„Cârdăşie” între constructor, directorul de şcoală şi Primărie ca la barbut!

Este greu de crezut că, la alegerile din 2016, aleşii vor reuşi să găsească pe vreunul dintre ei atât de cinstit, încât să stopeze perpetuarea „unor porcării” în investiţiile de la şcoli, finanţate din bani publici. „Porcăriile” respective, puse pe seama înţelegerii dintre directorii unităţilor de învăţământ şi constructori, de a „stoarce” bani de la bugetul local, deci, din banii plătiţi de noi, câmpulungenii, la Primărie, se fac cu buna ştiinţă a conducerii instituţiei care achită lucrările suplimentare. „Matrapazlâcurile” n-au fost inventate la Câmpulung, ci ai noştri le-au copiat de la alţii, fiind un fenomen la nivelul ţării să prăduieşti bugetul public prin astfel de manevre. Practica de a „suge” fonduri publice, peste ceea ce prevede proiectul licitat, îmbracă o formă perfect legală, când decizia efectuării plăţii capată un caracter obligatoriu, prin hotărâre judecătorească. Litigiile tranşate de instanţa de judecată, care clarifică aşa-zisele neînţelegeri între autoritatea contractantă şi firma care derulează o lucrare pe bani publici, nu sunt deloc o noutate. Sau o întâmplare. Magistraţii decid că Primăria trebuie să plătească ceea ce ea, de bună voie, nu mai poate achita, lucrările executate fiind peste valoarea contractului. Aşadar, cu o hotărâre judecătorească ce-i dă dreptate constructorului, Primăria este acoperită când îi face plata. 

 

După încheierea „epocii” Călin Andrei, ale cărei rămăşiţe dureroase au dezlegat limbile aleşilor, puşi să ridice mâna pentru nişte sume despre care ştiu că n-ar fi tocmai corect să le achite, s-au auzit în Consiliul Local câteva voci categorice pe acest subiect. „Fac lucrări, depăşesc sumele, stau frumos şi primesc banii şi mai şi dau în judecată.”, a constatat, după atâţia ani în care s-a practicat acest sistem incorect – cel puţin, din punct de vedere moral – Maria Cotenescu, la şedinţa Consiliului Local de la sfârşitul lunii aprilie. Iar astfel de fenomene se petrec în condiţiile în care, susţine viceprimarul Liviu Ţâroiu, ca replică la cerinţele colegilor de partid Cotenescu şi Dumitrescu, ca, la încheierea investiţiei, să se facă recepţii, cu semnătura patronului firmei, a conducerii şcolii şi a reprezentantului Primăriei, chiar au loc recepţiile respective!

„Noi discutăm acum despre lucruri care se întâmplă de foarte, foarte mulţi ani. Nu se întâmplă numai la noi în oraş, se întâmplă peste tot. În relaţia cu statul, în relaţia cu banul public, există această nenorocire care se întâmplă peste tot, căci de aceea vedeţi bine cum fug toţi acum ca potârnichile de DNA, de a băga mâna în banul public.”, a preluat subiectul de la colega sa Nicolae Dumitrescu, posesor al nenumărate exemple, după cum a declarat. 

În faţa consilierilor şi a comunităţii câmpulungene, acesta a descris succint cum funcţionează „cârdăşia” dintre directorul de şcoală – patronul firmei de construcţii care reabilitează unitatea respectivă, cu concursul Primăriei, care plăteşte fără ezitare. „Legat de aceste lucrări, vă dau exemple câte vreţi. În momentul în care se contractează lucrarea, se spune: asta e suma. Dar există o înţelegere între executant şi cei care dirijează lucrarea, la urmă, ca la barbut. La sfârşit, vine şi zice: mai avem aia, mai avem aia şi, de aceea, ni se bagă nouă acte pe sub nas: „Fiţi de acord şi semnaţi, că aia au făcut, au cumpărat”, fără să se uite nimeni la ce preţuri au cumpărat, cât au cumpărat şi ce-au făcut. Este această metodă nenorocită de a fura banul public, prin această modalitate de a pune la sfârşit, pe coadă, faţă de devizele de lucrări iniţiale, nişte sume asupra cărora nu avem niciun control.”, şi-a continuat ideea Nicolae Dumitrescu. Şi el a pledat ca, la finalizarea oricărei lucrări coordonate, finanţate de Primărie şi aprobate în Consiliul Local, să se încheie un proces-verbal cu semnături de la constructor, şcoală şi Primărie. „Toată lumea să semneze. Şi s-a încheiat, gata, la revedere! S-a  plătit şi nu mai ajungem la aşa ceva!”, a insistat acesta  pentru stoparea unor acţiuni necontrolabile, pe care şefii Primăriei, din motive curioase, le-au lăsat în ape tulburi.

Liviu Ţâroiu a căutat să pună punct vervei colegului de partid, care dădea pe faţă paşii „plotogăriilor” care costă bugetul local, anunţând contribuabilii că, acolo unde lucrările s-au încheiat, se fac recepţii. Dar, „unde nu s-a încheiat un capitol, nu se poate face recepţie, fiindcă el continuă.” „Aceste amânări se fac deliberat, nu mă contraziceţi, că ştiu foarte bine aceste tertipuri!”, l-a repezit Nicolae Dumitrescu. Provocat de colegul croit pe caracterul intenţionat al unor costuri imputate şcolii de executantul lucrării, care n-ar fi trebuit să existe, viceprimarul-primar i-a dat dreptate că cele mai multe probleme apar atunci când Consiliul aprobă o cheltuială la o şcoală, un liceu, un campus. Liviu Ţâroiu a redat cum sună dialogul între constructor şi reprezentantul şcolii, directorul, mai exact: „Aş mai avea nevoie şi de „ăla”.” „Vezi că n-am finanţare şi pentru „ăla”. „Lasă că, poate, găsesc soluţie.”  

„Toate sunt la înţelegere. Nu-mi spuneţi mie că ordonatorul de credite (n.r. Primăria) nu ştie despre asta. Ştie de la început. Este cu para-ndărăt. Nu mă faceţi să vorbesc despre alte lucruri, că mă jenez după aceea!”, a izbucnit din nou Dumitrescu, al cărui discurs exploziv a trezit reacţia unui membru al taberei liberale, care a furnizat Câmpulungului primarul pe care l-a avut 11 ani. Şi în timpul căruia s-au întâmplat „porcăriile”, aşa cum le-a numit Nicolae Dumitrescu, a căror perpetuare se doreşte a fi stopată măcar acum, în ultimul ceas. Cel puţin, la nivel declarativ, acestea sunt dorinţele aleşilor. Ordonatorul principal de credite are obligaţia să verifice modul în care se cheltuiesc banii, a precizat Constantin Chiţulescu, potrivit căruia şcolile cer bani în această manieră, suplimentar fondurilor avute la dispoziţie, tocmai pentru că ştiu că îi obţin foarte uşor.