ARO Câmpulung a ratat, marți după-amiază, șansa unei victorii importante în fața uneia dintre echipele neînvinse ale începutului de campionat. În partida contând pentru etapa a cincea din Seria a 2-a a Ligii a 3-a, formația pregătită de Alin Popescu a terminat la egalitate, 2-2, confruntarea de pe teren propriu cu CSO Băicoi, după un meci în care a avut avantajul pe tabelă de două ori și superioritate numerică vreme de aproape o repriză.

Tehnicianul muscelenilor a mizat pe aceeași formulă de start utilizată în deplasarea de la Mediaș, fără nicio modificare în primul „11”. Alegerea a venit firesc după prestația bună din etapa precedentă, când ARO a oferit, probabil, cea mai consistentă repriză din acest debut de sezon.
Seto deschide scorul, Dinu lovește bara

Partida a început în forță, cu ocazii la ambele porți, însă prima lovitură le-a aparținut muscelenilor. În minutul 14, Vali Coșereanu a executat excelent o lovitură de colț, iar Takayuki Seto s-a înălțat și a trimis mingea cu capul în plasă: 1-0 pentru ARO! La numai patru minute distanță, avantajul putea deveni unul de două goluri. Răzvan Dinu a primit mingea în apropierea porții, însă șutul său de la numai șase metri a lovit bara transversală, spre disperarea gazdelor. Formaţia din Băicoi nu a acuzat însă șocul începutului de meci și a reușit să restabilească egalitatea. În minutul 24, oaspeții au beneficiat de o lovitură liberă de la aproximativ 16 metri, perpendicular pe poartă, iar Constantin Dumitrașcu, golgheterul formației prahovene, a executat în forță, mingea a lovit zidul și a poposit în plasă: 1-1.
Oaspeţii rămân în zece oameni, ARO revine în avantaj

Partida a devenit și mai interesantă cu aproximativ zece minute înainte de pauză, când marcatorul oaspeților, Constantin Dumitrașcu, a fost eliminat după cumul de cartonașe galbene. CSO Băicoi a rămas astfel în inferioritate numerică. Paradoxal, echipa pregătită de fostul dinamovist Vali Lazăr a reușit să înscrie la scurt timp după eliminare, însă golul a fost anulat de central pentru un fault comis asupra portarului ARO. Și, când se părea că cele două echipe vor intra la cabine cu scor egal, ARO a dat lovitura. În minutul 45, scenariul primului gol s-a repetat aproape la indigo: Vali Coșereanu a executat un nou corner, centrarea sa a fost perfectă, iar de această dată Răzvan Dinu a apărut la finalizare și a trimis mingea în poartă. 2-1 pentru ARO la pauză, iar avantajul numeric părea să ofere formației muscelene toate argumentele pentru a controla partea secundă.
Gol de la peste 55 de metri!

ARO a ieșit de la cabine hotărâtă să tranșeze partida și să înscrie golul care să simplifice lucrurile. Numai că, în minutul 55, s-a produs una dintre cele mai spectaculoase faze ale meciului. Eugen Matei, căpitanul formației din Băicoi, aflat cu mingea la picior în propriul teren, l-a observat pe Rotaru ieșit din poartă și a încercat imposibilul. A șutat de la o distanță de peste 55 de metri, iar mingea a căpătat o traiectorie incredibilă, căzând direct în poarta muscelenilor. 2-2! Un gol care a redus la tăcere tribunele și a schimbat complet atmosfera de pe teren. Pentru ARO, reușita a avut efectul unui duș rece.
Dominare fără golul victoriei

Chiar dacă au continuat să domine și au beneficiat în continuare de superioritate numerică, muscelenii nu au mai găsit drumul spre golul victoriei. ARO a ajuns în repetate rânduri în apropierea careului advers, a avut posesia și inițiativa, însă ocaziile cu adevărat clare au lipsit. În cele din urmă, tabela nu s-a mai modificat. ARO Câmpulung – CSO Băicoi 2-2, un rezultat care lasă formația musceleană cu sentimentul unei victorii pierdute, după ce a condus de două ori și a avut un om în plus în ultima parte a jocului. Pentru ARO urmează însă foarte repede o nouă oportunitate. Vineri, de la ora 17.00, echipa lui Alin Popescu va juca din nou pe teren propriu, pe „sinteticul” de la Dragoslavele, adversară urmând să fie Carpați Covasna, formația aflată pe ultimul loc al seriei. Narcis Manole
ARO CÂMPULUNG: Borislav Rotaru – Călin Dumitru (min.81 Radu Maria), Marian Ghiță, Ionuț Oprescu, Ionuț Doinea, Nicolas Bornescu (min.45 Davide Bledea), Takayuki Seto (min.81 Mihai Galeșeanu), Marian Dinu, Valentin Coșereanu – cpt – (min.62 Mario Iordache), Darius Ciurea (min.46 Ionuț Jenaru) – Albert Jarcă. Antrenor: Alin Popescu

CSO BĂICOI: David Panait – Mario Trofin, Eugen Matei (cpt), Matei Pătrășcoiu (min.62 Ștefan Ghinea), Adrian Prepeliță, Franco Vărzaru (min.52 Alexandru Paraschiv), Răzvan Florea (min.80 Eduard Bunescu), Denis Marin, Andrei Mihăilă (min.52 Beniamin Lazăr), Constantin Dumitrașcu, David Brăilă (min.80 Robert Ivan). Antrenor: Valentin Lazăr

Arbitri: Alexandru Ionuț Călinescu (Dolj) – Vasilică Viorel Dobre (București) și Denisa Ioana Predica (Dâmbovița)

Arbitru de rezervă: Eduard Marian Smaranda (Dâmbovița)
Observator: Constantin Mihai Cantemir (Brașov)
Delegat: Florin Negru (București)