18/08/2026

Salvamont Argeș – Formația Câmpulung, între primele din România, fiind recunoscută oficial încă din 1969. Elena Lasconi i-a invitat pe salvatorii montani să participe la defilarea de 1 Decembrie

De ziua lor, salvatorii montani le-au lansat muscelenilor invitația la o întâlnire în Grădina Publică, unde au venit pregătiți cu mașinile de intervenție, cu echipamentul specific acțiunilor pe munte și, mai ales, cu sfaturi pentru excursioniștii responsabili, care pleacă la drum informați. Mihai Enache, șeful Salvamont Argeș – Formația Câmpulung, și colegii săi, alături de care s-a aflat Alexandru Holboșan, cel de la care a preluat ștafeta actualul coordonator al formației locale, au propus o variantă atractivă de petrecere a câtorva ore ale după amiezii de sâmbătă, dar și utile, totodată, celor tentați să încerce drumeții montane. Sediul Salvamont, de asemenea, a arătat că este zi aniversară pentru Salvamont, prezentând publicului, în exterior, o colecție inedită de imagini din trecutul și prezentul structurii locale de salvatori montani. Înainte de căsătoria programată la prânzul zilei de 1 august 2026, primărița Elena Lasconi a trecut ca să-i salute pe membrii Salvamont Argeș – Formația Câmpulung, implicați în evenimentul special, organizat impecabil, menit să crească nivelul de responsabilitate al celor care iau calea muntelui. Mai cu seamă în această perioadă propice acestui gen de ieșiri în natură, cu grad ridicat de pericol pentru cei neinstruiți corespunzător.

  • Mihai Enache, șeful Salvamont Argeș – Formația Câmpulung: „Salvamont Argeș și Formația Câmpulung sunt dintre cele mai bine dotate din țară”  

Potrivit lui Mihai Enache, salvamontiștii câmpulungeni sunt pregătiți pentru orice fel de intervenție montană, pe timp de zi sau noapte, indiferent de zona și de modalitatea de intervenție: inserat cu elicopterul, pe schiuri, cu ATV, în zone de abrupt, în zone cu peșteri sau în zone cu canioane. Și asta datorită echipamentului de care beneficiază și, în special, pregătirii oamenilor instruiți pentru a face față oricărei situații. „Suntem dintre primele formații din țară care au făcut salvare montană. Și vom face în continuare salvare montană. Avem zone foarte periculoase, avem zone destul de frumoase și spectaculoase, unde, din păcate, turiștii, din când în când, mai au nevoie de ajutorul nostru. Și chiar am vrea să le mulțumim încă o dată Consiliului Județean Argeș și Primăriei Câmpulung, că am reușit să organizăm, de 1 august, această expoziție de echipament. De 1 august 2026 este pentru prima dată când la Câmpulung Muscel se serbează Ziua Națională Salvamont. Salvamont Câmpulung este o formație cu vechime și renume, deoarece Formația Câmpulung apare atestată în prima recunoaștere a Salvamontului din România, în ordinul de ministru din 1969, prin care salvarea montană a fost legiferată. Ceea ce înseamnă că, aici, avem cu noi mai multe generații de salvamontiști care au făcut istorie în zona Muscelului și a Argeșului. În momentul de față, aș putea spune că Salvamont Argeș și Formația Câmpulung sunt dintre cele mai bine dotate din țară, având baze la Voina, Brusturet, Cota 2000 și Nucșoara. Iar echipamentele cu care noi intervenim – ceea ce vedeți aici – sunt echipamente moderne, care pot face față oricărei situații, fie ea în mediu acvatic, în mediu de peșteră, în mediul speologic sau în abrupt, în canioane. Iar salvatorii montani pe care îi avem atestați în Formația noastră și în Salvamont Argeș sunt unii dintre cei mai pregătiți din țară, ceea ce înseamnă că pot face față oricărei situații la care suntem supuși, zi sau noapte, nu contează, pentru că pentru noi Salvamont nu înseamnă neapărat un job, este foarte multă pasiune. Fără pasiune nu putem să facem această meserie și de aceea suntem aici, ca să prezentăm și oamenilor cine suntem și ce facem.”, a rezumat acesta evenimentul marcat astăzi, la Pitești și Câmpulung, prin acțiuni destinate publicului dornic să-i cunoască și să afle amănunte despre activitatea lor.

Sărbătoriții au fost vizitați și de primărița Elena Lasconi, care le-a lansat invitația salvatorilor montani de a fi împreună cu muscelenii și la acțiunile festive de 1 Decembrie. „O să aveți tot sprijinul meu pentru ce vă pot ajuta, pentru că dumneavoastră aparțineți de Consiliul Județean. Mă bucur că sunteți astăzi aici și m-aș bucura foarte mult dacă ați veni, de 1 Decembrie, să defilați la Câmpulung. Lumea ar trebui să știe ce faceți dumneavoastră și că sunteți premianți la acest capitol. Sunteți prima formație de Salvamont din România, din 1969. Vă doresc mult succes! Să dea Domnul să nu fie nevoie de ajutorul dumneavoastră, dar, dacă va fi nevoie de ajutorul dumneavoastră, să faceți, așa cum știu că faceți, și cu mintea, și cu inima. Succes! Sănătate! Copiii erau cei mai interesați, din câte am înțeles. Vă mulțumesc frumos că ați venit să faceți această demonstrație. De la mine aveți toată deschiderea.”, a afirmat primărița Elena Lasconi repetând invitația adresată salvamontiștilor câmpulungeni de a participa la acțiunile organizate la Câmpulung, de Ziua Națională a României.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!