Firma Grup Corint dovedeşte încă o dată cât de neserioasă este. Cu neruşinare, după ce că nu a făcut altceva decât să distrugă două parcuri cu valoare istorică, acum vine cu pretenţia de a cere garanţia de bună execuţie a lucrării, pe care a depus-o înainte de începerea proiectului. Mai mult decât atât, reprezentanţii societăţii din Alba Iulia l-ar fi ameninţat telefonic pe viceprimarul Liviu Ţâroiu că vor acţiona Primăria în instanţă dacă nu vor primi banii înapoi.
Aleşii vor să acţioneze ei primii
Cât poţi să fii de nesimţit, ştiind că ţi-ai bătut joc de un municipiu şi să ceri şi bani pentru asta?! Aleşii locali s-au întâlnit luni, în cadrul unei şedinţe extraordinare, iar printre cele trei puncte de pe ordinea de zi s-a aflat şi angajarea unei case de avocatură, care să reprezinte municipalitatea în procesul pe care Primăria îl va intenta firmei neserioase. Se pare că reprezentanţii Grup Corint refuză să semneze procesele verbale de predare a amplasamentelor şi nu se poate face recepţia lucrărilor, fapt ce face ca eventuala licitaţie pentru continuarea proiectului să fie întârziată. Tot ardelenii au fost cei care au ameninţat cu procese, iar aleşii locali vor să fie pregătiţi pentru ce va veni. Astfel, după cum a ţinut să explice vicele Ţâroiu, nu există încă un litigiu cu Grup Corint, dar sigur vor avea. „Am considerat că pentru un consilier juridic al Primăriei sarcina este mult prea mare, pe partea de Tribunal şi de tot ce înseamnă justiţie. Vrem să angajăm o casă de avocatură care să ne reprezinte.”, a explicat vicele. Acesta a fost completat de secretarul Primăriei, care a încercat să explice aleşilor că litigiul cu Grup Corint ar fi o “căciulă” prea mare pentru Departamentul Juridic al Primăriei. „Se impune angajarea unei case de avocatură, întrucât este un litigiu de natură comercială, cu un caracter cu care noi nu ne-am întâlnit. Este un litigiu pe fonduri europene, care implică foarte multe lucruri, şi, atunci, vom căuta pe cineva care este specializat în aşa ceva şi care să ne reprezinte. O să solicităm şi noi cheltuielile de judecată, pe parcurs. Domnul viceprimar a primit, aşa zisele asigurări din partea lor că o să ne acţioneze, cât de curând, ei în instanţă, fiindcă au pus ochii pe banii care erau păstraţi pentru garanţia de lucrări.”, a declarat secretarul Nicolae Ghinea. Totodată, Oficiul Juridic al Primăriei a pregătit o acţiune de chemare în judecată pentru predarea proceselor verbale. A fost achitată taxa de timbru şi nu mai rămâne decât depunerea dosarului la Judecătoria Câmpulung.
Dan Şipoteanu rămâne cel mai efervescent dintre consilieri şi a avut o nouă intervenţie în stilul caracteristic, dorind să îi lovească în plin pe cei de la Grup Corint. „Eu mi-aş dori să alegeţi cea mai bună casă de avocatură care există în România pentru acest specific, pentru că, sperăm, 99,9% că avem şansă de câştig. Atunci vom recupera şi banii cheltuiţi cu casa de avocatură. Ei sunt mult mai tari decât noi şi trebuie să facem primul pas, pentru că, dacă joci la vârf, apoi să joci la vârf.”, a fost intervenţia lui Dan Şipoteanu. Astfel, s-a luat decizia ca Departamentul Juridic să meargă înainte cu ordonanţa prezidenţială, iar casa de avocatură să fie angajată pentru a susţine procesul împotriva firmei care poate duce Câmpulungul în faliment.