După cum, cu siguranţă, Nicolae Dumitrescu a anticipat, la experienţa de viaţă, de afaceri, în politică, pe care o are, declaraţiile acide referitoare la primarii preocupaţi să populeze „fieşcare” pălmuţă de glie a capitalei Ţării Româneşti cu minoritari care au şi bani, şi timp berechet, n-aveau cum să rămână fără reacţie. Chiar atunci, la şedinţa anostă, pe care a agitat-o cu un singur cuvânt, a avut parte de o replică din partea unuia dintre foştii colegi de partid ai lui Călin Andrei, în timpul căruia, cu sau fără voia lui, expansiunea ţigănească a continuat fără oprelişti. Pentru că, legal, nu poate fi oprită. Iustinian Stănescu i-a reproşat pesedistului că „discriminarea rasială n-ar trebui să caracterizeze Consiliul Local”. Într-adevăr, este o atitudine matură, civilizată, modernă, occidentală să tratezi o minoritate ca fiind egala majorităţii. Numai că a câta parte din minoritatea rromă este capabilă să înţeleagă că egalitatea în drepturi nu poate fi ruptă de egalitatea în obligaţii?! Fiindcă aici e „buba”: respectarea obligaţiilor.
În caz că ţiganii din municipiu nu sunt la curent, au, ca majoritarii, dreptul la muncă. De preferat este să îl şi exercite. Şi să plătească taxe şi impozite, ca restul. Dar ce procent din etnia din municipiu munceşte ca la carte, corect, legal, fără şmenuri, combinaţii, pungăşii, atentate la sacoşele muşteriilor din piaţă, la buzunare, fără prostituţie, fără cămătărie? Câţi? Vorba lui Nicolae Dumitrescu, în replică la poveţele lui Iustinian Stănescu. Dacă el, consilierul PNL, n-ar fi avut niciun fel de venituri şi şi-ar fi cumpărat un teren în mijlocul Câmpulungului, pe care şi-ar fi construit o vilă, într-o lună, era „musafir” la DNA. Ca să explice cum a făcut banii, neavând nicio activitate. În schimb, pe ţigani nu-i cheamă nimeni niciodată. Atunci cine este discriminat? Răspunsul, tot în varianta Dumitrescu: „Nu eu îi discriminez, ei ne discriminează. Nu-i agresăm noi pe ei, ei ne agresează.”
Graţie liderilor lor, puşi în fruntea etniei după limbariţă, rromii ies la înaintare cu discriminarea, o idee falsă, cel puţin la Câmpulung, unde lumea este băgată în sperieţi de ei. Dacă este să fim sinceri unii cu alţii – adică românii cu românii, deoarece sinceritatea, la fel ca pofta de muncă, este pe minus în zestrea de calităţi cu care au fost cadorisiţi conlocuitorii – câţi dintre dumneavoastră aţi chemat Poliţia, atunci când o gaşcă de ţigani a transformat spaţiul dintre blocuri în discotecă, cu manelele urlând din maşinile de lux de trepidau geamurile apartamentelor?! Cum îi discriminezi dacă nu îndrăzneşti să te apropii de fereastră ca, în cazul în care vreun vecin chiar a sunat la Poliţie, să nu te vadă şi să te suspecteze că tu ai fost acela?!
Discriminarea e poveste! Teama, însă, e reală. Şi nu se tem ţiganii de români. Câţi dintre ţiganii care muncesc într-un colectiv cu români se simt discriminaţi? Câţi patroni ţigani – fiindcă sunt destui în Câmpulung care au afaceri private – se simt discriminaţi de subalternii români, cărora le asigură pâinea pentru familiile lor? Vânzătorul ţigan, care are tarabă de fructe şi legume, de la care cumpără puhoi de clienţi români (chiar vinde mai bine decât concurenţa românească aflată câţiva metri mai jos), se simte discriminat de coada formată la el, fiindcă are marfă mai bună şi mai multă?! Frizerul ţigan se simte discriminat de românul care i-a rămas fidel timp de 10-20 de ani, fiindcă tunde mai bine ca oricine?
Nu se simt discriminaţi nici ăştia care „fac legea”, în sensul că o încalcă pe cea respectată de populaţia majoritară şi o impun pe cea proprie, respectată, de asemenea, tot de populaţia majoritară, de frică. S-a simţit nedreptăţit tatăl proprietarului controversatei vile din centru şi, ca să se elimine orice suspiciune de discriminare, ziarul i-a respectat dreptul de a-şi face publică opinia. Omul, indiferent ce are în casă, în familie, în trecut ori în prezent, a avut faţă de colectivul nostru şi bănuiesc că şi faţă de cei pe la uşile cărora a bătut, ca să-şi ridice casa, o atitudine decentă. De neînţeles, însă, este atitudinea liderului Marian Neagoe, care, după preluarea declaraţiilor unui ales local, a ignorat redacţia cu ocazia unui eveniment tradiţional, cu copiii rromi. Neagoe, care ne trage de mânecă de câte ori are nevoie, cum a fost şi proiectul cu meşteşugurile etnicilor, când ziarul l-a ajutat, total dezinteresat, să arate lumii cum s-au întors ţiganii la origini, a „omis” să ne transmită invitaţia. Dar, vorba aceea, rromul tot rrom rămâne şi în ziua de Paşte.