După ajutoarele sociale tăiate în doar 15 situaţii, cu promisiunea că vor urma şi altele, primarul de la Bughea de Jos a avut de rezolvat un caz de „nesimţire crasă”, boala incurabilă ca o plagă respingătoare pe faţa României, nu doar a Muscelului, care face eforturi să-şi arate obrazul printre mormanele de gunoaie. Septembrie a debutat cu altă speţă în care şeful Executivului şi-a canalizat energiile şi interlocutorii virtuali, deloc puţini la număr, care urmăresc postările conducătorului Primăriei. Depistând pe marginea arterei judeţene, în două locuri, patru saci plini cu gunoi, care, cel mai probabil, au plonjat din autoturisme ale localnicilor – însuşi primarul lasă să se înţeleagă, prin ironia transmisă de mesajul său, că nu veneau moldovenii, ardelenii, oltenii ori dobrogenii să ne umple natura de mizerii -, acesta a împărţit comunităţii virtuale experienţa neplăcută trăită la faţa locului.
„Nu faceţi ca ei! Nesimţire crasă! Astăzi de dimineaţă (n.r. 2 septembrie 2017), în şanţul de pe Drumul Judeţean 732 C, în direcţia Câmpulung – Bughea de Jos, au apărut, într-un loc, un sac cu gunoi menajer şi, la circa 200 de metri, încă trei saci. Să fi fost de la Suceava, Timişoara, Craiova sau Constanţa? Nu cred. Voi face investigaţii şi, dacă am o dovadă, proprietarul care a pierdut bagajul o să îl primească la domiciliu, însoţit şi de o „primă” de cel puţin 1.000 de lei, conform legii. Voi lua măsuri şi, în regim de urgenţă, se vor monta camere video. Fac apel şi pe această cale: cei care observă să ne dea un semnal! Vă mulţumesc!”, este cea mai recentă „provocare” pentru primarul Dorel Tănăsescu, primită de cetăţeni şi „confraţi” de breaslă, colegi din administraţia publică locală, cu felicitări pentru bunele intenţii, dar şi cu reţineri că va avea succes în acţiunea de depistare a autorilor. Deşi nu pare imposibil, după cum ţine să arate tot primarul, fără prea multe manevre şi raţionamente a la Sherlock Holmes. Dar să aflăm ce zice lumea. „Vă felicit că sunteţi foarte activ cu ceea ce se întâmplă în comună! Toţi primarii trebuie să facă la fel.”, îi scrie edilului-şef Cristina Caramet. „Foarte bine! Să îi amendaţi usturător!”, continuă ideea Costin Radu Boteanu. Se alătură grupului de bugheni cu mesaje pozitive pentru capul administraţiei publice a comunei Tatiana Iordache: „Sunteţi extraordinar, domnule primar! Mă bucură hotărârea dumneavoastră de a institui o stare de ordine şi bun simţ în comunitate. Până la urmă, o stare de normalitate.” „Foarte urât din partea celui care a făcut acest gest şi felicitări, domnule primar, că astfel, poate, nu se va mai repeta!”, este de părere Mioara Oancea. Încheie Adriana Cicu, viceprimăriţa de la Lereşti, care îi împărtăşeşte colegului cum procedează ea şi primarul Marian Toader: „Vă doresc succes, este foarte greu de depistat fără camere, oamenii sunt atât de perverşi! Noi am trecut la amenzi, căci altfel nu vom reuşi.”
Chiar fără camere, primarul Dorel Tănăsescu a făcut o descoperire legată de posibilul făptuitor, care ar putea fi depistat cu ajutorul autorităţilor rutiere. Cum? Simplu. Punând să se cerceteze conţinutul sacilor, căutarea scoţând la iveală un indiciu. Un indiciu preţios, care l-ar putea da de gol pe insul care a azvârlit gunoiul din maşină, fără să-i pese că, dacă toţi şoferii fac la fel, nici şoseaua nu s-ar mai cunoaşte, darămite şanţurile! Informaţia privind rezultatul scotocirii prin gunoi, la propriu, căci asta s-a întâmplat, a fost adusă, două zile mai târziu, la cunoştinţa opiniei publice. „Întrebare. Cine îl cunoaşte pe proprietarul autoturismului înmatriculat cu numărul N 80 BVX, în afară, deoarece a uitat chitanţa cu plata în Ungaria a vignetei într-unul dintre cei trei saci pe care i-a pierdut în şanţul din Grui. Sacii sunt la Primărie şi doresc să îi restitui. Vă mulţumesc.”, este faza în care a ajuns „ancheta” autorităţilor de la Bughea de Jos, care nădăjduim să aibă sorţi de izbândă. „E.M.”