Două evenimente culturale, desfășurate în această vară și toamnă, la Biblioteca Municipală „Ion Barbu” și Galeria „Arta” din Câmpulung, l-au avut ca oaspete pe Claudiu Ion Tița-Nicolescu, cercetător științific, doctor în istorie și critic de artă, un reputat specialist al Muzeului Viticulturii și Pomiculturii Golești. Din „bătătura” acestei instituții provin câteva dintre exemplele de arhitectură religioasă și laică ce i-au ilustrat expozeul susținut în cadrul Cercului de Istorie „Gheorghe I. Brătianu” și axat pe un domeniu complex, care nu este la îndemâna oricui: „Hermeneutica populară în Argeș și Muscel”. Pe cât de dificil, pe atât de frumos! Și atât de captivant prezentat de distinsul musafir, care a sintetizat într-o jumătate de oră o temă vastă, pentru explicarea căreia ar fi necesare câteva conferințe, după cum spunea.
Hermeneutica, adică știința și arta interpretării textelor vechi, cu precădere a celor biblice, are corespondent în arhitectura satului de altădată: case, porți, biserici, troițe, cimitire ș.a.m.d. „Elementele de decor, ornamentica populară, ce găsim pe porți, în biserici, toate au legătură cu trăirile țăranului român. Țăranul român nu era un dogmatic complex, dar era un trăitor profund. Pentru el, trăirea în Dumnezeu era foarte importantă. El știa că Dumnezeu este acolo sus și vede tot ce face. Țăranul român cunoștea foarte bine legătura dintre om și divinitate.”, a explicat invitatul Câmpulungului această conexiune.
Profităm de subiectul ales de Claudiu Tița-Nicolescu a-l dezvolta în cadrul întâlnirii cu cei care îndrăgesc mărturiile trecutului zonei și țării noastre, pentru a strecura în această relatare câteva imagini ale construcțiilor cu obârșie musceleană de la Muzeul Golești, cu speranța că vom stârni interesul cititorilor de a le vedea ori revedea, vizitând unul dintre locurile speciale ale Argeșului.
- „Prispa nu era un loc unde își beau țăranii cafeaua. Era un loc de spiritualitate, în care se curățau”
Gospodărie de dogar, zona Muscel
Oaspetele Câmpulungului a abordat un subiect pe cât de necunoscut publicului larg, ca denumire, pe atât de atractiv, ca lămurire a înțelesului acestuia: hermeneutica, o disciplină studiată cu precădere la institutele teologice, întrucât interpretează textele sacre. O interpretare a textelor sacre se simte în multe dintre simbolurile artei populare reproduse de țăranul român pe biserici, pe case, pe veșminte, pe obiectele din gospodăria țărănească. Asta în condițiile în care, până acum 70 de ani, era neștiutor de carte. „De multe ori, ne-am întrebat: oare, cum reușea țăranul român, analfabet, din păcate, până la jumătatea secolului XX, să înțeleagă divinitatea? (…) Dacă teologia dogmatică ortodoxă, de exemplu, prin Sfinții Părinții ai bisericii, părinții revelați, a reușit să-L definească cât de cât pe Dumnezeu, oare, cum putea să-L înțeleagă țăranul român? Așa că țăranul român vorbea doar prin simboluri. Casa țăranului român era o mică biserică. Pentru că țăranul întotdeauna încerca să-și mărească spațiul liturgic. Spațiul liturgic pentru țăranul român nu era doar biserica, era întreg satul. Și întotdeauna, țăranul, omul simplu, după ce ieșea din biserică, trebuia să-și calibreze comportamentul în funcție de ceea ce auzea acolo, în funcție de faptele lui Iisus Hristos.”, afirma Claudiu Tița-Nicolescu, pentru care simbolurile la care apela omul simplu erau felul în care acesta înțelegea și prin care comunica cu divinitatea.
El a dat exemplul ușii de la intrarea în Biserica „Dimitrie cel Nou”, din incinta muzeului în aer liber de la Golești, ușă care este înconjurată de simbolul viței de vie. „În Evanghelia după Ioan, capitolul 7, Iisus spune foarte clar: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (…) Țăranul român nu a crezut niciodată în reîncarnare. Țăranul român niciodată nu a confundat natura cu divinitatea. Țăranul român s-a folosit întotdeauna de natură pentru a-L contempla pe Dumnezeu.”, a adăugat acesta.
„Înainte, cel care stăpânea casa era bărbatul. Femeile nici măcar nu stăteau în naos, ci în pronaos, în acea tindă a femeilor. Știți de ce în Argeș și Muscel costumul popular este atât de frumos? Femeile, stând în naos, au început să copieze pe costumul popular opulentele costume bizantine ale ctitorilor. Acolo sunt picturile votive ale ctitorilor, domnitorilor români, voievozi ai Țării Românești, îmbrăcați în opulente costume bizantine. Așa a părut acest costum popular muscelean atât de frumos.”, este o paranteză a vorbitorului în cadrul subiectului dedicat arhitecturii tradiționale.
Gospodărie pomicolă, zona Davidești-Vulturești, Muscel
„Gospodăriile țărănești au o prispă. Prispa nu era un loc unde își beau țăranii cafeaua. Era un loc de spiritualitate. Era un loc în care te curățai. Bărbatul, când venea acasă, nu trebuia să-și ia la omor nevasta și copiii, după o zi plină de griji și de necazuri. El trebuia să treacă prin acest spațiu de curățire spirituală. Sunt două feluri de gânduri. Sunt gândurile logicii din capul nostru și gândurile „logismoi” din sufletul nostru, acolo unde diavolul își face cel mai ușor loc. Bărbatul, când intra în casă, trecea prin acest spațiu sacru, se curăța și intra la familia lui. Până la începutul secolului XX, ușa nu depășea un metru șaptezeci. Pentru că bărbatul trebuia să se smerească. Mai există o asemenea gospodărie undeva în curtea bisericii din Galeșu, a cărei ușă are 1,70 metri. Cine trebuia să se smerească primul? Cel care are chipul lui Hristos. Bărbatul.”, sunt amănunte interesante relatate de invitatul Bibliotecii „Ion Barbu” din Câmpulung.
- „Stâlpul în spirală simboliza ascensiunea spre împărăția lui Dumnezeu”
Gestul soțului care își trecea soția, în brațe, peste prag, nu avea semnificație romantică. „Este un gest pur spiritual, în care femeia intra în universul bărbatului doar cu el și doar cu el putea să mai iasă. Oamenii simpli se raportau foarte des la natură și la divinitate. De fapt, numai la acest lucru se raportau. Și spunându-vă acest lucru, mi-amintesc despre o carte a Sfântului Dumitru Stăniloae, în care spunea că a auzit rugăciunea unui copil într-un sat din Sudul Făgărașului. O rugăciune care l-a impresionat în mod deosebit. „Doamne, ține-o pe mama mea, Doamne, ține-l pe tatăl meu, ține, Doamne, vitele și pe mine, Doamne, ajută-mă să nu mă fac de râs în sat.” Era lucrul care ghida satul românesc din secole trecute. Creștinismul și satul românesc au lansat în societate valori pe care nimeni nu le vrea dispărute. Vorbim despre dragoste, înțelepciune, bunăcuviință. Era total nefiresc, cum vă spuneam și într-un discurs anterior, ca un băiat să intre în vorbă cu o fată pe uliță. Total nefiresc, pentru că îi strica reputația. Iar o fată cu reputația pătată nu se mai mărita niciodată. Iar dacă fata nu se mărita, familiile puteau intra în dușmănie pe viață.”, a mai spus Claudiu Tița-Nicolescu, revenind la felul în care religia a influențat arhitectura veche.
Stâlpii răsuciți, spunea acesta, nu sunt doar elemente de decor și de ornamentică. „Au o însușire spirituală. Stâlpul în spirală simboliza ascensiunea spre împărăția lui Dumnezeu. Stâlpii de la Mănăstirea Curtea de Argeș sunt răsuciți. Nu sunt răsuciți doar de frumusețe sau într-un dans frumos, cum spunea cineva. Da, poate, este un dans frumos, dar simboliza ceva. Ascensiunea spre împărăția lui Dumnezeu. De unde vine această ascensiune în arhitectura populară din Argeș și Mușcel? Este o revelație a unui sfânt părinte al bisericii, Pseudo-Dionisie Areopagitul, care a văzut îngerii urcând spre Dumnezeu în formă de spirală. Erau în urcare, erau în iluminare și erau în desăvârșire.”, a explicat Claudiu Tița-Nicolescu însemnătatea stâlpului răsucit care apare la aproape toate bisericile.
La Mănăstirea Curtea de Argeș – a continuat acesta – există un simbolism și un misticism. „Misticismul există în fiecare biserică. Dar acolo este ceva deosebit, pentru că intrarea seamănă foarte mult cu o moschee. Urcați pe 12 trepte în biserică. Acolo sunt cele 12 seminții ale lui Israel, sunteți în Vechiul Testament. Intrați în biserică, sunt cei 12 apostoli. Iar Domnul Țării Românești trebuia să fie îngropat în biserică, ca al 13-lea apostol. (…) Toate aceste elemente ecleziastice se regăsesc încă în arhitectura populară din Argeș și Muscel. În mod special în Argeș și Muscel, pentru că au fost reședințe voievodale și oamenii trebuiau să se identifice cu o anumită stare de noblețe.”, a continuat Claudiu Tița-Nicolescu prezentând o imagine a bisericii de la Golești, dublată de imagini ale stâlpilor caselor gospodăriilor țărănești din muzeul în aer liber. Invitatul Câmpulungului s-a referit, în acest context, la doi stâlpi ai templului din Ierusalim, deveniți un simbol creștin, asemenea ochiului. Doi stâlpi răsuciți, cum sunt stâlpii de pridvor ai bisericii, care nu aveau nicio logică utilitară, deoarece nu sprijineau nimic.
„Iachin”, stâlpul din stânga, înseamnă putere, iar „Boaz”, stâlpul din dreapta, înseamnă stabilitate. „Iachin” era un element puternic masculin, iar stabilitatea lui Boaz era feminină. Cam de aici pleacă și elementele de arhitectură tradițională țărănească. Acești stâlpi apar în toate bisericile foarte elaborate.”, a precizat acesta.
Biserica de lemn din Drăguțești, Cotmeana, transferată în Muzeul Viticulturii și Pomiculturii din Golești
Alt exemplu: pridvorul bisericesc. „Vedeți, de exemplu, cum era pridvorul casei țărănești în care bărbatul trebuia să se purifice? Acest rol îl are și pridvorul bisericii. Creștinul, atunci când vine la biserică, trebuie să se purifice, să intre în pronaos și apoi în naos.”
- „Omul simte o dureroasă nevoie să-și antropomorfizeze divinitatea. Omul nu se poate ruga dacă nu vede”
Într-o biserică găsită de acesta în comuna Sălătrucu apar niște cercuri neregulate, care l-ar face pe privitor să creadă că meșterul popular care le-a executat nu a fost foarte priceput. „Nu, nu a fost nepriceput, le-a făcut intenționat așa. De ce acest cerc dublu neregulat? În toate religiile cosmice, cercul este un simbol al divinității, pentru că are o mișcare continuă, infinită, fără sfârșit, nu se oprește niciodată. Triunghiul cu vârful în sus, echilateral, de exemplu, chiar și în religia evreică, în religia iudaică, este un simbol masculin. Iar triunghiul cu vârful în jos este un simbol feminin. La steaua lui David sunt două triunghi suprapuse, care înseamnă înțelepciunea universală, bărbat și femeie. (…) Pe zidurile exterioare ale bisericilor sunt sfinți. Gândiți-vă că sunt sfinți care au fost mari păcătoși în istorie. Și acești oameni s-au pocăit. Aceste cercuri neregulate nu sunt un simbol al lui Iisus Hristos, așa cum ar crede un profan la prima vedere. Pentru că un cerc dublu ar fi perfect. Așa cum este și Iisus Hristos. Acest simbol este simbolul sfinților, pentru că și ei au fost păcătoși ca noi, dar tind să ajungă la Dumnezeire. Vă amintiți ce a spus tâlharul pe cruce? Acel om, după o viață întreagă de păcate, s-a mântuit cu un singur cuvânt. Pe cruce, alături de Iisus, a spus un singur cuvânt cu care a intrat în Împărăția Cerului. Știți care a fost acel cuvânt spus cu credință și pocăință? „Cred. Cred în tine, Doamne. Tu ești Dumnezeu.” Și a spus Iisus: „Adevărat îți spun ție. Astăzi vei fi cu Mine în Rai.”
Tema a fost susținută și cu exemplul icoanei necanonice a Sfintei Treimi, în care este reprezentat Dumnezeu Tatăl. „Această icoană există aproape peste tot în biserică, inclusiv în Grecia, în patria ortodoxiei. De ce este necanonică? În Sinodul al VII-lea ecumenic, când a apărut iconoclasmul Leon al III-lea Sirianu, Papa i-a spus împăratului: tu nu poți să-L reprezinți pe Dumnezeu Tatăl, pentru că nu L-a văzut nimeni. Noi l-am văzut pe Iisus Hristos, l-am văzut pe Sfântul Duh sub formă de limbi de foc, de porumbel, dar pe Dumnezeu Tatăl nu ai cum să-L reprezinți grafic. De atunci, Biserica a încercat să-L reprezinte cu acel ochi care te privește, acea mână care iese din nori, dar nu era ceva foarte reprezentativ. Motiv pentru care au continuat să-L reprezinte așa. Știți de ce? Omul simte o dureroasă nevoie să-și antropomorfizeze divinitatea. Omul nu se poate ruga dacă nu vede. Pentru că noi așa suntem. Din doi, unul trebuie să fie șef, oamenii trăiesc într-o ierarhie. Pe când în Sfânta Treime toată lumea este egală, se numește egalitatea în Trinitate. Acele persoane sacre sunt perfect egale. (…) Singura icoană canonică a Sfintei Treimi este icoana lui Andrei Rubliov, la 1425. (…) Ele sunt perfect egale, seamănă identic. Dar v-ați întrebat care este Dumnezeu Tatăl, care este Iisus, care este Sfântul Duh? Oamenii știau aceste lucruri. Am făcut niște cercetări științifice undeva în zona de munte Sălătrucu și au știut aceste lucruri. Acesta este Dumnezeu Tatăl, acesta este Iisus Hristos, iar acesta este Sfântul Duh. Cei doi au capul aplecat spre Dumnezeu Tatăl. Tatăl are în spate un templu, este simbol al zidirii. El este Ziditorul. Iisus Hristos are în spate un copac, simbol al crucii, arborele vieții. Iar Sfântul Duh are în spate o stâncă, pentru că este simbolul vieții ascetice. Un creștin adevărat trebuie să treacă multe încercări ca să ajungă la floarea și la bucuria Dumnezeirii. Aici este și crucea completă sau crucea rusească. S-a folosit chiar și în Imperiul Bizantin această cruce rusească. Este foarte importantă, pentru că o regăsim în multe troițe populare. Chiar dacă oamenii nu cunoșteau foarte bine erminia picturii bizantine, totuși, o respectau.”, a continuat acesta.
Simbolul triunghiului într-un cerc a fost identificat de cercetătorul Claudiu Tița-Nicolescu și pe o troiță din Valea Mare Pravăț. „Este un simbol al Tatălui, al lui Dumnezeu Tatăl. Dar ochiul mai mult pare că pândește, nu că veghează. Motiv pentru care creștinismul și sinodul BOR nu prea îl acceptă cu mare plăcere. Exact cum nu acceptă nici acea icoană necanonică cu Dumnezeu Tatăl. Nu a fost interzisă acea icoană, dar este clar că nu este o icoană canonică. E o diferență între necanonicitate și erezie. E o mică diferență stilistică. Acestea le găsim și pe casele țărănești și troițele românești.”
- „Era un gest de mare impietate să faci o biserică fără această torsadă. Nici preoții nu mai cunosc semnificația. Dar această torsadă se găsește și pe gospodăriile țărănești”
Funia răsucită, care înconjoară nava bisericii, ilustrată cu două exemple argeșene, Mănăstirea Curtea de Argeș și Biserica de la Golești, are următorul izvor. „Sunt patru evanghelii. Trei sunt sinoptice, adică se pot pune una lângă cealaltă, se pot compara. Și o patra, de-o anvergură intelectuală extraordinară, este Evanghelia după Ioan. În Evanghelia după Matei, una din cele trei evanghelii sinoptice, este o pildă foarte frumoasă. Iisus mergea pe Marea Tiberiadei, pe o furtună puternică. Corabia stă să se scufunde, iar ucenicii speriați se duc la Iisus care dormea liniștit. Trezește-te, Învățătorule, că murim! Ce le spune Iisus? Dacă voi credeți că muriți cu Mine pe corabie, nu prea aveți credință în voi. Eu sunt însăși viața. Cum puteți să muriți voi cu Mine pe corabie? De atunci, corabia a intrat în arsenalul metaforic al primilor creștini. Vedeți, de fapt, ce este torsada. De fapt, ce este corabia? Corabia este Biserica. Marea agitată, furtuna, este lumea. Iar ucenicii speriați suntem noi. Suntem noi care, atunci când este greu, ne ducem la Iisus Hristos și spunem: trezește-te, Mântuitorule, că murim. Și Iisus ne spune de fiecare dată: Dacă voi credeți că muriți cu Mine pe corabie, aveți puțină credință. Era un gest de mare impietate să faci o biserică fără această torsadă. Nici preoții nu mai cunosc semnificația. Dar această torsadă se găsește și pe gospodăriile țărănești.”, spunea Claudiu Tița-Nicolescu, exemplificând cu imaginea unor gospodării din Argeș, pe care oamenii au stilizat torsada.
Gospodărie viticolă, zona Muscel-Podgoria Ștefănești
„Toate simbolurile telurice și astrale, pe care le găsiți la biserică și le găsiți și pe porțile țărănești, aveau această semnificație. Ați văzut că pe ușile împărătești sunt niște păuni? Păunul este un simbol al aroganței, al mândriei, un simbol iudaic. Dar aici păunii sunt cu capul lăsat într-o parte și cu coada strânsă, un simbol al creștinului smerit. Este culmea smereniei. Poți să te mândrești și, totuși, te smerești. Sunt multe lucruri de spus despre simboluri, despre triunghiuri, despre romburile care se găsesc pe costumele populare, pe porți. Sunt vechi simboluri găsite pe vasele neolitice, elemente de decor care se găsesc chiar și pe costume populare.”
Simbolul Palisadei reprezentat în partea de sus a unui stâlp de poartă era „un vechi simbol al Lui Iisus Hristos. În primele secole creștine numele Lui Iisus Hristos era atât de sfânt încât nu se pronunța. Motiv pentru care a apărut și acea monogramă a Lui Iisus, Ichthios, de la pește, care a fost unul din primele simboluri ale Bisericii. Această cruce în X era pusă de țăranul român undeva spre păduri ca să-i păzească de hale, să-i păzească de divinitățile malefice. Pentru că țăranul român acolo se agita, într-o lume plină de divinități. Bune sau rele, nu numai divinități bune. Unele erau foarte capricioase. Omul era foarte simplu în satul românesc. El se ruga… îmi dai. Nu-mi dai… înseamnă că am făcut ceva greșit. Și își începea iarăși ritualul. (…) Oamenii preferau să pună stâlpi funerari decât cruci la capetele morților. Sunt și astăzi stâlpi funerari aflați în cimitire.”
Vom așeza și noi, la fel cum a făcut-o și invitatul Bibliotecii, la finalul acestor fragmente extrase dintr-o expunere mai amplă, una din zicerile lui Ioan Gură de Aur, „după mine, cel mai mare scriitor patristic bisericesc, care are o operă de-o elocință greu de egalat. În comentariile la Cartea Facerii spunea așa: Când Dumnezeu a creat acest paradis terestru plin de lumină și culoare, a luat cea mai proastă parte a pământului, țărâna, și a făcut cea mai nobilă creatură, omul. L-a făcut din țărână ca el, omul, să nu-și uite originea umilă și să se smerească. Dar l-a făcut după chipul și asemănarea Sa să nu-și uite locul în lumea nou creată și să se sfințească.”, a încheiat Claudiu Tița-Nicolescu.
Sursa fotografiilor: MUZEE DE LA SAT.RO, wikipedia – Lista exponatelor din Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești