1.3 C
Campulung Muscel
07/12/2023

Muscelenii, pe podium la concursurile pompierilor

Săptămâna trecută, pe Stadionul din localitatea Ştefăneşti, s-a desfăşurat etapa judeţeană a Concursurilor „Prietenii pompierilor” şi „Cu viaţa mea apăr viaţa”. La aceste competiţii s-au înscris  elevi grupaţi în echipaje de fete, băieţi, dar şi mixte, tinerii competitori măsurându-şi cunoştinţele, forţele şi îndemânarea în probe teoretice şi practic-aplicative atractive, care au avut drept scop dezvoltarea capacităţii de înţelegere şi apreciere a pericolelor generate de situaţii de urgenţă, precum şi promovarea atitudinilor şi comportamentelor corespunzătoare în situaţii de risc. În cadrul concursului „Prietenii pompierilor ” s-au înscris şi câteva şcoli din Muscel care au reuşit rezultate destul de bune. Şcoala Gimnazială Bughea de Jos are o tradiţie deja în cadrul acestor concursuri, iar, anul acesta, a reuşit să se claseze cu băieţii pe locul III la general. O participare destul de bună a avut-o şi Şcoala „Oprea Iorgulescu” din Câmpulung care a reuşit să se claseze cu fetele pe locul II la general. Vineri s-a desfăşurat concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, la care Şcoala Gimnazială Poienarii de Muscel a ocupat locul secund la categoria 10-15 ani.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!