-0.4 C
Campulung Muscel
04/11/2024

Aruncaţi coji de seminţe în locuri publice, plătiţi o amendă de 400 lei!

Nu de puţine ori, lipsa de civilizaţie a câmpulungenilor face ca străzile, scările de bloc şi puţinele spaţii verzi pe care le avem să fie pline cu pet-uri, mucuri de ţigară, pungi aruncate sau coji de seminţe. Odată cu sosirea vremii frumoase, lumea iese în parcuri, la terase şi pe scările blocurilor pentru a sta la bârfă, iar ca timpul să treacă mai repede şi mai uşor mănâncă şi seminţe, lăsând în urma lor „covoare” de coji. În marile oraşe din ţară, Bucureşti, Timişoara, Constanţa, Iaşi, Giurgiu, cei care sunt prinşi că mănâncă şi aruncă resturile pe jos, în spaţiile publice, riscă amenzi usturătoare, începând de la 300 lei şi pot ajunge să depăşească suma de 1.000 lei sau sunt puşi la treabă, făcând curat în urma lor. În Galaţi, de exemplu, poliţiştilor locali le-a venit ideea să îi dezobişnuiască pe cetăţeni să lase mizeria în urma lor după consumarea seminţelor şi cei care sunt prinşi fie plătesc o amendă de 700 lei, fie fac curăţenie în urma lor. Giurgiu a fost primul oraş din ţară, care, printr-o hotărâre a Consiliului Local, acum doi ani, a interzis consumul seminţelor în spaţiile publice. La noi în oraş se pare că lucrurile nu stau deloc aşa, iar pe străzi lumea consumă seminţe, aruncând cojile pe unde apucă. Suma amenzilor aplicate de Poliţia Locală nu este nici la jumătate faţă de totalul sancţiunilor date de colegii din ţară.  „Noi avem o acţiune începută săptămâna aceasta, o acţiune de sancţionare a celor care consumă anumite produse şi abandonează ambalajele în alte locuri decât cele stabilite şi anume acolo unde se depozitează deşeurile, a celor care consumă băuturi alcoolice pe domeniul public. Totodată, fac un apel la bunul simţ al omului, pentru că este foarte uşor să strângi acele coji într-o pungă, pe care să o arunci într-un coş de gunoi, decât să le laşi pe jos aruncate. Vom fi foarte aspri cu cei pe care îi vom vedea că zac într-o mare de coji de seminţe. Amenda este cuprinsă între 200 lei şi 400 lei.”, ne-a declarat Auraş Ghiţă.
 

„Oamenii rău voitori îşi ascund mizeria „sub preş”

O altă problemă cu care se confruntă, în ultima perioadă, Poliţia Locală este cea a tăierii ilegale de arbori. Înainte ca orice cetăţean să se apuce de defrişat, trebuie să facă o cerere la Primărie, care trebuie aprobată. „Foarte mulţi greşesc dintr-un motiv simplu: toţi vor să scape de gunoaie cât mai repede şi cât mai uşor cu putinţă. Astfel, 80% din cazuri aruncă sau preferă să găsească persoane, care, în schimbul unei sume modice de bani, în general, cei de etnie romă care tranzitează oraşul, sunt de acord, de foarte multe ori, să le ia gunoaiele, pe care le ridică din curtea omului şi le aruncă la o distanţă mai mare sau mai mică, dar tot pe raza municipiului. Noi îi monitorizăm şi, de fiecare dată când am avut astfel de persoane, le-am sancţionat şi le-am şi pus să ecologizeze zona unde au fost aruncate gunoaiele. Sunt zonele mai lăturalnice, unde oamenii rău voitori îşi ascund mizeria „sub preş”, îl scot din curte, îl aruncă în altă parte, iar noi o să încercăm să îi monitorizăm cu camere de luat vederi în zonele respective pentru a fi mai prompţi în intervenţie.”, ne-a spus şeful Poliţiei Locale, Auraş Ghită.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!