Muzeul Câmpulung s-a aliniat programului european „Noaptea Muzeelor”, iar, în noaptea dintre 16-17 mai, cei interesaţi au putut vizita exponatele gratis. În cadrul acestui program au avut loc proiecţii de film şi lecturi în cadrul secţiei de istorie şi arte plastice, dar şi expoziţie de fotografii de epocă la secţia de etnografie, precum şi vizitarea expoziţiei de la Mausoleul Mateiaş, absolut gratuit. Programul a început la ora 20.00 şi s-a încheiat dimineaţa. Aceasta ar putea fi ultima oară când câmpulungenii vizitează muzeul în incinta acestei clădirii, deoarece Direcţia Finanţelor Argeş refuză reînnoirea contractului, condiţia fiind aceea de a pune la dispoziţia acestei instituţii încă două încăperi, care în acest moment găzduiesc secţia de istorie. În semn de protest pentru aceste retrocedări, un obiect reprezentativ din colecţia proprie este acoperit cu o pânză neagră, iar directorul Muzeului Municipal Câmpulung, Alexandru Oprea, a decis ca cel mai important obiect din întreaga clădire să fie acoperit şi anume primul document scris în limba română, „Scrisoarea lui Neacşu”. În aceste condiţii, cei care au vizitat Muzeul nu au putut să admire piesa de rezistenţă. Muzeul din Câmpulung este în pericol de a pierde spaţiul şi posibilitatea de funcţionare din cauza relaţiilor cu proprietarul clădirii.