Pentru a omagia aşa cum se cuvine Duminica aceasta, a doua după Rusalii, numită a Sfinţilor Români, ar trebui să scriem un poem ori să rescriem Acatistele lor. Numai un astfel de ritm poetic ne-ar apropia de adevărata valoare a acestei Duminici pentru sufletul fiecăruia dintre noi. Pentru că fiecare dintre noi beneficiem, în harul Duhului Sfânt, de misiunea câte unui astfel de „pescar de oameni”, fiecare dintre noi fiind rod al unei „prinderi” în ochiul de har al câte unui astfel de om. Ei nu sunt doar oameni care au împlinit un ritual, s-au rugat ori au făcut milostenie, au privegheat ori au citit Scriptura şi au tâlcuit-o. Nu, ei nu s-au făcut model de funcţionari ai Evangheliei ci s-au lăsat cuprinşi de intuiţia pe care avea să o precizeze Sfântul Serafim de Sarov, consemnate în scrierea Scopul vieţii creştine: „Rugăciunea, postul, privegherea şi alte nevoinţe creştineşti, oricât ar fi de bune prin ele însele, totuşi, nu pot constitui scopul vieţii noastre creştine, care nu poate să stea numai în îndeplinirea acestora, cu toate că ele pot servi ca mijloace absolut trebuitoare la atingerea acestui scop. Adevăratul scop al vieţii creştine constă în dobândirea Duhului Sfânt. Rugăciune, postul, privegherile, milosteniile şi toate celelelate fapte bune făcute în numele lui Hristos nu sunt decât mijloace pentru a-L primi pe Duhul Sfânt”.
De aceea, Duminica aceasta prăznuieşte roada Rusaliilor peste un neam întreg. Amintind despre aceia care au luat în serios, deseori plătind cu viaţa, Evanghelia Mântuitorului, chemarea Lui la pescuirea cea minunată, a cărei lucrare încă ne ţine legaţi de veşnicie. Mucenicii veacurilor primare ca şi cei căzuţi sub zdroaba comunistă, înţelepţii teologi ca şi trăitorii plini de râvnă şi har, smeriţii anonimi ai câmpurilor de luptă care au ţinut întreagă Ortodoxia, Părinţii şi Maicile plini de răbdare şi bucurie, nădăjduitorii ţărani şi luminaţii ctitori de sfinte locaşuri… Cunoscuşi şi, mai ales, necunoscuţi de noi. Dar care au răspuns chemării Lui, s-au lăsaţi cuceriţi de Duhul Sfânt. Nu spectacular. Nu revanşard. Ci cu simplitate de pescar, dedaţi cu furtunile şi întunericul de nepătruns al nopţii, crescuţi în privegheri pline de emoţie şi căliţi de frigul umed al valurilor vieţii, mereu în trezvie şi credincioşi în aşteptare.
Presăraţi, cunoscuţi, în calendare şi necunoscuţi în zăplazul mormintelor, Sfinţii români sunt răspunsul neamului nostru la chemarea Mântuitorului Hristos. Pentru că valoarea unui Neam nu e dată de reformatorii săi ci de sfinţii care-i deschid Cerul. Poate că nu avem laureaţi ai premiului Nobel, nici mari reformatori economici şi poate că am pierdut şcoala şi cultura ce ne ţinea vii. Dacă nu ne pierdem Biserica, rămânând parte integrantă a Trupului celui tainic al lui Hristos, mădulare vii ale întregului mărturisitor, vom rămâne un Neam viu, prin sfinţii pe care-i naştem. Trecătorile ce ne leagă regiunile ţării, dealurile şi peşterile ce au adăpostit oarecând schivnici, câmpiile în care se odihnesc ciolanele martirilor pentru unitatea noastră de neam şi Biserică rămân racle de preţ, de cel mai mare preţ, pentru rezistenţa noastră în veşnicie. Duminica aceasta ne este adăugată în calendar ca să ne vindecăm de frustrări şi fobii, să ne aducem aminte ai cui fii suntem, cine ne sunt strămoşii mărturisitori. Cei care au răspuns chemării Mântuitorului, pentru ca noi să auzim această chemare. Fără Hristos Iisus rămânem un neam de plâns, plin de ifose şi deznădejdi. Cu El biruim, uneori chiar împotriva noastră! Dacă ne vrem vindecaţi de orice boală în popor (Matei 4.23), nu mai e timp de pierdut. Avem misiunea de a reaprinde chemarea aceasta în inima noastră şi a Neamului nostru. Minţit şi furat, răstignit şi curtat de toate mediocrităţile vremii tocmai pentru că şi-a uitat sfinţii şi pe Cel Care i-a umplut de lucrarea Duhului Sfânt. Şi, slavă Domnului, sinaxarul românesc este încă deschis. Un calendar ce-şi aşteaptă sfinţii!
Pr. Constantin Necula, Sibiu
Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni… (Matei 4.18-23) i
