Majoritatea politică din Consiliul Local a revenit la formula de 11 impusă de votul câmpulungenilor la alegerile din 9 iunie 2024, după două luni în care s-au produs formalităţile care preced accederea unui ales în forul deliberativ: încetarea mandatului şi vacantarea locului consilierului local care urmează să fie înlocuit, validarea de către instanţă a mandatului succesorului şi depunerea jurământului de către nou-intratul în Legislativul municipal.
Acest pas a fost făcut de Adriana Elena Fătu, poziţia a 18-a pe lista Alianţei Dreapta Unită USR – Forţa Dreptei la Consiliul Local Câmpulung, performanţă cu titlu de premieră pentru o formaţiune politică în cadrul căreia a fost răsturnată noţiunea de eligibilitate, caracteristică primelor locuri dintr-o ierarhie. Tânăra se află la prima experienţă de ales local, asemenea colegilor Robert Avram, Alex Blidaru, Andrei Grecu, Robert Muşetoiu, Andrei Soare şi Mihai Kegye, cu toţii nou promovaţi în administraţia publică locală.
La şedinţa ordinară din 26 februarie 2026, Adriana Fătu a rostit cuvintele care ar trebui să cântărească în fiecare acţiune şi mesaj transmis de reprezentanţii comunităţii, trimişi la conducerea Câmpulungului: „Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac cu bună credinţă tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Câmpulung, judeţul Argeş. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
Consiliul Local Câmpulung numără, în prezent, patru femei, situaţie întâlnită doar în 2020, pentru scurt timp, din mai, până în octombrie, când au fost învestiţi în funcţii următorii aleşi. La acel moment, au fost două membre PSD, Estera Stămoiu şi Nora Bădescu, şi două PNL, Anca Dumitrescu şi Adriana Mălăncioiu.
„Aş vrea să urez şi eu mult succes Adrianei. Sunt sigură că o să facă treabă bună.”, a afirmat primăriţa Elena Lasconi, pe care starea de sănătate a „ţintuit-o” în online la dezbaterea cu două schimbări importante: alăturarea unei tinere motivate în echipa USR, la masa celor 19, şi alegerea viceprimarului Robert Avram, căruia i se cuvine a i se acorda şansa acomodării într-o funcţie cu prerogative axate, în principal, pe munca în afara biroului din Primărie.