02/07/2026

Chiriaşul suspect de uciderea gazdei rămâne în arest

Ioan Coică, bărbatul de 62 de ani, care a ucis în bătaie proprietarul la care stătea cu chirie, rămâne în arest. La cererea Parchetului, Tribunalul Argeş a dispus prelungirea arestării preventive a bărbatului cu încă 30 de zile, începând cu 5 iunie şi până pe 4 iulie 2017 inclusiv, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

Ioan Coică a ajuns în arestul IPJ Argeş după ce l-a snopit în bătaie pe cel la care stătea în gazdă, Constantin Miron, de 46 ani, şi l-a lăsat să moară. În prima fază, Coică le-a spus anchetatorilor că proprietarul imobilului din Bulevardul Ion Mihalache a venit acasă băut, dar şi bătut, i s-a făcu rău şi a murit. Ulterior, chiriaşul a recunoscut că el a fost cel care l-a lovit pe Miron, însă neavând intenţia să-l omoare. Se pare că relaţia dintre victimă şi agresor era una tensionată, accentuată pe fondul consumului de alcool al lui Constantin Miron. Cei doi se certau frecvent, dar ultima răfuială a fost cea care a degenerat, din păcate, şi s-a sfârşit cu o crimă. „E.M.”

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!