Tot mai mulţi se întreabă dacă CNADNR va avea puterea să finalizeze lucrările începute la modernizarea Drumului Naţional 73. Una dintre firmele principale care se ocupă de lucrări, Straco, este implicată în tot mai multe scandaluri, iar proiectele la infrastructură din ţară sunt abandonate la tot pasul. Drumuri naţionale şi autostrăzi sunt începute şi lăsate neterminate. Pentru a şterge impresia că şi acest proiect va fi abandonat la jumătate, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a emis un comunicat prin care arată cum va fi asigurată finanţarea fiecărui proiect început. Printre aceste lucrări se află şi DN 73, despre care au anunţat că lucrările executate până la finele anului 2015 sunt acoperite din Fondul European de Dezvoltare Regională. „Modernizare DN 73 Piteşti – Câmpulung – Braşov, km 13+800 – km 42+850; km 54+050 – km 128+250 – pentru acest proiect CNADNR SA a depus cererea de finanţare luând în considerare fazarea proiectului, obiectul aplicaţiei fiind exclusiv Faza I, cu finanţare din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013. În consecinţă, în data de 16.12.2014, Ministrul Transporturilor a emis Ordinul nr. 1668, prin care se asigură finanţarea corespondentă lucrărilor executate până la finele anului 2015. Lucrările aferente fazei a II-a vor face obiectul unei cereri de finanţare distincte ce urmează a fi depusă în momentul lansării apelului de proiecte cu finanţare din POIM 2014-2020, eligibilitatea cheltuielilor pentru faza a II-a fiind asigurată din noua perioadă de programare.”, se arată în comunicatul CNADNR.
Articolul precedent
Articolul următor