteşte la pomană nu este de ajuns să-ţi strice ziua, aperitivul îmbelşugat îi taie cheful de eveniment participantului, în primul rând, din cauză că la noi cică nu e frumos să laşi nimic în farfurie ori în farfurii, dacă sunt mai multe pe masă, şi, în al doilea rând, după ce înghesui zdravăn atâtea bunătăţi, merge o moţăială, nu nişte discursuri. Gazdele noastre, în loc să plaseze “atenţia, măslina” după acţiunea pe care o organizează, o pun înainte, când cu greu îi mai dezlipesc pe oaspeţi de platouri. Evident că se ajunge la întârzieri din cauza gurilor flămânde, ocupate să devoreze muntele de “fonfeuri” inspirate la români din “mezelul” de la nuntă. Vom intra în Europa cu manierele, la ce apetit are băştinaşul nostru, care, şi când se ridică de la masă, parcă tot ar mai mânca ceva, când ne vom vedea ceafa! Cea mai tare fază au oferit-o, la o manifestare publică tot cu specific culinar, două doamne de la Bucureşti, care au fost cadosirite de cei implicaţi cu ce se găsea mai bun pe mese. Şi-au plecat divele trăgând pe coastă nişte paporniţe ciobăneşti, pline ochi cu borcane şi caş afumat, fără a le deranja prea tare că din puzderia de bărbaţi n-a sărit niciunul să le ajute la căratul plocoanelor.
Musceleanul de pe bulevard