În perioada 18-22 august, la Câmpulung se va desfăşura Tabăra Gazeta Matematică şi Viitori Olimpici.ro.2015. Tabăra reprezintă etapa finală a concursului Gazeta Matematică şi ViitoriOlimpici.ro.
În cadrul taberei, scopul îl reprezintă pregătirea, promovarea şi premierea copiilor care doresc să obţină performanţă în Matematică. Luni, au avut loc înscrierea şi cazarea participanţilor. Primirea acestora s-a făcut la Colegiul Naţional “Dinicu Golescu”, iar cazarea este asigurată în cadrul căminelor de la Colegiile Naţionale “Dinicu Golescu”, pentru clasele VII-XII, şi “Carol I”, pentru clasele IV-VI. La ora 18.00, a avut loc festivitatea de deschidere, în faţa Primăriei. Programul taberei va cuprinde activităţi precum ateliere de grafică digitală, atelier de LaTeX, lecţii de pregătire susţinute de profesori, probe scrise, concursuri sportive, foc de tabără, atelier de artă. Vineri, elevii vor participa la festivitatea de premiere, începând cu ora 17.00.
La această ediţie, 187 de elevi se vor bucura de a VI-a ediţie a taberei, 4 invitaţi dintre cei mai buni de la Balcaniada de juniori şi 46 de profesori. Din judeţul nostru avem 14 participanţi, unul din Curtea de Arges, 11 din Piteşti, iar din Câmpulung, trei, respectiv la clasa a V-a, Darius Andrei Jipa, elev al Şcolii “Oprea Iorgulescu”, cu poziţia 7 în clasament şi un punctaj de 9.862, la clasa a IX-a, Florea Dan Şerboi, elev al Colegiului Naţional “Dinicu Golescu”, cu punctaj maxim de 10.000 şi poziţia 1 în clasament, şi la clasa a XII-a, Emanuel Necula, elev al Colegiului Naţional “Dinicu Golescu”, cu poziţia 2 în concurs şi punctajul de 9.964. Pe lângă concursul în sine, tabăra este un prilej al schimburilor de opinii, de legare de prietenii, un schimb de experienţă între generaţii.
Articolul precedent