5.6 C
Campulung Muscel
26/01/2025

Permise suspendate pe DN73 pentru nerespectarea semaforului

Săptămâna trecută a fost una extrem de aglomerată pe străzile câmpulungene. Pentru că ne aflăm în plin sezon al concediilor, DN 73 este cel mai tranzitat, iar conducătorii auto se grăbesc să ajungă la destinaţie. Întrucât au încălcat regulile de circulaţie, poliţiştii musceleni nu au stat pe gânduri, le-au aplicat sancţiuni şi l-au suspendat şi permise de circulaţie. Într-o singură zi, poliţiştii Biroului Rutier Câmpulung au aplicat 14 sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.200 lei şi au reţinut în vederea suspendării dreptului de circulaţie un permis de conducere. Tot pe DN 73, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Schitu Goleşti au iniţiat şi executat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere şi a indisciplinei în traficul rutier, pe raza comunei Schitu Goleşti, ocazie cu care au depistat pe I.G., de 34 ani, din Braşov, şi A.G., de 45 ani, din Godeni, care, în timp ce conduceau autovehicule pe DN73, din direcţia Piteşti către Câmpulung Muscel, nu au respectat culoarea roşie a semaforului electric. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 840 şi le-au fost reţinute permisele de conducere în vederea suspendării dreptului de circulaţie. Aceiaşi poliţişti au întocmit un dosar de cercetare penală pentru un bărbat din comuna Lereşti, care conducea o autoutilitară fără a poseda permis de conducere.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!