0.2 C
Campulung Muscel
19/04/2024

O femeie a murit după ce a fost muşcată de un maidanez

Duminică, la orele prânzului, o femeie în vârstă de 68 de ani, din comuna Bughea de Jos, a murit, după ce a fost muşcată de un câine fără stăpân, care i-a secţionat artera femurală, trupul său fiind găsit de un localnic pe stradă. Poliţia a deschis dosar penal cu privire la faptă şi cercetările continuă.

Animalul a atacat pe la spate

Tragedia s-a întâmplat în cursul zilei de duminică, în Bughea de Jos. În jurul orei 13.00, Elena Pretorian, în vârstă de 68 de ani, se deplasa pe un drum comunal şi, cel mai probabil, se îndrepta spre casă. Când a trecut pe lângă un autocamion parcat pe marginea drumului, un câine care stătea la umbră sub vehicul a sărit asupra ei şi a atacat-o prin surprindere, venind din spate. Furios, animalul şi-a înfipt puternic colţii în piciorul drept al femeii, pe partea interioară de la jumătatea pulpei. Ţipătul victimei se pare că a speriat câinele, care a fugit. Fără să-şi dea seama cât de gravă este rana provocată de muşcătură, sexagenara şi-a continuat deplasarea. Nu a mai apucat să facă decât câţiva metri, pentru că s-a prăbuşit la pământ, într-o baltă de sânge, şi nu s-a mai ridicat.

Un localnic a sunat la 112

Un localnic a descoperit-o când nu se mai putea face nimic pentru a fi salvată. Omul a sunat la 112 şi a anunţat că o femeie plină de sânge zace pe marginea drumului. Poliţiştii din localitate, dar şi un echipaj medical au mers în zonă. Cadrele medicale nu au mai putut face altceva decât să constate decesul Emiliei Pretorian. La o primă examinare s-a constatat că moartea femeii a survenit în urma sângerării masive, întrucât colţii animalului au secţionat artera femurală a victimei. Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care a avut loc tragedia. Oamenii au povestit că este vorba despre o căţea de culoare albă, care are pui. Animalul ar aparţine unor bucureşteni, care vin rareori în sat, la casa pe care o au în zonă. Cum nu este hrănită zilnic, căţeaua merge la ghena de gunoi situată în apropierea locului unde a fost atacată Emilia Pretorian, pentru a căuta resturi de mâncare. Alţi localnici susţin că animalul ar fi maidanez şi că s-a pripăşit prin zonă, pe la ghenele de gunoi. Nimeni nu ştia că femela este agresivă şi pun totul pe seama faptului că a fătat de curând. Trupul neînsufleţit al bătrânei a fost transportat la morgă, pentru autopsie. Ancheta este în curs de desfăşurare, urmând ca poliţiştii să găsească mai întâi câinele, apoi să stabilească dacă animalul ucigaş are stăpân sau dacă este, pur şi simplu, pripăşit prin zonă.

Al treilea caz în Argeş când o femeie moare din cauza câinilor fără stăpân

Nu este pentru prima dată când o persoană are parte de o moarte violentă din cauza câinilor fără stăpân. În iulie 2002, o femeie în vârstă de 82 de ani, din Topoloveni, a fost atacată şi ucisă în propria grădină de patru câini ai vecinului său. În martie 2011, o altă femeie, de 62 de ani, din Albota, a fost atacată de o haită de maidanezi şi descoperită fără viaţă a doua zi, cu trupul sfârtecat. Anual, sute de argeşeni ajung la spital pentru a fi trataţi după ce au fost muşcaţi de câini fără stăpân. Majoritatea sunt persoane în vârstă şi copii, iar unii dintre ei au fost chiar desfiguraţi. Chiar luna trecută, un bărbat din Slobozia a fost atacat de câinele unui vecin şi a ajuns la spital cu răni grave la faţă, la mâini şi la picioare. Deşi există o lege privind eutanasierea câinilor care reprezintă pericol pentru cetăţeni, a fost rareori aplicată, din cauza propagandei şi a presiunilor exercitate de ONG-uri care militează pentru protecţia lor.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!