Deputatul Gheorghe Marin a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al PSD Câmpulung, în cadrul conferinţei municipale a partidului, organizate vineri, 26 iunie 2015, conform calendarului care se desfăşoară la nivelul întregii ţări. Aflându-ne în an electoral, când organizaţia are nevoie să-şi canalizeze energiile în direcţia câştigării alegerilor din 2016, a fost menţinută structura de conducere, dezideratul social-democraţilor fiind întărirea ei, nu schimbări la nivelul PSD Câmpulung, menite să deruteze electoratul. PSD-iştii din municipiu intră în cursa electorală de anul viitor cu un avantaj care n-ar trebui să-i lase indiferenţi pe rivalii liberali. În ultimii patru ani, PSD a câştigat toate alegerile la nivelul municipiului. Chiar victoria de la localele din 2012, când social-democraţii l-au susţinut pe Călin Andrei, acceptând un USL care i-a defavorizat numeric în Consiliul Local, culminând cu tentativa de schimbare a viceprimarului PSD-ist, se datorează, în bună măsură, acestora. Revenind la evenimentul politic de la sfârşitul săptămânii, din totalul de 110 membri de partid convocaţi, au fost prezente în Sala de Festivităţi a Primăriei Câmpulung 107 persoane. Scopul conferinţei municipale, la finalul căreia s-au ţinut alegeri, scop expus chiar de preşedintele Gheorghe Marin, este ca cei nominalizaţi să intre în bătăliile electorale care îi aşteaptă. „Încheiem un capitol şi începem un capitol nou, în care trebuie să ne propunem mai mult decât am făcut până acum. Am dovedit că putem, putem s-o facem şi în continuare.”, şi-a mobilizat colegii preşedintele Gheorghe Marin.
Conferinţa a fost condusă de preşedintele PSD Argeş, senatorul Şerban Valeca
Conferinţa de alegeri a organizaţiei municipale a PSD Câmpulung i-a avut ca invitaţi pe senatorul Şerban Valeca, preşedintele interimar al PSD Argeş, şi Dorin Mărăşoiu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş. Era aşteptat să participe şi Florin Tecău, şeful CJ Argeş, însă acesta a contramandat, pe ultima sută de metri, prezenţa la evenimentul de vineri în favoarea unei întâlniri cu şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. „M-a rugat să vă transmit susţinerea dumnealui şi faptul că este în continuare aproape de organizaţia municipală Câmpulung. Pentru aprecierile sale îi mulţumesc în numele dumneavoastră.”, a scuzat deputatul Gheorghe Marin absenţa lui Florin Tecău. Alături de cei doi, la prezidiul manifestării s-au aflat Gheorghe Marin, preşedintele PSD Câmpulung, viceprimarul-primar Liviu Ţâroiu, Maria Cotenescu, preşedintele organizaţiei de femei, şi secretarul Iuliana David. În sală s-au aflat şi reprezentanţii partidelor cu care PSD formează alianţa la nivel naţional, Manuel Zenovie, preşedintele PC Câmpulung şi „jumătatea” locală a ALDE, alături de Sergiu Cicu, liderul PLR, şi Ion Lucaciuc, preşedintele UNPR Câmpulung. „Nu există nicio problemă de colaborare la nivelul municipiului Câmpulung între partidele componente care formează alianţa de guvernare.”, a subliniat liderul social-democraţilor din municipiu.
Înainte de debutul lucrărilor, cei prezenţi au păstrat un moment de reculegere în memoria celor doi membri, colonelul Caromel Ciobanu şi profesorul Viorel Irimia, pe care organizaţia i-a pierdut în timpul scurs de la precedenta conferinţă municipală. Formalităţile Adunării Generale au presupus constituirea unui secretariat, asigurat de Andra Guiman şi Mirabela Manea, a unei comisii de validare, formate din Roxana Maria Stoian, Maria Alexandru şi Nicolae Cocă, a unei comisii de propuneri, reprezentate de Cornel Băjan, Gheorghe Dugulan şi Mihai Pestriţu. În cazul în care era nevoie, a fost pregătită şi o comisie de numărare a voturilor, în a cărei componenţă au intrat Mihai Mirea, Lucia Băjan şi Marian Epure.
„În baza rezoluţiei Consiliului Naţional, în toate localităţile din România, în toate organizaţiile PSD se fac alegeri. Calendarul prevede ca până pe 30 iunie, pe cât posibil – noi, în judeţul Argeş, vom încheia pe 15 iulie, cu ultima localitate, care va fi Piteşti – se vor face Adunări Generale sau conferinţe orăşeneşti ori municipale. Între 15 iulie şi 15 august, vor fi alegeri la organizaţiile de tineret, seniori şi femei, urmând ca, după 15 august, să fie conferinţele judeţene, până pe 30 octombrie, atunci când le va stabili Biroul Permanent Central.”, a prezentat, în linii mari, liderul organizaţiei judeţene contextul în care s-a încadrat manifestarea de vineri.
Şedinţa prezidată de senatorul Şerban Valeca a fost structurată astfel: prezentarea raportului de activitate al Biroului de Conducere al organizaţiei PSD şi a activităţii consilierilor locali, de la alegeri până în prezent, preponderent a activităţii din 2014, sarcină îndeplinită de preşedintele Gheorghe Marin, care a punctat inclusiv preocupările organizaţiilor de femei şi tineret; prezentarea programului de activităţi pentru următoarea perioadă, prezentare realizată de consilierul judeţean Gheorghe Sârbu, preşedintele organizaţiei de seniori; prezentarea raportului privitor la evidenţa membrilor organizaţiei PSD, misiune revenită secretarului Iuliana David; dezbaterea unor puncte de vedere asupra principalelor teme sociale, politice sau economice de interes pentru comunitate; alegerea preşedintelui, a Biroului organizaţiei şi a delegaţilor la Conferinţa Judeţeană.
„Ne vom lupta, anul viitor, să construim economia socială de piaţă, adică o economie socială pentru mai mulţi”
Odată parcurse aceste etape ale conferinţei, au fost nominalizate şi votate persoanele care vor conduce PSD Câmpulung. Singura propunere pentru preşedinte a fost deputatul Gheorghe Marin, reales în fruntea unui PSD care nu are timp de irosit dacă vrea să preia conducerea Câmpulungului pierdută în 2004. „Mulţumesc Adunării Generale pentru încrederea acordată. Eu îmi doresc să fiu un preşedinte bun, dar nu pot să fiu fără dumneavoastră. Am nevoie de sprijinul dumneavoastră, avem cu toţii nevoie, dacă vrem ca noi, ca Partid Social-Democrat, să avem mai mult de spus în politica românească. România are nevoie în continuare de social-democraţie, are nevoie ca bogăţia să fie împărţită mai multora, nu la mai puţini, pentru că asta înseamnă social-democraţia, să împărţim echitabil bogăţia pe care o are ţara noastră. De aceea, împreună ne vom lupta, anul următor, să propunem şi să ducem mai departe spiritul social-democrat, care ne animă şi să construim, aşa cum spune social-democraţia, economia socială de piaţă, adică o economie socială pentru mai mulţi.”, a fost mesajul preşedintelui Marin.