În data de 9 aprilie, începând cu ora 9.30, a avut loc “Ziua Liceului Teoretic „Dan Barbilian”. În această zi de sărbătoare, alături de directorul instituţiei au participat directori de licee şi anume Sebastian Cealâcu, directorul adjunct al Colegiului „Carol I”, Petre Parghel, directorul Colegiului Naţional „Dinicu Golescu”, Stelian Anastasie, directorul Liceului Tehnologic Auto, Adriana Nedelcu, director al Colegiului Tehnic, Claudiu Căţoiu, directorul şcolii gimnaziale „Sfântul Iacob”, Dalina Bădiţescu, directorul şcolii Gimnaziale „Nanu Muscel”. Din partea Primăriei au fost prezenţi consilierul local Constantin Chiţulescu şi viceprimarul Liviu Ţâroiu. De la această zi importantă pentru Liceul „Dan Barbilian” au lipsit cei care au fost aleşi să facă parte din Consiliul de Administraţie al liceului şi anume Ion Dumitraşcu şi Nicolae Dumitrescu.
„Liceul Teoretic „Dan Barbilian” a împlinit 93 de ani de activitate, este o instituţie de învăţământ care a contribuit la creşterea calităţii învăţământului muscelean şi a învăţământului din zona Muscel. Suntem mândri de faptul că Concursul “Ion Barbu – Dan Barbilian”, de anul trecut, este un concurs judeţean prins în calendarul activităţilor educative ale Inspectoratului Judeţean Argeş. În ultimii ani, Liceul Teoretic „Dan Barbilian”, a trecut prin transformări în ceea ce priveşte baza materială. Vara aceasta, liceul va intra într-o reabilitare aproape totală, în ceea ce priveşte partea de interior.”, a declarat directorul Nicolae Zaharia. Programul zilei a continuat cu o expoziţie de pictură a unei foste profesoare de Chimie a acestei instituţii, ieşită la pensie şi anume Cornelia Vasiloiu. Între orele 10.00 şi 11.00, au avut loc Concursul „Ion Barbu – Dan Barbilian” şi sesiunea de referate şi comunicări, concursurile sportive, de la ora 11.00 au început activităţile pentru elevii invitaţi, iar, la ora 12.00, a avut loc festivitatea de premiere în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor.
Articolul precedent
Articolul următor