02/07/2026

CS Muscel strălucește pe gheață: cinci sportivi, direct în lupta pentru J.O. Milano – Cortina 2026

  • Clubul Sportiv Câmpulung a încheiat sezonul 2024-2025 cu medalii mondiale și europene, impunându-se ca forță națională în bob.

​Clubul Sportiv Muscel a livrat un sezon competițional 2024-2025 de excepție, reconfirmând statutul său de pepinieră de talente pentru sporturile de iarnă. Cu realizări impresionante pe plan internațional, clubul argeșean a propulsat cinci sportivi în loturile olimpice ale României, având acum în vizor calificarea la Jocurile Olimpice de Iarnă Milano – Cortina 2026.

  • ​Podiumuri globale: de la juniori la seniori

Performanțele sezonului trecut sunt notabile, acoperind, atât competițiile de juniori, cât și cele de seniori. Echipajele de bob muscelene au dominat la nivel de tineret astfel:

-Campionatele Mondiale de Juniori în Altenberg – Germania: echipajul de bob 2 persoane format din Mihai Tentea și George Iordache a cucerit o medalie, în timp ce echipajul de bob 4 persoane format din: Mihai Tentea, Constantin  Dinescu, Mihai Păcioianu, George Iordache, a încheiat cursa pe locul IV.

​-Campionatele Europene de Juniori desfășurate la Winterberg – Germania: sportiva Antonia Sârbu a urcat pe podium, adjudecându-și locul III în proba de bob 2 persoane.

​Marea surpriză a venit la Campionatele Mondiale de Seniori – Starturi desfășurate la Cortina d’Ampezzo, Italia, unde echipajul de bob 4 persoane Tentea, Dinescu, Păcioianu și Iordache a demonstrat o formă excelentă, urcând pe podiumul de premiere pe locul III. Pe plan intern, sportivii de la CS Muscel sunt Campioni Naționali en-titre – 2025 în toate probele la care au participat.

  • Cinci oameni cheie în lupta pentru Milano – Cortina 2026

​Cu un palmares internațional în creștere, cinci sportivi ai clubului au fost incluși în loturile olimpice ale României, pregătindu-se intens pentru calificarea la J.O. 2026. Cei cinci atleți sunt: Mihai Tentea, Mihai Păcioianu, Constantin Dinescu, George Iordache și Antonia Sârbu. Obiectivul principal al sezonului 2025-2026 îl reprezintă acumularea de puncte în clasamentul Cupei Mondiale, criteriu esențial pentru obținerea biletelor olimpice. În prezent, echipele de bob, inclusiv sportivii musceleni, se află în cantonamente de pregătire în Norvegia, Germania și Italia, punând la punct ultimele detalii tehnice și fizice. Conducerea Clubului Sportiv Muscel subliniază că aceste performanțe de nivel internațional nu ar fi fost posibile fără un efort comun. „Fără susținerea CS Muscel, Fundația Acasă în Muscel și Consiliul Județean Argeș, sportivii noștri nu ar fi putut face pasul spre loturile olimpice,” a transmis profesorul Iulian Păcioianu. De asemenea, implicarea permanentă a Federației Române de Bob și Sanie și a Comitetului Olimpic și Sportiv Român este vitală pentru menținerea sportivilor la un nivel ridicat. Succesul CS Muscel readuce bobul românesc în prim-planul sportului de iarnă internațional, iar întreaga comunitate argeșeană le urează sportivilor mult succes în drumul spre Jocurile Olimpice.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!