Nici după atitudinea superioară afişată în faţa aleşilor noştri de Melania Voinescu, directorul Edilului CGA SA, o societate subordonată Consiliului Local, aceştia n-au dat dovadă măcar de bărbăţie, dacă de autoritatea conferită de funcţia de conducători ai Câmpulungului le este ruşine să se folosească. La singura întrunire publică, la care a avut acces presa, prin intermediul căreia discuţiile au fost transmise celor din banii cărora sunt ţinuţi cei 19 aleşi şi cei 154 de angajaţi ai Edilului, Melania Voinescu le-a arătat acţionarilor majoritari cine este şeful. Înainte de a intra la consfătuirea lipsită de eficacitate, în faţa jurnaliştilor reuniţi la sediul societăţii, pentru o conferinţă de presă, şefa Edilului aproape că i-a luat pe consilieri în zeflemea, dându-le de înţeles că pleacă din funcţia de director când vrea ea, nu când vor ei. Iar, patru ceasuri mai târziu, într-o şedinţă de îndată a Consiliului Local, la care a fost convocată şi Melania Voinescu, s-a demonstrat că a avut dreptate. Consilierii, în marea lor majoritate, au stat ca mieii la tăiere în faţa ei, supuşi şi sfioşi, de parcă ea era boss-ul, nu invers. De ce au tăcut, de parcă ar fi avut buzele pecetluite cu un plasture invizibil? Poate, pentru că, după cum e vorba, o mână spală pe alta şi tare am vrea să ştim ce schimb de beneficii a existat între părţile care se acoperă una pe cealaltă, în detrimentul plătitorului de facturi. Însă relatarea din această ediţie nu se referă la oamenii care nu fac nimic, ci la oamenii care au făcut extraordinar de mult pentru Câmpulung. Acum mai bine de 40 de ani, directorul Uzinei ARO, Victor Naghi, a gândit un sistem de alimentare cu apă a platformei, cu zece puţuri forate, pe care un ales local s-a gândit să le repună în funcţiune, ca sursă de rezervă.
Îi are la mână pe aleşi directoarea de la Edilul? Cu plocoane, cu avantaje?
De pe urma atitudinii lor slugarnice nu are de suferit Melania Voinescu, o femeie realizată material, profesional, aflată la finalul carierei, ci are de suferit, din păcate, comunitatea câmpulungeană, în slujba căreia ar trebui să funcţioneze un operator de utilităţi reformat din temelii. Aleşii noştri, în calitate de „patroni” ai Edilului, fiindcă, practic, ei sunt liderii Edilului, nu Melania Voinescu, ale cărei atribuţii sunt de administrator al unui bun public, ar fi trebuit să intre tare în societate. Ar fi trebuit să dea jos toată conducerea, de la directorul general, până la ultimul şef de birou, a căror incompetenţă s-a răsfrânt, cu vârf şi îndesat, asupra populaţiei, care, pe lângă faptul că a suferit 72 de ore din lipsa apei, va achita costurile enorme ale reparaţiilor, posibil, peste un miliard de lei vechi.
Reformarea unei societăţi care arată ca şi când ar fi SRL-ul personal al directoarei nu trebuie să se oprească la destituirea unei conduceri plictisite, ci la schimbarea cu totul a mentalităţii şi a manierei de lucru, care dă impresia unui „cuib de trântori” înghesuiţi în birouri. Să se facă o „curăţenie” severă în societate, conţopiştii inutili, fixaţi ca lipitorile pe bugetul unei societăţi susţinute prin facturile plătite de 48.000 de abonaţi, să fie înlocuiţi cu oameni de teren, cu utilajele care lipsesc din dotarea operatorului!
Asta ar fi trebuit să se întâmple după avaria cu repetiţie, ale cărei urmări le vom simţi în facturi, în loc să fim scutiţi la plată de zilele în care n-am consumat apa de la Edilul. Dar nu, în loc de măsuri care să taie în sânge, prin care să ne arate că vor să facă din Edilul o societate cu adevărat în slujba abonaţilor, „stăpânii”, consilierii locali, au pus capul în piept în faţa directoarei, care a împins, aproape obsesiv, răspunderea către ei, fiindcă n-au creat o sursă de rezervă. Noi ce să înţelegem din comportamentul lor nefiresc, care, în loc de acţiune, au luat poziţia mironosiţelor muştruluite de o femeie cu tupeu, lipită de scaun?! Să-i aibă, oare, la mână cu ceva şefa Edilului? Cu atenţii, cu plocoane, cu favoruri? Sigur există un motiv pentru care stăteau precum condamnaţii la spânzurătoare, când Edilul poartă uriaşa vină a neîntreţinerii unei reţele vechi, lipsită de rezervă, în caz de dezastru.
Un ales s-a gândit să „reînvie” puţurile forate ale lui ARO
Lâncezeala în care s-au complăcut şi Consiliul Local, şi Edilul a fost „scurtcircuitată” de prefect, care a intrat tare în ambii responsabili de neglijarea unui domeniu atât de important, precum alimentarea cu apă a populaţiei din şase localităţi. Proaspăt numit în comisia „de urgenţă”, constituită la Primărie mai mult de gura prefectului, care şi-a trimis oamenii în teren ca să verifice cum a fost posibil ca populaţia dintr-un municipiu şi cinci comune să fie lăsată fără apă 48 de ore, cât a durat „cârpirea” unei conducte, consilierul local PNL Iustinian Stănescu a lucrat la o soluţie de rezervă. Rezumând cele prezentate pe larg în ediţiile trecute, la nivelul Instituţiei Prefectului s-a întocmit o notă de constatare, pe 13 martie 2015, după prima avarie, care a avut ca urmare sistarea furnizării apei două zile şi două nopţi. Apoi, după a doua avarie, cu consecinţa opririi apei pentru 24 de ore, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, pe 17 martie, o hotărâre, prin care autorităţilor locale câmpulungene li se cerea să găsească atât o variantă de alimentare a municipiului şi localităţilor învecinate, suplimentară reţelei de aducţiune, cât şi sursele de finanţare a realizării ei.
Primul pas pe care l-au făcut ai noştri împinşi de la spate de prefect a fost constituirea unei comisii în care au fost incluşi doi şefi de la Edilul, Radu Sâmpetru şi Ion Ştefancu, doi angajaţi ai Compartimentului Investiţii al Primăriei, Sorin Bălăşcan şi Bogdan Popescu, rămaşi în gol de lucru după împotmolirea proiectului de „succes” al municipiului, Gabriela Chelu, şefa SVSU, coordonaţi de Liviu Ţâroiu şi Melania Voinescu. La insistenţele Consiliului, a fost introdus în comisie Iustinian Stănescu, primul care a prezentat soluţia de rezervă la termenul limită dat de prefect. Potrivit acestuia, cea mai bună şi mai rapidă soluţie este: repunerea în funcţiune a celor şapte foraje de mică adâncime situate pe malul vestic al Râului Târgului, amplasate pe teren privat. Acesta a explicat ce înseamnă reabilitarea unui puţ forat. „Prima fază tehnologică este decolmatarea. A doua fază, denisiparea, care constă în pompare intensă în foraj. Procesul continuă cu faza de deznisipare. Din datele forajelor luate din Cartea Tehnică a lor şi din calculele făcute se poate spune că sursa alternativă de alimentare cu apă potabilă Măgura-Lereşti asigură 25-30% din necesarul de apă al municipiului Câmpulung.”, precizează Iustinian Stănescu.
Acesta apreciază că întreg procesul de reabilitare (decolmatare, denisipare, deznisipare, echipare cu pompe submersibile, verificarea conductelor de refulare, curăţarea şi cuplarea lor până la utilizatorul final) nu trebuie să depăşească 35-40 de zile lucrătoare.
Ultima oară, în noiembrie 2014, Evenimentul Muscelean a descris jaful asupra sistemului de alimentare cu apă a Uzinei ARO, care putea fi cea mai bună sursă de rezervă pentru Câmpulung
Aleşii au stat cu mâinile în sân, lăsând să se distrugă avuţia lăsată de Naghi
Soluţia descrisă succint de consilierul Iustinian Stănescu porneşte, de fapt, de la sistemul de alimentare cu apă a platformei industriale ARO, care, pe lângă staţia de pompe de apă, dotată cu un laborator de analiză a probelor, amplasată în satul Voineşti, dincolo de Lacul “Herişanu”, cuprindea zece puţuri forate la o adâncime de 25 de metri, construite din o sută în o sută de metri, pe o distanţă de 800 de metri, pe prundul gârlei. În prezent, se vorbeşte despre şapte foraje, însă foştii angajaţi au confirmat că erau zece. În legătură cu staţia de pompe era un bazin “tampon”, cu o capacitate de 1.000 de metri cubi, deasupra uzinei, în zona fostului CESAR, în coasta Măgurii. De acolo, apa alimenta, prin cădere, platforma industrială. În prezent, bazinul, cu o adâncime de aproximativ 10 metri, o ruină a cărei vedere îţi sfâşie sufletul, nu mai este asigurat decât cu un capac betonat. Conductele au fost dezgropate, cu permisiunea lichidatorului, de patronul unei firme de fier vechi.
Ultima dată când am relatat până unde s-a întins inconştienţa autorităţilor locale, care au permis, prin inacţiune, să se distrugă o avuţie a Câmpulungului, a fost în noiembrie 2014. Ba, mai mult, ne-am atras ocara unora, pe motiv că “dezgropăm cai morţi ca să le luăm potcoavele”. „Bazinul, staţia de pompe, puţurile ar fi putut fi salvate dacă la conducerea municipiului se afla un om capabil să se lupte pentru ele, să le obţină şi să le transforme într-o sursă suplimentară de apă pentru localitate. Acele puţuri ar fi fost binevenite pentru Câmpulung în caz de avarie a reţelei de apă, fiindcă ar fi existat o soluţie de rezervă. Din păcate, din motive de neînţeles, autorităţile au lăsat să le scape printre degete o comoară în adevăratul sens al cuvântului.” Asta am consemnat în urmă cu trei luni, în momentul în care am fost martorii unui dezastru inimaginabil, ai unei crime, putem spune, care acum se doreşte a fi îndreptată într-o proporţie infimă.
Iniţial, în spatele staţiei de pompe din Voineşti, exista un singur puţ, de vreo doi metri, cu o adâncime de şase metri. Însă construcţia căii ferate spre Combinatul de Lianţi a afectat sursa de apă, care trebuia căutată la o adâncime mai mare. Din decembrie 1969, până în 1972, s-a tot lucrat la calea ferată, începând din zona Gării Câmpulung, până la Combinatul de Lianţi, de fapt, la Gara Argeşel. În acea perioadă cu lucrări intense, se excava masiv balast din gârlă. Odată scos balastul din râu, s-a lăsat pânza freatică, bazinul rămânând pe uscat. Nemaiavând apă, cei de la uzină au fost nevoiţi să construiască zece puţuri forate la o adâncime de 25 de metri, cu conducte de fier.
Acum, acele foraje executate la ordinul directorului Victor Naghi au ajuns soluţia de rezervă şi, totodată, de salvare a Câmpulungului, în caz de avarie la conducta de aducţiune. Victor Naghi, care nu a „meritat” să fie „Cetăţean de Onoare” al Câmpulungului, ne salvează şi la 15 ani de la moarte.