02/07/2026

1 iulie a fost declarată, la Berevoeşti, „Ziua de Comemorare Andrei Dumitrescu”. Următorul gest de recunoaştere din partea comunităţii: strada principală, pe care se află și „Atelierul”, care i-a fost atât de drag, îi va purta numele

Pentru onorarea memoriei lui Andrei Dumitrescu, o personalitate a comunei Berevoeşti, cu merite şi implicare incontestabile în domeniul economic, cultural, educaţional, ziua de naştere a acestuia va fi, de acum înainte, un prilej de evocare a vieţii sale dedicate oamenilor. Pe 26 ianuarie 2026, Consiliul Local Berevoeşti a instituit „Ziua de Comemorare Andrei Dumitrescu”, „zi cu caracter comemorativ, simbolic şi educativ, dedicată recunoaşterii contribuţiei sale la dezvoltarea economică şi comunitară a localităţii”. Acţiunile memoriale se vor desfăşura anual la data de 1 iulie. Andrei Dumitrescu, fondatorul uneia dintre unităţile economice redutabile din Muscel, un nume cu rezonanţă pentru economia zonei, SILDVB, a trecut la cele veşnice pe 9 ianuarie 2026, la vârsta de 85 de ani.

  • În fiecare an, pe 1 iulie, vor fi acţiuni comemorative dedicate omagierii personalităţii lui Andrei Dumitrescu

Potrivit hotărârii recent adoptate, marcarea „Zilei de Comemorare Andrei Dumitrescu” poate include, fără caracter obligatoriu şi fără a se limita la acestea: activităţi comemorative, culturale şi educative; prezentări şi iniţiative de promovare a istoriei contemporane locale şi a contribuţiilor antreprenoriatului local; activităţi comunitare realizate în parteneriat cu unităţi de învăţământ, instituţii culturale şi/sau mediul privat, în limita competenţelor legale.

Hotărârea nu instituie zi liberă şi nu afectează programul de lucru al autorităţilor şi instituţiilor publice, al operatorilor economici sau al altor persoane juridice şi fizice. „Activităţile se pot desfăşura în limita resurselor bugetare aprobate sau prin sprijin logistic şi/sau parteneriate, fără asumarea de obligaţii financiare suplimentare.”, redăm din norma proaspăt adoptată.

  • „Omul care a ales să construiască la Berevoeşti atunci când alţii plecau”

Andrei Dumitrescu a fost cu adevărat un stâlp al comunităţii berevoeştene, care îi datorează sute de locuri de muncă acasă, prin înfiinţarea a ceea ce, în limbajul comun, erau denumite „Atelierele”. Atelierele, care au devenit un brand sonor al Berevoeştiului şi Muscelului – SILDVB -, au asigurat şi asigură pe mai departe traiul atâtor familii din comună şi din zonă.

În ziua ultimei călătorii în această lume a lui Andrei Dumitrescu, primarul Ionel Mazilu a insistat, în mesajul dedicat omului care a ales să construiască la el acasă, asupra rolului acestuia în creşterea comunităţii. „Pentru sute de familii din Berevoeşti, SILDVB nu a fost doar un loc de muncă. A fost stabilitate, demnitate și viitor. Sfaturile pe care mi le-a dat, la un moment important din viața sa, m-au urmărit și m-au ajutat mai mult decât a știut, poate, vreodată.”, au fost gândurile primarului Mazilu în momentul în care Andrei Dumitrescu a ajuns pentru ultima oară la „Atelierul” sinonim cu o viaţă de muncă.

În numele comunităţii beneficiare a nenumărate manifestări ale generozităţii „omului care a ales să construiască la Berevoeşti atunci când alţii plecau”, edilul a vorbit despre responsabilitate, despre respect şi despre felul în care și-a reprezentat locurile natale oriunde l-au purtat paşii.

„Sunt momente care cer mai mult decât un gest simbolic. Tocmai de aceea, în prima ședință a Consiliului Local, voi propune ca ziua de naştere a domnului Dumitrescu să devină zi de comemorare anuală și ca strada principală care traversează comuna, pe care se află și „Atelierul” care i-a fost atât de drag, să îi poarte numele, pentru ca memoria lui să rămână parte din viața noastră de zi cu zi.”, a anunţat Ionel Mazilu în ziua despărţirii de un om dedicat locului de baştină şi alor săi.

  • În urmă cu zece ani, s-a implicat financiar în consolidarea şi restaurarea Bisericii Vatra Satului, căreia Andrei Dumitrescu i-a dedicat şi un volum  

Pe 29 aprilie 2024, Consiliul Local a aprobat ca lui Andrei Dumitrescu să i se acorde titlul de „Cetăţean de Onoare”, o modestă gratitudine pentru nenumăratele acţiuni sale filantropice şi comunitare. Conferirea titlului a avut loc în cadrul unui eveniment desfăşurat la Biserica Ungureni, în cadrul căruia au fost prezentate volumele lansate de Andrei Dumitrescu, intitulate „Berevoeștii de Muscel – Istorie, cultură, spiritualitate” şi „Biserica Vatra Satului din Berevoești”.

Andrei Dumitrescu este fost unul dintre finanţatorii principali ai lucrărilor de reabilitare a Bisericii „Vatra Satului” Berevoeşti, resfinţită pe 29 noiembrie 2015. Pentru ajutorul acordat în susţinerea lucrărilor săvârşite la biserică, Arhiepiscopul Calinic i-a înmânat, la acel moment, o „Distincţie de Vrednicie” pentru dragostea şi râvna arătate Sfintei Biserici.

Locaşul a fost ridicat din temelie pe locul celui vechi de lemn, fiind finalizat în anul 1704. În 1982, la iniţiativa preotului Mihail Becuţ s-au făcut reparaţii exterioare, iar, în intervalul 1995-1996, preotul Gheorghe Ilinca, cu ajutorul enoriaşilor şi al lui Andrei Dumitrescu, a iniţiat spălarea picturii de către pictorul Ion Fuscel, plus alte lucrări de împodobire a aşezământului. În perioada 2007-2015 au avut loc lucrări de consolidare, restaurare şi reabilitare a Ansamblului bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Berevoieşti „Vatra Satului”. Lucrările au fost finanţate de epitropul Andrei Dumitrescu cu familia, Ministerul Culturii şi Cultelor şi credincioşi ai parohiei.

De asemenea, personalul Şcolii Gimnaziale din Berevoeşti a avut în Andrei Dumitrescu „real sprijin şi un prieten sincer.” „De-a lungul anilor, domnul Andrei Dumitrescu s-a implicat activ în viața comunității, susținând cu generozitate și constanță educația copiilor. În fiecare an, cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun, a fost alături de elevi, contribuind la oferirea de daruri și aducând bucurie și speranță în sufletele lor, dar și prin multe alte forme de sprijin pe care ni le-a oferit.”, a sintetizat conducerea şcolii relaţia cu acest „om bun, generos și dedicat comunității”.

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!