În Duminica care a trecut, Biserica a prăznuit-o pe Cuvioasa Maria Egipteanca, un adevărat model de desăvârşire. Fiind o perioadă în care ne îngrijim mai mult de sufletul nostru, este de bun augur să medităm la această minunată pildă de sfinţenie a vieţii. Această fericită, a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea. Maria Egipteanca, după cum şi numele arată, s-a născut în Egipt. La vârsta de 12 ani şi-a părăsit casa părintească şi a mers în Alexandria, atrasă fiind de mirajul marii metropole, la vremea aceea fiind unul din cele mai importate centre culturale şi economice ale lumii. De la acea vârstă destul de fragedă, timp de 17 ani duce o viaţă foarte desfrânată. La vârsta de 29 de ani, părăseşte Alexandria şi ajunge la Ierusalim. Pretextul i-a fost oferit de pelerinajul unor tineri din Egipt şi Libia, care călătoreau pe mare spre Ierusalim, pentru a participa la sărbătoarea Inălţării Sfintei Cruci. Ajunsă în Ierusalim, doreşte să intre în Biserica Sfântului Mormânt, însă, nu a putut înainta decât până la uşa bisericii. Aici a simţit cum o putere nevăzută o opreşte. Încearcă de mai multe ori să intre, însă fără rezultat. Este momentul când înţelege că starea ei de păcătoşenie o face nevrednică de a intra în acest locaş. Însă, Dumnezeu care nu voieşte moartea păcătosului ci să se întoarcă să fie viu, I-a vorbit tainic şi convertirea ei începe să de-a roade. Se roagă Fecioarei Maria să facă posibilă intrarea sa în locaş, cu promisiunea că îşi va schimba întru totul modul de viaţă. După ce se închină Sfintei Cruci, aude un glas din departare care i-a grăit: „Daca vei trece Iordanul, bună odihnă vei gasi!”. În urma acestei descoperiri, Cuvioasa Maria Egipteanca, alege să-şi trăiască viaţa în pustiul Iordanului. Aici va petrece 47 de ani, în post şi rugăciune. Vieţuirea acestei fericite a fost descoperită prin rânduiala Domnului, de părintele Zosima. Acest părinte, ajuns la vârsta de 53 de ani, se întreba dacă există pe pământ cineva care să-l întreacă în osteneala duhovnicească. Acestui monah i s-a arătăt îngerul şi i-a zis: „O, Zosima, precum era cu putinţă unui om, bine te-ai nevoit şi bine ai trecut pustniceasca alergare, însă nimeni nu este între oameni care s-ar putea arăta pe sine că este desăvârşit. Mai multă îţi e nevoinţa ce îţi stă înainte, decât aceea pe care ai făcut-o până acum, pe care tu nu o ştii. Dar ca să cunoşti câte căi sunt spre mântuire, ieşi din pământul tău, precum altădată Avraam cel vestit între patriarhi, şi mergi într-una dintre mănăstirile ce sunt pe lângă râul Iordan”. După câteva zile de mers prin pustiu, a întâlnit-o pe Cuvioasa Maria Egipteanca. Aceasta, deşi nu l-a întâlnit niciodată, i-a spus pe nume şi i-a cerut o haină ca să-şi acopere trupul căci din cauza asprei nevoinţe şi hainile i se rupseseră. Din viaţa sfintei, aflăm că în timp ce părintele Zosima se ruga, şi-a ridicat ochii şi a văzut-o pe sfânta înălţată de la pământ, stând în văzduh şi rugându-se. Îi descoperă părintelui viaţa sa, şi-i cere ca în anul următor, în Joia din Săptămâna Patimilor, să ia Sfintele Taine şi să meargă pe malul Iordanului ca să o împărtăşească. Când a venit Zosima la vremea cerută, aceasta a însemnat cu semnul crucii Iordanul, a trecut pe el ca pe uscat şi s-a împărtăşit. Dorind s-o întâlnească şi anul următor părintele Zosima a căutat-o, dar a găsit-o moartă. Cu ajutorul unui leu a săpat mormântul ei şi a îngropat-o. Viaţa Sfintei Maria Egipteanca a fost scrisă de Patriarhul Sofronie al Ierusalimului în secolul al VIII-lea. Iată, dragii mei, ce fel de model de sfinţenie ni s-a pus înainte, în acest răstimp binecuvânat de Dumnezeu, pentru mântuirea noastră. Vor fi mulţi care să se identifice cu viaţa de început a Mariei Egipteanca, prin vieţuirea în păcatul desfrânării, care azi mai mult ca oricând este poate cea mai răspândită maladie sufletească pe întreg pământul. Ba, a ajuns să fie virtute pentru unii, încât l-au inoculat în conştiinţa lor şi a altora ca şi o normalitate. Vai de noi dacă plecarea din lumea aceasta ne prinde cu asemenea păcate, nespovedite şi fără ca să ajungem, să regretăm măcar o clipă pentru starea noastră ticăloasă. Pentru cei 17 ani petrecuţi în desmierdări, Cuvioasa Maria Egipteanca s-a pocăit 47 de ani în pustiul Iordanul şi numai Dumnezeu ştie câte lacrimi a vărsat şi cât post aspru a făcut. Nouă, celor care trăim în aceste vremuri tulburi, în care nu mai disociem binele de rău şi păcatul, s-a cuibărit în sufletul nostru, nu ne cere Dumnezeu să plecăm toţi în pustie, dar avem la îndemână toate mijloacele de a ne ridica din amorţeala păcatului şi să redevenim fii ai Domnului, avem Tainele Bisericii, avem rugăciunea, postul, milostenia la îndemână, numai să vrem să ne întoarcem la Dumnezeu. Este greu până păşim pragul Bisericii şi schimbarea nu întârzie să apară. Să de-a Bunul Dumnezeu să ne vedem starea noastră de păcătoşenie, şi să răspundem cu promptitudine chemării lui Dumnezeu…. de noi depinde restul. Până data viitoare, vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Protosinghelul Serafim, Stareţul Mănăstirii
„Negru Vodă” din Câmpulung Muscel
Articolul precedent
Articolul următor