02/07/2026

Oamenii lui Răuţoiu au ridicat banca pusă în pantă şi au turnat mai mult pietriş pe alee, ca să poată fi recepţionată lucrarea de amenajare a parcului de la Jandarmi

În această săptămână, George Răuţoiu şi-a trimis subordonaţii în parcul de la Jandarmi, parte a investiţiei „Piaţa Neacşu”, pentru a remedia deficienţele constatate în timpul primei încercări de recepţionare a lucrării. Cam târziu, dacă ne raportăm la data tentativei de predare-primire a „frontului de lucru”, produsă pe 13 februarie 2026, când comisia de recepţie s-a întrunit de pomană la „locul faptei”. Şefa Executivului a refuzat să accepte derapajele unei amenajări care, nici corectată, nu dă pe spate beneficiarul, care, cu siguranţă, ar fi preferat mai mult verde şi mai puţin gri, mai cu seamă în verile caniculare, când tot omul caută răcoarea binefăcătoare. Cam au dreptate cei care susţin că schiţele făcute pe calculator, impresionante prin bogăţia vegetaţiei, n-au legătură cu realitatea dură, betonată, prăfuită. În mod sigur, în miezul verii, părculeţul de la Jandarmi nu va fi un loc de refugiu de arşiţă, căci nu există pic de protecţie, deşi altceva reiese din imaginile proiectate, în care parcul arăta a parc.

  • Aleea pietruită va fi asfaltată, fiind un disconfort pentru deplasare menţinerea suprafeţei acoperite cu materialul colţuros

Revenind la subiectul ameliorării greşelilor flagrante ale constructorului, care au dezamăgit-o pe Elena Lasconi, în urmă cu aproape o lună şi jumătate, ce-a fost mai serios a fost pus la punct. I-aţi văzut în aceste zile pe muncitorii lui Răuţoiu cu roaba cu pietriş, cu lopeţi, cu greble, cu mături, aranjând aleea şi gazonul, pentru ca lucrarea să poată fi recepţionată, la finalul execuţiei. Aleea pietruită rămâne cea mai problematică zonă a parcului, întrucât, şi după suplimentarea pietrei de calcar pe suprafaţa pe care, teoretic, se deplasează şi femei cu cărucioare, copii cu biciclete, triciclete etc., tendinţa este de a călca cu băgare de seamă. Petrişul constituie un disconfort inclusiv pentru simpla plimbare, fiindcă deranjează senzaţia de colţuros produsă de materialul turnat, de data aceasta, astfel încât să treacă testul comisiei de recepţie. Proiectul prevedea alee pietruită, deşi n-a fost o alegere inspirată, din cauza prafului cauzat pe timp de căldură şi a stării de incomodare produsă celor care se deplasează pe ea, spre băncile montate într-un număr suficient.

Am remarcat că, de la retragerea echipelor de lucru, câmpulungenii au dat ghes să le încerce, fiind încântaţi de noul spaţiu de odihnă. Ca orice lucru proaspăt dat în folosinţă, place şi sunt destui mulţumiţi când văd că se face. Că s-au găsit deja câteva „uscături”, care au mozolit zidul de piatră cu spray verde fosforescent… atât pot, atât fac. Având precedentul locurilor de joacă din Grui şi Vişoi, nu ne mai surprinde impusul unora de a sări cu „copitele” pe orice bun scos din „ţiplă”, simţind plăcere în a distruge.

Muncitorii au ridicat şi banca poziţionată în pantă, pe care Răuţoiu n-ar fi trebuit s-o aşeze în poziţia găsită de primăriţa Elena Lasconi, întrucât îi afecta reputaţia de constructor. Se consulta cu arhitectul, îl convingea că nu e bine acolo… făcea cumva, dar n-o trântea într-o rână, ca să se prăvălească unii peste alţii cei aşezaţi pe ea. Deşi, poate şi datorită popularităţii dobândite de publicitatea făcută amplasamentului piesei de mobilier urban, am văzut de mai multe ori cetăţeni stând fix pe acea bancă aflată în „coastă”, în ciuda ofertei generoase la acest capitol.

Au rămas în peisajul înnoit doi stâlpi de iluminat aflaţi la marginea zonei de lucru, cu baza ruginită, în contrast cu restul dotărilor. Erau, nu erau treaba executantului, Primăria va trebui să-i schimbe cu unii în acord cu noutatea adusă de acest spaţiu destinat relaxării.

O altă îmbunătăţire care se va întreprinde cu siguranţă va fi înlocuirea pietrişului de pe aleea străjuită de bănci cu covor asfaltic, pentru ca promenada să nu fie alterată de un sentiment de stânjeneală.

În acelaşi timp cu recepţia parcului de la Jandarmi este programată şi preluarea de la constructor a zonei din Grui, aflată peste drum de cimitir.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!