Pe 23 iulie 2026, Direcția Județeană de Mediu Argeș a decis pe marginea solicitării înaintate de un antreprenor cu sediul în Câmpulung – după cum figurează în documentația prezentată publicului – interesat să dezvolte în comuna Albeștii de Muscel o plantație de afin. Societatea Agromuscel SRL s-a adresat instituției în vederea emiterii acordului de mediu necesar demarării investiției propuse în satul Cândești, punctul „Fata Frumoasă Oboare”. 19.035.675 lei este valoarea totală a proiectului admis la finanțare din FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, alocată prin AFIR – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. „Scopul investiției îl reprezintă înființarea unei plantații de afin în sistem superintensiv și ecologic, inclusiv realizarea unui sistem de irigare prin picurare.”, este propunerea celor doi inițiatori, care au testat, printr-un proiect anterior, tot cu fonduri europene, același tip de cultură pomicolă.
- Plantația de afin va avea o suprafață de 10,2 hectare
În cadrul ședinței Comisiei de Analiză Tehnică a DJM Argeș, din 6 iulie 2026, s-a stabilit că proiectul „Înființare plantație de afin”, propus a fi realizat în satul Cândești, comuna Albeștii de Muscel, nu se supune evaluării impactului asupra mediului, evaluării adecvate și evaluării corpurilor de apă, proceduri care trebuie parcurse în situațiile prevăzute de lege. Nu este cazul în ceea ce privește demersul despre care relatăm, care pare o continuare a unei alte investiții realizate de aceiași dezvoltatori în urmă cu cinci-șase ani, tot la Cândești.
Spicuim câteva repere ale noului proiect din recenta decizie a Direcției Județene de Mediu Argeș, care dă „undă verde” – din punct de vedere al formalităților ce țin de această instituție – inițiativei private pe care v-o prezentăm. „Terenul propus pentru amplasarea investiției este alcătuit din 28 de loturi, dintre care 25 (12,2969 hectare) sunt proprietatea societății Agromuscel SRL, iar trei loturi (1,50 hectare) sunt arendate, toate loturile fiind libere de sarcini. Investiția se propune a fi executată cu finanțare prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală – Intervenția DR15 „Investiții în exploatații pomicole”.
Investiția presupune execuția a două tipuri de lucrări. Prima: înființarea unei plantații de afin, cu o suprafață efectiv cultivată de 10,2233 hectare, cu 45.438 de arbuști. A doua: o platformă de 1.500 metri pătrați, amenajată prin pietruire, pentru amplasarea următoarelor echipamente: container frigorific, container depozit-supraveghere, toalete ecologice, hală fără fundație pentru staționarea utilajelor, panouri fotovoltaice, container pentru depozitarea bateriilor de stocare a energiei, generator electric, capul-control principal al sistemului de irigare.
Celelalte componente ale investiției sunt reprezentate de: sistemul de irigare și fertilizare, sistemul de iluminat și supraveghere, împrejmuirea incintei și a zonei tehnice, pe o lungime de 3.028 metri liniari, bazine pentru înmagazinarea apei necesare irigării plantației, lucrări de infrastructură, parcelarea și pregătirea terenului.
„Împrejmuirea incintei va fi din stâlpi din beton armat, ce vor fi introduși automat în pământ, fără fundație. Între stâlpi se va monta plasă metalică zincată. Împrejmuirea va avea înălțimea maximă de 2 metri, gardul va fi prevăzut cu sârmă ghimpată de două rânduri și contravântuiri din stâlpi de beton precomprimat. Împrejmuirea va fi prevăzută cu o poartă metalică auto, precum și cu o poartă pietonală.
Necesarul de apă pentru irigarea plantației va fi asigurat din scurgerile pluvio-nivale din bazinul hidrografic superior al Văii Cumpenelor, afluent necadastrat – mal stâng – al pârâului Navrap, și al Văii Măgurei, afluent de stânga al Văii Cumpenelor. Scurgerile pluvio-nivale vor fi colectate în două bazine de retenție executate în inflexiunile reliefului”, sub forma unor gropi naturale, prima cu o suprafață de circa 3.600 metri pătrați, pe traseul Văii Cumpenelor, a doua cu o suprafață de circa 2.500 metri pătrați, pe traseul Văii Măgurei, ambele cu o adâncime medie de un metru.
„Fiecare bazin va fi prevăzut cu un canal de preaplin, care se va racorda la firul de vale existent în apropiere. Capacitatea de înmagazinare a celor două bazine de retenție este de 6.100 metri cubi. Pentru asigurarea presiunii necesare în sistem, în capul principal de control va fi montat un grup de pompare. Liniile de picurare sunt montate pe fiecare rând de arbuști fructiferi, apa fiind distribuită direct plantei prin picurătoare cu presiune compensată, având distanța între picurătoare de 30 cm și debitul pe picurător de 1 l/oră. Energia electrică aferentă plantației va fi asigurată de la sistemul fotovoltaic propus a se achiziționa și amplasa pe teren. Acesta va avea o putere de 25 kw, iar prin intermediul acestuia vor fi alimentați consumatorii plantației. Iluminatul în cadrul plantației va fi asigurat prin intermediul celor opt stâlpi de iluminat prevăzuți cu panouri fotovoltaice.”
- La precedenta cultură de afin, cei doi întreprinzători au obținut 600.000 euro, fonduri europene
George Vitziu Ionescu și Ștefan Grigorescu sunt inițiatorii acestui nou proiect, după o experiență similară, tot la Cândești, unde au înființat o plantație de afin, în intervalul 2019-2020. Realizarea de la acel moment, susținută cu fonduri europene, a constituit tema unui reportaj promovat de Consiliul Județean Argeș, din care preluăm în continuare câteva fragmente.
„George Vitziu Ionescu și Ștefan Grigorescu și-au unit forțele pentru a înființa o plantație de fructe de pădure. Așa a apărut în satul Cândești din Albeștii de Muscel o plantație de afin certificată ecologic. Mai mult, cultura a obținut și certificarea de produs montan. Afacerea a început din multă pasiune, inteligență și curaj. Pentru că investiția era una destul de consistentă, cei doi investitori au apelat la fondurile europene. Mai exact, au reușit să obțină, prin AFIR, 600.000 de euro, fonduri nerambursabile, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală.
„Mulțumim pentru sprijinul pe care ni l-au acordat autoritățile încă de când am început acest proiect și celor de la AFIR, pentru că zona a fost destul de dificil de lucrat, dar, până la urmă, am reușit. Am plantat undeva la nivelul anului 2019-2020 și anul acesta (n.r. 2022) încep să se vadă roadele pentru prima dată. Avem patru soiuri de afine care încep să se coacă undeva de la începutul lunii iulie și merg până la sfârșitul lunii septembrie. Și acum (n.r. în septembrie) suntem în plină campanie de cules la ultimele două soiuri.”, a relatat George Vitziu Ionescu.
La această plantație lucrează și mulți oameni din zonă, astfel că afacerea celor doi reprezintă pentru cei dispuși să muncească o sursă sigură de venit. Pe colinele cu piatră de Albești nu s-a putut fora pentru a aduce apă la suprafață, astfel că au fost create bazine care colectează apa folosind gravitația. Din aceste bazine, apa ajunge la afini printr-un sistem de irigare prin picătură.
„Cel mai important este că am reușit să obținem toate certificările posibile, că avem certificările GlobalG.A.P., Global GRASP, care sunt necesare atât pentru vânzarea în marile lanțuri de magazine din România, cât și pentru export. Și nu în ultimul rând, ceea ce ne-a interesat și ne place foarte mult, certificare de produs montan. Credem foarte mult în calitatea de produs montan și în încercarea de a promova produsele din această zonă. E o zonă bogată, zona Făgărașului are o diversitate foarte mare, de la produse lactate, carne, brânză, până la fructe de pădure, și de cultură, dar și sălbatice. Și este păcat să nu promovăm zona cu aceste produse la nivel național. Proiectul este dezvoltat cu finanțare europeană, foarte important, pentru că a trebuit să respectăm niște standarde stricte pe partea de irigație și de fertilizare. Avem un sistem din Israel de irigare la picătură, ceea ce ne face să folosim apa la cel mai înalt nivel din punct de vedere al dozării, dar și al utilizării responsabile a apei. Și la fel, pe partea de fertilizare, modul în care programăm ne ajută să distribuim constant fertilizatorii bio pe care îi folosim pe întregul sezon. Deci, fără să dăm plantelor inputuri puternice doar din când în când, ci constant, corect, ca planta să aibă un nivel bun de sănătate și un nivel de stres cât mai redus. Avem o proprietate undeva la 24-25 de hectare, dar plantate efectiv sunt 14,2-14,3 hectare.”, a continuat George Vitziu Ionescu.
Produsele de la ferma din Albești nu sunt procesate, se vând proaspete și sunt căutate, o confirmare a calității lor fiind certificarea bio.
- „De la această plantație se cumpără sănătate”
Din partea Agenției Naționale a Zonei Montane – Oficiul de Dezvoltare Montană Curtea de Argeș, prin intermediul căruia s-a derulat proiectul, Ionel Vișinescu preciza că fructele obținute la Cândești sunt de o mare calitate, din punct de vedere al valorii nutritive, avantaj cumulat cu lipsa poluării, argumente care au îndreptățit producătorii să depună documentația pentru certificarea recunoscută la nivel european denumită „produs montan”. „Pe lângă acreditarea de produs ecologic, este și această acreditare recunoscută la nivel european de produs montan. Aici nu se vinde numai un produs, afine. De la această plantație, se cumpără medicament și se cumpără sănătate. Nemaivorbind despre acest loc minunat, lipsit de orice fel de substanțe poluante decât ceea ce vine de sus, de la Dumnezeu, și ceea ce avem în pământ. Eu am purtat discuții cu dumnealor și i-am informat pe următoarea temă. În zonă există foarte multe fructe de pădure și dumnealor au intenția să dea „o gură de oxigen” locuitorilor din Berevoiești, din Albești, și anume să depună documentația, atunci când se va da drumul, unui proiect pentru înființarea unui centru de colectare și prelucrare a fructelor de pădure.”, a precizat acesta.
George Vitziu Ionescu estima o producție de 150-200 de tone pe an. „Tratamentele bio au avansat extraordinar de mult. Noi, de exemplu, folosim niște tratamente pe bază de extracte algale. Dăm plantelor substanțe foliare care au aminoacizi disponibili pentru plantă să-i absoarbă. Asta reduce cu mai mult de 50% efortul plantei de a sintetiza acei aminoacizi pe calea clasică, cum ar fi fost cu un îngrășământ non-bio. De asta starea de sănătate a plantelor – noi urmărim – e importantă și suntem mulțumiți de ea. Bio nu mai e un moft. Produsul bio poate să fie disponibil pentru toată lumea. Ar fi foarte important ca lumea să înțeleagă asta și să mergem cu toți în această direcție.”, a mai spus George Vitziu Ionescu.
Și în cadrul investiției de acum câțiva ani au fost amenajate două mini-baraje de acumulare. „Avem 18.000 de metri cubi. Nu am putut să forăm din cauza structurii geologice și atunci, pur și simplu, noi acumulăm apă în perioada ploioasă.”, a conchis George Vitziu Ionescu.
Sursa imaginilor: genesis-agro.ro