17.2 C
Campulung Muscel
15/07/2026

Carmen Bârloiu, mentor, de nouă ani, pentru atâtea generații de voluntari din rândul copiilor, testează o grupă de viitori „leuți”

Clubul de voluntari juniori LEO Leolution Câmpulung își mărește rândurile cu o grupă nouă de debutanți care își doresc să se facă utili comunității, prin acțiuni de voluntariat, asemenea colegilor din generațiile anterioare pregătiți de Carmen Bârloiu. Din postura de mentor, de nouă ani, al adolescenților care au trecut prin LEO Câmpulung, Carmen Bârloiu îi împrospătează cu regularitate componența, pe măsura absolvirii liceului de către membrii pregătiți de o nouă etapă, facultatea, consumată departe de Câmpulung. Continuitatea misiunii LEO este asigurată prin recrutarea de novici într-ale proiectelor care le solicită implicarea în beneficiul celorlalți, copii, tineri, adulți și vârstnici, fiind acoperite prin acțiunile „leuților” toate categoriile de vârstă. O astfel de activitate, care urmărește selecția unei serii de începători, a avut loc astăzi, 14 iulie 2026, și a luat forma unui proiect conceput de însuși pretendenții la statutul de membru LEO.

  • Testare bazată pe ideea de a face bine  

Interesul și dorința de a fi admiși în rândurile colegilor cu experiență au eliminat „frânele” – de imaginație, de acțiune etc. –  inerente oricărei testări, de data aceasta, finalizate cu acceptarea candidaților într-un club cu priză la adolescenți. „Proba de lucru”, intitulată atât de frumos „Treasure of Kindness” („Comoara bunătății”), a constat într-o „vânătoare de comori”, în care indiciile primite de căutători le-au purtat pașii către o faptă bună. De altfel, chiar afișul evenimentului, gândit de „recruții” dornici de întrecere, s-a vrut un manifest pentru bunătate. „Caută binele lăsându-l în urmă”, „Dăruiește timp, oferă prezență”, „Fii comoara din viața cuiva!” au constituit o chemare atât pentru cei implicați în selecția organizată de LEO Leolution Câmpulung, dar și pentru toți cei din generația lor, care au aflat despre acest demers grație rețelelor de socializare.

În acest punct al relatării noastre, le acordăm atenție, și nominal, celor care au conturat o acțiune menită să le asigure promovarea în clubul de voluntariat: Albert Herișanu, coordonator, Sibel Motoescu, „motorul” acțiunii, Mihai Ioan Lovin, Andra Voicu, Alexandra Staicu, Hannah Vintilă, Eliza Floroiu și Antonia Bîrloiu, care a creat afișul.

Concret, experimentul, care le conferă, în primul rând, calitatea de a fi vizibili, dar și utili la evenimente importante ale Câmpulungului, a constat într-o combinație de indicii care trebuiau deslușite, dar și sarcini bazate pe ideea de a face bine. În fiecare dintre cele șase zone stabilite pentru executarea unei sarcini și descifrarea „codului” care îi conducea către următorul punct al acțiunii, ghidajul a fost asigurat de voluntarii LEO, pregătiți de primirea unor „ucenici” inimoși și creativi.

  • Primul club LEO din țară, care are aspiranți începând de la vârsta de 12 ani

În Parcul „Kretzulescu”, sarcina primită a arătat astfel: ridicarea unui gunoi lăsat pe stradă și ducerea la coșul amplasat special în acest scop. Iar indiciul: nu e castel, dar conduce orașul. Răspuns: Primăria, prin urmare, echipele s-au deplasat – mai bine zis, au alergat, căci departajarea s-a făcut în funcție de rapiditatea parcurgerii tuturor etapelor competiției – în Piața Primăriei. Sarcina, ușoară și plăcută: să ofere o îmbrățișare cuiva din afara echipei. Indiciu: acolo nu vorbește nimeni tare, dar auzi cele mai multe povești. Răspuns: Biblioteca. Aici, trebuia complimentată o persoană din afara echipei, sarcină ușor de bifat, datorită faptului că aici era în desfășurare expoziția de lucrări în cadrul „Atelierului cu pisici”, parte a programului Zilelor Municipiului Câmpulung. Noul indiciu: toți trec pe acolo, dar nu locuiește nimeni. Răspuns: bulevardul.

Hai pe Bulevardul „Pardon”! Animalul care trebuia hrănit, conform cerinței din desfășurătorul testului, a fost găsit în vecinătate, în Grădina Publică „Merci”. Noul indiciu către următoarea „scenă” a acțiunii: are tarabe, pași și glasuri multe, dar nu e spectacol. Răspuns: piața, de fapt, Parcul Jurământului, unde muscelenii noștri le-au făcut urări, pe limba lor, francezilor, la zi de sărbătoare națională. Are multe clase, dar nu e om. Răspuns: școala. Școala Gimnazială „Oprea Iorgulescu”, mai precis, în fața căreia participanții au primit o ghicitoare: Nu costă nimic, dar poate valora enorm. Nu se aude mereu, dar lasă urme frumoase. Cu cât o împarți mai mult, cu atât lumea devine mai bună. Răspuns: fapta bună, laitmotivul zilei și al selecției, în care nu ierarhia a contat, ci câștigul pentru LEO Leolution, dar și pentru candidații pentru care începe o experiență frumoasă și folositoare.

Reuniți în Parcul „Kretzulescu”, concurenții au fost recompensați cu certificate de fapte bune și premiu special pentru echipa câștigătoare. Ce este interesant legat de LEO Leolution: „Suntem primul club LEO din țară, care avem ca aspiranți și copii cu vârsta între 12 și 14 ani. Cu toții cred că veți deveni membri LEO, pentru că ați muncit foarte mult la această organizare. Felicitări! Să vă distrați, vacanță plăcută!”, le-a transmis Carmen Bârloiu, care a anunțat încă trei proiecte LEO în zilele următoare.

Acțiunea despre care relatăm a fost prima coordonată de noua conducere a Clubului LEO Leolution Câmpulung, instalată de la 1 iulie 2026: Andreea Rădescu, președinte, care a preluat ștafeta de la Alessia Hera, Amalia Șendroiu, vicepreședinte 1, Karina Bratu, vicepreședinte 2, Emilian Durcă, secretar, Ștefania Măcărescu, director de proiecte, Luciana Hoaghea, director de imagine, Bianca Marica, vocea LEO, Marta Tudor, director IT, și Delia Rădescu, trezorier. Carmen Bârloiu își continuă misiunea de LEO Adviser, începută în urmă cu nouă ani, ei datorându-i-se înființarea și funcționarea fără întrerupere a Clubului LEO Leolution Câmpulung, pe lângă Clubul LIONS Negru Vodă Câmpulung.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!