1.3 C
Campulung Muscel
07/12/2023

Belele la Ziua Comunei Boteni

În cadrul festivalului, s-au pus la dispoziţie o maşină de Poliţie şi o ambulanţă pentru paza şi protecţia cetăţenilor. Un caz neprevăzut a fost o fetiţă, care şi-a fracturat mâna pe toboganul gonflabil din jurul stadionului, care i-a pus, din păcate, capăt distracţiei micuţei. Medicii de pe ambulanţă i-au acordat primul ajutor, mobilizând braţul şi sfătuind părinţii să-i facă acesteia o radiografie pentru diagnosticarea exactă a gravităţii accidentului.

 

 

 

 

Femeie, accidentată de un scuterist

Membrii unui echipaj de Ambulanţă au intervenit, duminică seara, în comuna Boteni, pentru a-i salva viaţa unei femei. Aurelia Iacob, de 59 de ani, căci despre ea este vorba, a fost accidentată de un scuterist în timp ce traversa strada unde se desfăşura sărbătoarea organizată de Ziua Comunei. După impact, victima a fost trântită la pământ pe mijlocul străzii, iar botenarii au abandonat petrecerea, micii şi berea şi s-au strâns în jurul femeii lovite, ca „la urs”, dar fără a o ajuta în vreun fel, doar ca “gură cască”. Medicul de la Ambulanţa ajunsă repede la faţa locului şi-a dat seama, de fapt, că femeia, pe lângă traumatismele pe care le prezenta era şi beată, ca foarte mulţi dintre participanţii la eveniment. După ce i s-a acordat primul ajutor, Aurelia Iacob a fost condusă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului  Câmpulung. Aici, medicul de gardă a întrebat-o pe femeie dacă a băut ceva, iar ea, senină, a răspuns că „doar o ţuică”. Pentru a stabili care parte se face vinovată de producerea accidentului, s-a deschis un dosar de cercetare penală.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!