13.8 C
Campulung Muscel
10/10/2026

Incendiu violent într-o gospodărie din Bughea de Sus!

Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu scurt timp, într-o gospodărie din comuna Bughea de Sus, mobilizând de urgență pompierii argeșeni. Alarma a fost dată printr-un apel la 112, iar la fața locului au intervenit două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

                     

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la o locuință, flăcările cuprinzând o mare parte a construcției. Din primele informații transmise de la fața locului, nu au fost înregistrate victime. Imaginile surprinse în timpul intervenției arată că partea superioară a casei — podul și acoperișul — a fost grav afectată de incendiu. Grinzile de susținere din lemn au ars intens, unele dintre ele prăbușindu-se parțial. Totodată, din interiorul locuinței se degajă cantități mari de fum dens, semn că focul s-a propagat rapid. Pompierii acționează în continuare pentru localizarea și lichidarea incendiului, intervenția fiind una contracronometru pentru împiedicarea extinderii flăcărilor la alte construcții din apropiere și pentru limitarea pagubelor materiale. Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea intervenției. Alex Barbu

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!