02/07/2026

Caroliștii au cucerit podiumul la olimpiada de engleză. Opt elevi în faza județeană

Colegiul Național Pedagogic „Carol I” își reconfirmă statutul de pepinieră de talente, bifând o reușită colectivă de excepție la etapa locală a Olimpiadei de Limba Engleză. Nu mai puțin de opt elevi din ciclul gimnazial au reușit să spargă barierele punctajelor riguroase, asigurându-și un loc în arena celor mai buni vorbitori de limba engleză din județ.

  • ​Performanță la puterea a opta

​Într-o competiție marcată de exigență, rezultatele obținute de micii „pedagogiști” nu sunt doar cifre într-un tabel, ci dovada unei pregătiri de fier. Elevii claselor a VII-a și a VIII-a au demonstrat o stăpânire a limbii engleze, care depășește cu mult nivelul programei școlare, transformând pasiunea pentru studiul limbilor străine într-un avantaj competitiv real.

 

​Elevii care vor reprezenta instituția la nivel județean sunt Grigore Adrian Nicolae, Brăgărea Sara Erica, Călinescu Maria Sofia, Grosu Arsene Tudor David, Neacșu Mihail, Dunca Maria Ioana, Enache Miruna Anastasia și Tămași Bianca.

În urma unei întâlniri cu elevii caroliști, aceștia ne-au relatat următoarele:

Adrian Nicolae Grigore – clasa a VII-a A, profesor Cristina Boață

„M-am calificat la etapa județeană, la olimpiada de engleză cu 92 de puncte. Cred că engleza este o limbă extrem de bună și mi-a plăcut de mic.Și acesta este și motivul pentru care m-am înscris la această olimpiadă”

Sara Erica Brăgărea – clasa a VII-a B, profesor Irina Vlădescu

„Mereu mi-a plăcut engleza și de mică am dorit să particip la această olimpiadă. Această olimpiadă mi-a dat curajul să merg mai departe.”

Maria Sofia Călinescu – clasa a VII-a B, profesor Irina Vlădescu

„M-am calificat la olimpiada de engleză cu un punctaj de 91 de puncte. Eu consider că limba engleză este o cheie de acces pentru un viitor stabil și am încredere că mă voi califica și la etapa națională pentru că nimic nu este imposibil dacă depui efort. 

Tudor David Grosu Arsene – clasa a VII-a B, profesor Irina Vlădescu

„M-am calificat cu 90 de puncte și sper să ajung cât mai departe cu engleza. Este o limbă de bază și o limbă pe care toți trebuie să o știm cât mai bine.”

Mihail Neacșu – clasa a VII-a B, profesor Irina Vlădescu

„Am obținut un punctaj de 91 de puncte la olimpiada de limba engleză la faza locală. Am ales să particip la această olimpiadă deoarece cred că limba engleză mă va ajuta în viitoarea mea carieră.”

Maria Ioana Dunca – clasa a VIII-a B, profesor Irina Vlădescu

„Am luat 90 de puncte la olimpiada de engleză și am participat deoarece engleza a jucat un rol foarte important în viața mea”

Miruna Anastasia Enache – clasa a VIII-a B, profesor Irina Vlădescu

„M-am calificat cu 93 de puncte. Am vrut să particip la această olimpiadă deoarece de mică mi-a plăcut engleza.”

Bianca Tămași – clasa a VIII-a B, profesor Irina Vlădescu

„M-am calificat la olimpiada de limba engleză cu un punctaj de 91 de puncte. Am vrut să particip deoarece consider că engleza este o limbă a viitorului și o limbă universală și toată lumea cunoaște această limbă.”

  • În spatele succesului stau mentorii și perseverența

​Dincolo de talentul nativ al elevilor, această victorie poartă amprenta profesionalismului cadrelor didactice.

„În primul rând aș vrea să felicit acești copii minunați pe care îi avem aici, pentru calificarea la etapa județeană a Olimpiadei de Limba Engleză și pentru rezultatele foarte bune pe care le-au obținut la etapa locală. Mă bucur că avem copii care vor să învețe și care sunt foarte serioși și conștiincioși. în al doilea rând vreau să le spun că este meritul lor bazat pe efortul constant depus în învățare și pe seriozitatea de care dau dovadă” – profesor limba engleză Irina Vlădescu

Profesoarele Cristina Boață și Irina Vlădescu sunt mentorii acestor rezultate, reușind să insufle elevilor nu doar cunoștințe gramaticale, ci și încrederea necesară pentru a performa sub presiunea examenului.

Vreau să-i felicit pe acești copii minunați pentru rezultatele deosebite pe care le-au avut și de asemenea să le urez mult succes în etapa viitoare la etapa județeană, care va avea loc în data de 14 martie la Pitești.”

​Drumul lor nu se oprește aici. Urmează faza județeană, unde miza crește, iar nivelul de pregătire va fi dus la un nou prag. Însă, cu o astfel de „echipă de aur”, Colegiul Național Pedagogic „Carol I” pleacă cu prima șansă în lupta pentru podiumul județean.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!