Vacanţa de iarnă a luat sfârşit pentru fotbaliştii campioanei de toamnă în Liga a IV-a Argeş, ACS Zimbrii Lereşti! Sâmbătă, 27 ianuarie, în jurul orei 11.00, jucătorii s-au reunit sub comanda antrenorului Bogdan Dascălu în vederea reluării pregătirilor, având în acest an de îndeplinit un obiectiv îndrăzneţ, stabilit încă din vara lui 2023: câştigarea campionatului şi apoi a meciului de baraj pentru promovarea în Liga a III-a!
Pe terenul din Lereşti au fost prezenţi la întâlnire şi team-managerul Dan Gheorghe, preşedintele Cristian Popa şi vicepreşedintele Cătălin Cornăţeanu. La prima strigare din acest an au răspuns 25 de jucători, printre aceştia numărându-se şi noile achiziţii Adrian Voicu şi Rareş Cicu. În vârstă de 39 de ani, Adrian Voicu este un jucător cu experienţă care a adunat 37 de prezenţe în tricoul lui FC Argeş (2008-2009, 2009-2010).
În sezonul 2015-2016 a făcut parte din lotul echipei Muscelul Câmpulung (antrenor Ovidiu Tică) care juca la vremea respectivă în Seria 3, Liga a III-a. Rareş Cicu a revenit la echipă după ce în prima parte a campionatului a evoluat, o perioadă, pentru echipa din Liga a III-a AFC Câmpulung Muscel 2022. Pentru Zimbrii Lereşti urmează o perioadă de pregătire în localitate, iar până la reluarea campionatului va disputa cinci meciuri de verificare. Reamintim că echipa pregătită de Bogdan Dascălu se află pe primul loc în campionatul Ligii a IV-a, cu 34 de puncte, fiind urmată de principala contracandidată la promovare Speed Academy Piteşti (32 p).
Lotul la reunire: Adrian Tănase, Gheorghe Sitaru, George Heroiu, Cosmin Leca, Bogdan Stancu, David Ţiculeasa, Robert Alexe, Rareş Cicu, Andrei Nilă, Rareş Sitaru, Laurenţiu Petre, Alin Găişteanu, Adrian Voicu, Vlad Antone, Radu Ciobanu, David Pahonţu, Manu Stroescu.
În afară de aceştia au fost prezenţi şi opt jucători aflați în probe: Stanciu, Farcaș, Susanu, Stâlpeanu, Pîtea, Cicu A., Avram și Piuariu.
Absenți motivați: Claudiu Chirciu, Mădălin Delcea, Cristian Tănase și Flavius Cataramă.
N. Manole