-3.4 C
Campulung Muscel
16/01/2025

Executorul îi ia casa, iar vecinii nevasta!

O profesoară stârneşte pasiuni nebune în rândul consătenilor, mai ales de când s-a dus vestea în sat că mariajul cu soţul este mai mult de formă. Ce-i drept, împart încă aceeaşi casă şi bărbatului – cu tot lanţul de iubire făcut praf – nu-i place să-l ştie lumea de “încornorat”. Femeiuşca a încercat de mai multe ori să divorţeze, numai că, de fiecare dată când s-a dus cu cererea la Judecătorie, neamurile au convins-o să renunţe, ba că sunt copiii la mijloc, ba că nu mai este o prospătură – deşi ea se simte ca la 20 de ani, mereu dornică să încerce ceva nou – ba că-şi face familia de râs în comună despărţindu-se de cel cu care a stat peste 25 de ani. Blondă, mereu cochetă şi zâmbitoare cu subînţeles, dama nu trece neobservată nici pe uliţele Câmpulungului, darămite pe cele comunale, când spulberă baligile cu maşinuţa proprie şi personală achiziţionată de soţ când flacăra iubirii încă pâlpâia. Bărbatul, pe lângă problemele în amor cu nevasta, are şi unele profesionale, care l-au lăsat fără serviciu. Ce vuiet a fost în târg când l-a călcat executorul cu mascaţii, să-i ia casa din cauza datoriilor la bănci! Ca să le plătească, omul şi-a făcut un business: umblă cu toneta de gogoşi, cu grătarul de mititei prin târguri, pe la zile de comune, etc. Când nu este acasă, vorbeşte lumea, nevasta cu program de bugetar primeşte vizitele ibovnicului, unul din mulţii cărora le-a sucit minţile. Ştirea a ajuns şi la urechile soţului, care, plecat într-o peregrinare cu grătarul, ca să facă bani pentru casă, l-a rugat pe poliţist să treacă prin dreptul curţii să vadă a cui maşină e parcată. Poliţistul, care se numără printre fanii femeii, îndrăgostit de ea până peste urechi, nu numai că nu a turnat-o la soţ, dar a şi avertizat-o că insul a pus să fie urmărită. Musceleanul de pe bulevard 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!