02/07/2026

Un rucărean cere terenuri ca să facă un adăpost de câini şi o capelă „universală”. Primarul nu este de acord: „Eu vreau să scap de câini, nu să aduc câini în Rucăr!” Iar fiecare cult vrea capelă proprie

La şedinţa Consiliului Local Rucăr, din 7 octombrie 2025, a venit un cetăţean interesat să obţină de la administraţia publică locală două terenuri. Unul pentru un adăpost de câini, altul pentru o capelă cu specific religios. Universală, susţine el, pentru toate cultele creştine şi pentru toate etniile. Lucru care ar fi o premieră, nemaiauzindu-se până acum de împărţirea aceluiaşi paraclis de credincioşi de confesiuni diferite. Primarului Ion Pîrnuţă, în schimb, i-au fost transmise alte doleanţe din partea reprezentanţilor cultelor existente la Rucăr. Fiecare biserică, ortodoxă sau de altă credinţă, vrea capela ei. Este greu de crezut că vreunul dintre planurile rucăreanului vor prinde contur în realitate, întrucât cele două construcţii necesită aprobări şi cerinţe speciale de îndeplinit, impuse din partea instituţiilor statului.

  • Primarul l-a muştruluit pe petent că ţine câinele pe stradă. Iar poliţistul s-a angajat că-l amendează

Introducerea în „scenă” a petentului, prezent la dezbaterea aleşilor rucăreni, s-a făcut într-o notă tensionată. Consilierul local Gabriela Gheorghe a deschis discuţia despre câinii comunitari, reclamând că: „Din nou s-au înmulţit, sunt foarte mulţi, nu ştiu ce s-a întâmplat.” S-a întâmplat ce se întâmplă în orice localitate în care fenomenul a scăpat de sub controlul autorităţilor, care nu sancţionează drastic abandonul animalelor. Căci aici e „buba”. Câinii, pui ori adulţi, sunt aruncaţi pe străzi, care devin astfel teritoriile maidanezilor. Situaţie valabilă şi în mediul urban, şi în mediul rural.

Vorbindu-se despre animalele fără stăpân, poliţistul aflat în sala Consiliului Local, cu statut de invitat, s-a referit la un câine husky, care hălăduieşte în zona Profi, pentru ridicarea căruia i-a făcut o adresă viceprimarului Zoltan Pavel Băcârcea. Acesta din urmă a relatat acţiunea întreprinsă, constând în capturarea lui, însă proprietatea asupra câinelui a fost „revendicată” chiar de cetăţeanul venit să ceară un teren pentru un viitor adăpost de câini. O investiţie care depăşeşte chiar puterea financiară a unei Primării, nemaivorbind de „purcoiul” de avize şi autorizări necesare.

„Aţi spus că este al dânsului?”, a întrebat poliţistul, primind din partea viceprimarului Băcârcea un răspuns afirmativ. „Faceţi-ne adresă că aţi spus treaba asta şi-i dăm amendă. Dacă dânsul aşa a zis, faceţi-ne adresă şi-i dăm amendă. Dacă dânsul a zis că este al dânsului, îi dăm amendă.”, a replicat omul legii.

„Ne vedem la comandant la Piteşti.”, s-a auzit din fundal cel la adresa căruia a avut loc schimbul de replici redat. „Haideţi să nu ne mai umflăm în pene cu câinii, că e o treabă importantă, a întrerupt discuţia dintre cei trei primarul Ion Pîrnuţă. Câinii şi urşii nu trebuie luaţi în derâdere. Suntem unii care facem pe filantropii că ţinem câini. Dacă sunt ai tăi, ia-i şi ţine-i în curte, nene! O să am discuţii – n-am avut timp săptămâna trecută, că a fost o şedinţă la Prefectură – să-i sterilizăm. Noi plătim şi pe de altă parte… mă ridic că sunt mare filantrop, mare iubitor de animale! Ia-ţi-i în curte şi ţine-i legaţi! Tu faci la tine acasă, comuna o conduce acest Consiliu!”, a declarat iritat primarul de la Rucăr.

Bogdan Hîrciu, cetăţeanul care şi-a propus, la nivel de teorie, să amenajeze adăpostul, a avut o încercare de a-şi prezenta intenţiile: „Am venit să vă spun să-mi daţi un spaţiu…” „Nu-ţi dau niciun spaţiu! Nu-ţi dau! Ce faci tu? Faci un adăpost de câini?”, l-a întrerupt primarul, care i-a recomandat să se adreseze Consiliului Local ca să-i găsească un spaţiu. Sau, mai bine, să-l facă pe cont propriu, luându-şi toate autorizaţiile, fără implicarea Consiliului Local.

„Haideţi să-l sprijinim dacă vrea să facă!”, a avut petentul un apărător în persoana consilierei Gabriela Gheorghe. „Eu vreau să scap de câini, nu să aduc câini în Rucăr!”, şi-a motivat poziţia potrivnică primarului, conştient că a construi un adăpost de câini nu e totuna cu a înjgheba cuşca lui Grivei.

Al doilea ales care a intervenit oarecum în apărarea lui Bogdan Hîrciu a fost Gabriel Idor. „Eu, unul, voi susţine un astfel de proiect. Dacă ne ajută să scăpăm de câinii de pe străzi, eu aş susţine. Nu trebuie să ne batem joc de câini. Nu este ok să-i omori, nu este ok nici să umble liberi pe stradă, să bage spaima în lume, ceea ce este adevărat şi cunosc. Sunt oameni cărora le este foarte frică şi de un câine atâta (n.r. de talie mică) şi îi înţeleg. Şi doamna Gheorghe a ridicat de mai multe ori problema, şi eu am ridicat-o.”, a precizat acesta.

„Am venit să găsim un teren să facem un adăpost pentru câini. Îi băgăm frumos acolo, ne ocupăm să le facem boxe. Începem, între timp, să le găsim şi stăpâni din alte localităţi, că rucărenii sunt ai dracu’.”, sunt planurile cetăţeanului, de la care Ion Pîrnuţă a vrut să afle: „Acest adăpost să-l facă Consiliul sau îl faci tu?” „Daţi-mi teren şi eu fac. Eu n-am teren.”, s-a angajat acesta, fără a dezvolta subiectul. Căci era interesant de aflat ce fonduri are, ce colaboratori şi altele. Primăria Câmpulung, de pildă, n-a putut ridica prin forţe proprii, cu bani de la bugetul local, un adăpost al municipiului, ocupându-se partenerii nemţi de amenajarea lui. Darămite un om singur!

  • „Eu vreau o capelă universală. Să vină toată lumea, eu nu selectez clienţii. Să vină şi românii, şi romii, şi adventişti, şi penticostali, şi cine vrea să vină”

De parcă ideea cu adăpostul de câini n-ar fi inflamat destul conducerea Primăriei, Bogdan Hîrciu a plusat: vrea un teren şi pentru o capelă privată. Şi universală! „A doua problemă pe care o am: tot un teren, tot o concesionare. Vreau să fac o capelă. Ajutaţi-mă cu un teren şi eu fac capela pe banii mei. Dar concesionaţi-mi un teren. Plătesc chirie pe teren, cum plătesc şi alţii pe terenuri şi mergem înainte. Dacă se vrea. Trebuie să găsiţi. Dacă găseam, îl luam eu.”, este altă iniţiativă a rucăreanului, care i-a lăsat fără replică pe membrii forului deliberativ.

A găsit una liberalul Genel Lupu, care a informat că: „Preoţii din Rucăr au demarat nişte acţiuni cu privire la capelă. Nu cred că poţi să faci aşa… capele private. Haideţi să le discutăm şi să fim serioşi, că nu facem capele prin tot satul. Capelele se  fac de către biserici, sub jurisdicţia preoţilor.”

„Cel mai avansat cu capela este preotul Arsulescu, de la Biserica Rucărul de Jos. Terenurile au fost prinse pe Primărie. Cimitirele, o parte, sunt în domeniul public… alţii au venit cu acte, acum suntem în proces cu ei. Am chemat toate cultele, am discutat, haideţi să facem cel puţin două. Fiecare cult vrea capela lui. Fiecare biserică vrea capela ei.”, a povestit primarul Ion Pîrnuţă ce se întâmplă în prezent în acest domeniu.

„N-am treabă, că eu vreau o capelă universală. Să vină toată lumea, eu nu selectez clienţii. Să vină şi românii, şi romii, şi adventişti, şi penticostali, şi cine vrea să vină.”, a fost replica de final a lui Bogdan Hîrciu şi în acest punct s-au încheiat discuţiile care, cel mai probabil, nu vor avea un corespondent în realitate cu implicarea administraţiei publice locale.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!