Ieri, vicele Liviu Ţâroiu a avut un semi-succes în lupta pentru păstrarea funcţiei de viceprimar al Câmpulungului, în sensul că a obţinut ce şi-a propus în acest moment, şi anume conexarea celor două procese, al său cu Consiliul Local şi al Prefecturii Argeş cu Consiliul Local. Ieri, 8 iunie, a avut loc o nouă înfăţişare la Tribunalul Argeş, care a luat decizia ca cele litigii să facă obiectul unuia singur, exact solicitarea acestuia. Astfel, a obţinut amânarea până pe 21 septembrie, când va avea loc un nou termen.
Nu acelaşi succes l-a înregistrat şi fostul primar, Călin Andrei. În aceeaşi zi, la aceeaşi oră, tot la Tribunalul Argeş, a avut loc înfăţişarea în procesul intentat de acesta prefectului Mihai Oprescu şi Instituţiei Prefecturii pentru anularea deciziei de revocare din funcţie, ca urmare a condamnării penale. Magistraţii au respins cererea fostului primar şi acesta a pierdut şi ultima şansă de a reveni la cârma oraşului, asta, în cazul în care ar fi mai crezut că aşa ceva este posibil. Până la urmă, a acţionat aşa cum a spus de când a aflat că a fost condamnat, s-a folosit de toate mijloacele pe care le-a avut la îndemână. Acum, ştie sigur că nu mai este şi nu va mai fi primar al Câmpulungului.