Dacă n-ar fi venit, cu gura mare, întârziatul, din cauze obiective, Dan Şipoteanu, marţi aveam o şedinţă de Consiliu liniştită, fără surprize şi fără voturi contra iniţiativelor lui Liviu Ţâroiu, cel mult abţineri ale celor care nu sunt nici pentru, nici împotrivă. Nici n-aveau la ce să se opună. Consilierul cu atribuţii de viceprimar era limpede că-l va livra majoritarul PNL, spectacolul „Kretzulescu” trebuie să continue (nu e prea clar cum, nici cu ce costuri), Casa de Cultură „Tudor Muşatescu” trebuia preluată de la Ministerul Culturii, care ne-o băga pe gât şi fără votul aleşilor. La fel, nu aveau cum să se împotrivească achitării unei taxe pentru folosirea pământurilor lereştenilor pe ale căror proprietăţi se află puţurile de apă ale Uzinei ARO, pe care municipalitatea le va transforma într-o sursă de rezervă a municipiului.
Primarul de rezervă până în 2016 – liberalii sunt de altă părere – şi-a obişnuit colegii cu şedinţe săptămânale, ca să le ceară părerea şi votul pe marginea belelelor moştenite de la colegul ocupat în prezent cu arhivarea hârţogăriei Căminului de Copii „Bambi”. Mai are să-i convoace ca să-i consulte în privinţa alegerii cravatei. Dacă ar fi purtat. Singurul care a venit la patru ace la şedinţa de marţi a fost, deloc întâmplător, Bogdan David, propus în plen pentru preluarea sarcinilor de viceprimar, după cum s-a stabilit, probabil, la partid, de Cristi Creţu. Asta ca să vadă lumea că nu există nici urmă de tensiune între aspiranţii la funcţia de primar David şi Creţu la alegerile din 2016. Ce vedem noi e figuraţie, fiindcă Creţu îşi doreşte, la fel de mult ca David, să ajungă primar. În plus, ar fi o prostie să nu candidezi când ştii că ai mai multe şanse decât favoritul partidului. Din partea cui, când partidul şi-a stabilit deja omul? PSD, de pildă, n-are candidat, iar Cristi Creţu, orice ar spune şi PSD-ul, şi PNL, şi el însuşi, pare cartea câştigătoare pentru oricare dintre principalele partide care l-ar avea candidat.
Cei care au venit mai târziu la şedinţă, Ionică Udrea şi Dan Şipoteanu, au ratat nominalizarea făcută de Cristi Creţu şi, la finalul dezbaterilor, când preşedintele Ionel State a cerut Secretariatului buletinele de vot – votul fiind secret – primul dintre întârziaţi s-a trezit întrebând cine candidează. Cine este la cravată şi costum, i-a răspuns, uşor sarcastic, „primarul” Liviu Ţâroiu. Ce l-a înfuriat, de data asta, pe Dan Şipoteanu, singurul care a avut de protestat la întrunirea de acum trei zile? Maniera în care consilierilor li se dă adunarea la şedinţele de îndată, prin mesaje telefonice, un obicei stupid împământenit de fostul primar, păstrat şi de succesorul său. Dacă alesul şi-a pierdut telefonul, dacă i-a „murit” bateria, mesajul n-a nimerit destinatarul sau, pur şi simplu, nu-i merge mobilul, cum s-a plâns Şipoteanu, adio şi-un praz verde! A ratat şedinţa. Consilierul PRM era să rateze toate şedinţele din ultima vreme şi nu-şi mai aduce aminte de când n-a mai primit un mesaj de convocare de la Executiv. Prin urmare, a pus piciorul în prag: Călin Andrei nu mai e, deci, nu poate să mai ia el deciziile şi poate fi schimbată modalitatea de anunţare a şedinţelor. După ce s-a calmat, a realizat de ce nu i s-a făcut înştiinţare ca să se prezinte la Primărie, când se alegea viceprimarul: „V-a fost teamă că o să candidez. Recunoaşteţi. Nu este prima oară. Se pare că nu sunt dorit la şedinţe.”
După ce l-au votat ca secund al lui Ţâroiu, aleşii i-au cerut lui David şampania. „Nu era sigur că iese.”, a scuzat Bălan, printr-o glumă, lipsa băuturii victoriei, completat de Dumitrescu, singurul pesedist care şi-a dat votul pentru liberal, în absenţa colegilor de partid şi uniune Maria Cotenescu şi Manuel Zenovie: „Masa şi dansul la sediul PNL.” Bogdan David, pentru care votul de marţi e un salt în cariera politică şi în administraţia publică locală, chiar dacă nu este cel dorit, s-a abţinut şi de la a zâmbi în momentul primirii rezultatului votului unanim favorabil. O fi fost de vină indispoziţia creată de secretarul Nicolae Ghinea, parcă mai vesel ca de obicei, care a mormăit în spatele aleşilor, care nu voiau să ia Casa de Cultură de la minister, că n-are rost să-şi asume răspunderea ei, fiindcă şi-o asumă cel care vine în 2016. David, unul dintre cei care vor să vină în 2016, chiar mai devreme, s-a arătat nerăbdător să vadă ce-şi asumă la anul „domnul secretar când o să fie el primar”, care, oricum, „se comportă ca un primar de câteva luni”. Cu Ţâroiu, David şi Ghinea la conducerea Primăriei, angajaţilor nu le mai trebuie nici televizor în instituţie.