02/07/2026

Managerul de proiect al bazei sportive de la fosta Melana, Iancu Durău: „Noi vizăm să fie unică în Europa”. Investiţia totală va fi între 80 şi 100 de milioane de euro

Astăzi, 14 ianuarie 2026, a avut loc, la Primăria Câmpulung, întâlnirea pentru dezbaterea publică a celui mai mare proiect investiţional pe care l-au avut vreodată municipiul nostru şi zona Muscel, aflat în etapa documentaţiei de urbanism „Elaborare Plan Urbanistic Zonal pentru Conversie sit industrial în bază sportivă”, având ca beneficiar societatea Damina Solutions SRL. Compania bucureşteană dezvoltă pe ruinele fostei Melana o bază sportivă, în cadrul unei investiţii fără precedent în zona noastră, care va depăşi, la final, estimarea de 60 de milioane de euro, care figurează în documentaţiile preliminare înaintate la Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş şi Primăria Câmpulung. La 80-100 de milioane de euro se va ridica costul total al realizării proiectului cap-coadă, cu toate etapele presupuse de transformarea fostei platforme a Combinatului de Fire şi Fibre Sintetice într-un complex sportiv care se doreşte a fi unic în Europa.    

Formalitatea care precede votul în Consiliul Local pe marginea P.U.Z. a fost găzduită de primăriţa Elena Lasconi, avându-i alături pe secretarul Ramona Simion şi arhitectul şef Ionuţ Pescaru, iar, ca invitaţi, pe managerul proiectului bazei sportive, Iancu Durău, arhitectul de concept Alexandru Mihai Popescu şi proiectantul Bogdan Simionescu, din partea firmei Consulting Urban Proiect Grup SRL, din Piteşti, care a elaborat documentaţia P.U.Z., prin arhitecţii Mariana Dascălu şi Ioan Alexandru Dascălu. Publicul a fost redus la o singură persoană, Anca Coşa, solicitanta întâlnirii din motive care n-au fost lămurite pe durata orei de discuţii preponderent fără legătură cu subiectul supus dezbaterii.

  • Arhitectul de concept Alexandru Popescu: „Am făcut totul pentru a nu fi traşi la răspundere. Suntem prea tineri ca să ne pătăm cu un lucru de acest gen”

Vom extrage din conţinutul schimbului de replici întreţinut de petenta consacrată de purcoiul de reclamaţii anti-Câmpulung intenţiile părţii reprezentante a investitorului Damina Solutions SRL, întrucât doar acestea merită atenţia cititorilor. Şi să facem un efort să scoatem ceva serios din elucubraţiile celei care a provocat dialogul, n-a existat o propunere concretă, care să justifice prezenţa ei în faţa delegaţilor dezvoltatorului.

Unul dintre arhitecţii proiectului bazei sportive din Grui, Alexandru Mihai Popescu, a prezentat succint esenţa demersului investiţional de la fosta Melana. „Este o bază sportivă, un centru sportiv integrat, care are mai multe tipuri de activităţi, toate legate de sport şi de tineret. Se transformă o platformă industrială dezafectată în anii ’90, din care o mare parte a fost demolată. Noi am preluat-o cu nişte ruine. Pentru noi a fost o oportunitate să facem un proiect pe care am învăţat să-l facem în facultate, cu toate funcţiunile, prin care se tot promovau conversii industriale în activităţi pentru tineret. A fost foarte frumos şi, pe lângă asta, a apărut şi zona de terenuri sportive. Şi să modificăm toată această platformă, care, oricum, este dezafectată, într-o zonă verde sau preponderent verde. Este în oraş, în intravilan, este foarte important şi am considerat că o investiţie de acest gen trebuie să se lege cu oraşul, să funcţioneze în simbioză. Au fost discuţii cu Primăria, de-a lungul timpului, despre cum se poate face acest lucru. Au apărut solicitări de a face o şcoală primară şi o grădiniţă înăuntrul sitului. Pentru noi a fost bine, pentru că avem o ditamai hala şi nu ştiam cu ce s-o umplem. Partea de zonă sportivă ne era suficientă, plus o parte de restaurant. Partea dinspre cartierul Grui este cu caracter social, partea către sit este cu caracter puţin mai introvertit, special axat pe competiţii sportive pentru tineret. Toate sunt făcute la nivel de norme de UEFA, de FRF, am avut parte de consultanţă şi de acolo. Am făcut totul pentru a nu fi traşi la răspundere sau să nu apară vreun punct sau vreo virgulă. Suntem prea tineri ca să ne pătăm cu un lucru de acest gen. Nu are o notă politică, nu are nici o notă de a păcăli, avem discuţii în consultanţă şi cu pompieri şi ai noştri, şi de la Argeş şi de peste tot, ca totul să fie legal. Şi vă spun că asta a venit din partea investitorului. Nu am mai avut un asemenea client până acum, toţi încercau să forţeze nota. El, nu. Mai ales că, în ultimii ani, foarte multe responsabilităţi sunt puse în cârca arhitecţilor. Şi nu vrem să facem nimic din ce ar ieşi din cuvântul legii.”, a precizat arhitectul Alexandru Mihai Popescu.

  • Managerul de proiect Iancu Durău: „În afară de investiţia de faţă, mai avem două proiecte foarte mari în diverse etape de concept”

„Înţeleg că investiţia se ridică undeva între 80 şi 100 de milioane de euro. Practic, ar fi vorba despre cea mai mare investiţie din Câmpulung de după revoluţie.”, a completat primăriţa Elena Lasconi.

„Este o bază sportivă pe care noi o vizăm să fie unică în Europa, departe faţă de tot ce este în ţară în acest moment. Într-adevăr, sunt nişte bugete foarte mari alocate. Ca echipă, îl avem pe Alex, care este arhitectul de concept, dar numai în echipa de proiectare avem cel puţin patru ţări implicate. Spun ţări, nu doar oraşe. Avem din Spania, Anglia, Germania, România – cel puţin patru oraşe, cu toţii o echipă. În catalogul nostru de prezentare sunt două pagini A3 numai cu membrii echipei de proiectare. Ce am încercat aici a fost să integrăm tot ce se poate mai bun la acest moment, nu facem rabat de calitate sau nu încercăm să găsim nişte soluţii care să ne mulţumească. Totul se face la superlativ şi se vizează ca, peste zece ani, să fim în continuare în frunte. Investitorul este oarecum al zonei, nu este prima investiţie şi nu va fi nici ultima investiţie în această zonă. Are cel puţin două investiţii mari finalizate în zonă. În afară de investiţia de faţă, mai avem două proiecte foarte mari în diverse etape de concept. În anii viitori să o auziţi şi despre proiectele respective.”, spunea managerul de proiect al bazei sportive, Iancu Durău.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!