„Hai cu mic şi mare, / Că-i zi de sărbătoare! / În Muscel ne adunăm, / Tradiţia s-o păstrăm!” Astfel a sunat invitaţia organizatorilor, Centrul Cultural Oratia, cu sprijinul GAL Muscel şi al localnicilor din Dâmbovicioara atraşi de ideea lui Carmen Bârloiu, de a încropi un festival al locului. Şi mai mult de a-l încropi, de a-i da amploare şi trăinicie, pe măsura trecerii anilor, astfel ca Dâmbovicioara să se prezinte lumii cu un eveniment al său, care să reunească şi cântec, şi joc, şi port popular, şi gastronomie tradiţională, şi meşteşuguri împărtăşite de artizani, care nu se predau în faţa banalului ocupaţiilor prezentului. Prima ediţie a Festivalului „Descoperă Muşcelul – Tradiţie, Gust şi Poveste” – denumire la fel de mobilizatoare precum motto-ul ales de iniţiatoarea Carmen Bârloiu pentru o acţiune cu aspiraţii de „carte de vizită” a localităţii – a avut loc, inspirat, de Ziua Mondială a Turismului. Dâmboviciorenilor reticenţi la efectul unei astfel de manifestări cu rolul de a amplifica notorietatea turistică a localităţii le transmitem că oaspeţii comunei i-au lungit durata prin prezenţa şi participarea lor la acţiunile propuse. Proprietarii de pensiuni ar trebui să fie cei mai interesaţi de perpetuarea festivalului, chiar desfăşurarea lui pe durata mai multor zile, întrucât clienţii lor, veniţi la munte, asta îşi doresc: evenimente. Să ia parte la un festin culinar colectiv, să ceară o reţetă, să probeze o ie, să pună mâna pe o daltă de sculptat, să încerce un război de ţesut, lucruri care s-au întâmplat sâmbătă, 27 septembrie 2025, în cadrul prietenesc al Centrului de Informare şi Promovare Turistică Dâmbovicioara.
- De la un prânz muscelean, la un festival al tradiţiilor dâmboviciorene
Primul simţ gâdilat, de cum intrai pe poarta Centrului Turistic Dâmbovicioara, era cel olfactiv, datorită grătarului şi tuciurilor puse la treabă, pentru a delecta musafirii cu bunătăţile preparate de ajutoarele de nădejde ale lui Carmen Bârloiu, Luminiţa, Nuţa şi Dana. Bucătărese pricepute, acestea au pregătit sarmale, bulz, tochitură, gogoşi, cornuleţe şi alte delicii dulci. Bucatele ieşite din mâinile iscusite ale prietenelor organizatoarei festivalului au fost completate cu platourile aduse de cei care au contribuit la o masă de sărbătoare tradiţională – carmangeria familiei Pîrnuţă de la Rucăr şi doamnele Nicoleta Băşa şi Mirabela Secăreanu -, de la care n-a lipsit nimic: nici bunătăţile cu gust şi arome de toamnă, nici mesenii cu pofta aţâţată de aerul sănătos de munte şi de mireasma împrăştiată dincolo de curtea centrului, poziţionat la şoseaua naţională care străbate localitatea. Mirabela Secăreanu a asigurat şi apa minerală „Piatra Craiului”, un brand al comunei şi al zonei, care, în acest fel, a avut parte de puţintică reclamă în rândul turiştilor părtaşi la acţiunea axată pe promovarea produselor locale.
De altfel, Carmen Bârloiu, deţinătoarea Centrului Cultural Oratia şi un veritabil promotor cultural al Muscelului, a mărturisit în mesajul cu care şi-a întâmpinat musafirii că, iniţial, conceptul evenimentului l-a constituit un prânz muscelean. „Mă bucur că, de Ziua Internaţională a Turismului, dăm startul unui nou festival în zonă. Scopul este să atragem cât mai mulţi turişti. Acest proiect este realizat de Centrul Cultural Oratia, în parteneriat cu Primăria Dâmbovicioara şi Asociaţia GAL Muscel. Iniţial, ne-am propus să facem un prânz muscelean, la care să se strângă toate pensiunile şi gospodinele, ca să arătăm ce avem mai bun şi să facem o masă între noi. Nu ne-a ieşit acest lucru, pentru că este o perioadă grea, pensiunile au probleme de tot felul.”, a punctat aceasta cauza schimbării prânzului într-un festival al tradiţiilor dâmboviciorene.
Şi mai bine, întrucât festivalul are şi o componentă gastronomică, pe lângă cele de spectacol popular şi ateliere de îndeletniciri practice.
- Neluş Horobeanu şi copiii de la Rucăr au asigurat o atmosferă de sărbătoare
În timp ce bulzul se rumenea pe grătarele încinse, iar în tuciuri fierbeau sarmalele şi tochitura, aşteptarea degustătorilor a fost „îndulcită” de suita de dansuri populare susţinute de copiii de la Rucăr pregătiţi de coregraful Neluş Horobeanu. Nu întâmplător Carmen Bârloiu l-a inclus în program pe vestitul instructor muscelean. Ea şi-a dorit ca părinţii şi dascălii prezenţi la festival, remarcând performanţele micuţilor rucăreni, să-şi dorească un grup de dansuri populare al Dâmbovicioarei. „Ce succes aveam cu Ansamblul „Oratia”!”, şi-a amintit Carmen Bârloiu perioada în care frumoasa comună musceleană era reprezentată onorabil la televiziunile bucureştene de talentaţii componenţi ai Ansamblului „Oratia”.
Frumos spectacolul, frumoşi copiii, frumoasă atmosfera creată într-un spaţiu care a arătat tare bine la un sfârşit de săptămână de toamnă blajină în “comportament”! Prin evenimentul lui Carmen Bârloiu, Centrul de Informare şi Promovare Turistică Dâmbovicioara şi-a reluat menirea de gazdă a acţiunilor concentrate pe creşterea atractivităţii staţiunii turistice de interes naţional, statutul comunei Dâmbovicioara.
Primarul Marian Avram are o dorinţă, care sună bine de tot: ca podul vechi să fie închis temporar în favoarea unui târg de toamnă. Până atunci, sunt de apreciat – şi asta a şi făcut edilul localităţii – strădaniile partenerilor reuniţi în acest demers cu priză la publicul urban. „Mă bucur să văd atât de multă lume! Sunt convins că acest festival va deveni tradiţie la Dâmbovicioara şi că, cel puţin o dată pe an, vom organiza un astfel de festival. Mulţumesc doamnei Carmen pentru implicare, pentru că dânsei i-a aparţinut iniţiativa, şi GAL Muscel şi reprezentantului său, Ionuţ Poştoacă, pentru sprijin.”, a afirmat primarul Marian Avram. „Încercăm pe viitor, în parteneriat cu Centrul Cultural Oratia şi Primăria Dâmbovicioara, să facem o tradiţie prin acest proiect, să promovăm obiceiurile, meşteşugurile, locurile şi cam tot ce ţine de zona Muscel.”, a completat Ionuţ Poştoacă.
L-am remarcat alături de localnici şi pe părintele Dănuţ Nonoşel, parohul Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Podu Dâmboviţei, alături de încântătoarea sa soţie şi de copii.
- Sofia Ştefănescu, Ionuţ Fintoiu şi tanti Viorica Ochi, colaboratori de nădejde ai lui Carmen Bârloiu
După degustarea delicioaselor aperitive de toate neamurile şi a preparatelor tradiţionale gătite de cele trei bucătărese iscusite, acţiunea s-a mutat în interiorul centrului. La intrare, vizitatorul a fost întâmpinat de Sofia Ştefănescu şi al său stand cu decoraţiuni sculptate în lemn, ca sursă de inspiraţie pentru cei care doreau să încerce dalta, cu ajutorul căreia talentata meşteriţă populară creează artă autentică. Turiştii nu s-au lăsat invitaţi de două ori, fiind curioşi să afle, dar şi să încerce câteva mişcări de modelare a lemnului, graţie sfaturilor Sofiei Ştefănescu. Şi copii, şi adulţi au testat procedee de cioplire a lemnului cu ustensilele asigurate de doamna Sofia, trecând pe rând pe la războiul de ţesut, unde „coordonator de curs” a fost tanti Viorica Ochi, şi pe la măsuţa unde se coseau motive tradiţionale folosite pe straiele populare, sub îndrumarea lui Ionuţ Fintoiu.
În derularea atelierelor au fost implicaţi elevii de la Şcoala Podu Dâmboviţei, pregătiţi de prof. înv. preşcolar Georgiana Loredana Vorovenci, prof. Roxana Minodora Popa-Nica şi prof. înv. primar Marinela Nicoleta Bouleanu. Festivalul a cuprins şi o secţiune de studiu a comunelor din GAL Muscel, într-o manieră distractivă, prin joc, cu ajutorul Teodorei Idoraşi, pregătită să ofere informaţii despre mediu şi geografie.
- Fascinantele costume şi poveşti ale lui Ionuţ Fintoiu
Din colecţia sa de port popular din zona Rucăr – Dâmbovicioara, fără concurenţă în Muscel, cel puţin din punct de vedere al numărului de costume complete, peste o sută, Ionuţ Fintoiu a adus două costume reprezentative, unul de bărbat, altul de femeie, însoţite de o abundenţă de amănunte privitoare la cutumele îmbrăcării lor.
„Până la 1850, cel roşu era considerat costumul de mireasă. Aşa se îmbrăcau miresele acum mai bine de două sute de ani. Nu exista nicio rochie albă, nu exista nicio rochie crem şi nu exista niciun alt fel de rochie. Obligatoriu, în momentul căsătoriei, se aşeza pe cap marama. Niciodată înainte de căsătorie, pentru că era semn rău. Adică fata nu se mai căsătorea.”, a precizat acesta. „După ce ieşea din biserică se punea marama.”, a completat Viorica Ochi. „Un alt aspect important este că la costumul de sărbătoare, aşa cum purtaţi şi voi astăzi, niciodată nu asortăm opinci. Femeia musceleană n-a asortat niciodată opinci la costumul de sărbătoare, pentru că nu poţi să te îmbraci cu fir metalic şi să te încalţi cu opinci. Da, a existat opinca pentru zilele de muncă sau pentru zilele geroase. Dar nu la costumul de sărbătoare şi, mai ales, în momentul în care veţi aşeza pe cap marama, la un spectacol, la un concurs sau orice alt fel de eveniment important.”, a continuat prezentarea lui Ionuţ Fintoiu.
Ionuţ a intrat într-un dialog cu copiii pe tema pieselor componente ale unui costum. „În Muscel, ia niciodată nu se desparte de poale. Ele compun un tot unitar, care spune o poveste despre femeia care l-a creat. Avem fota, la care în partea de jos nu trebuie să se vadă nici măcar un milimetru de alb din poale. În caz contrar, se spunea că femeia nu era foarte îngrijită. Acum nu mai este cazul, dar, acum cincizeci de ani, dacă se vedea albul de sub fotă, nu era un lucru bun. Tanti Viorica poate să confirme. Nu era voie să se vadă partea de material alb de sub fotă. Cum, de altfel, nu era voia ca un colţ al fotei să fie mai sus sau mai jos decât celălalt. Însemna ori că nu te înţelegi cu soacra, ori că ai bărbatul beţiv. În comunitate nu puteai arăta aceste lucruri, pentru că puţine femei erau pe atunci atât de curajoase încât să arate comunităţii că nu se înţeleg acasă ba cu soacra, ba cu bărbatul. La bărbaţi este mult mai simplu. Ei nu au decât pantalonii, care se numesc cioareci, şi cămaşa. În zilele mai friguroase, poartă o vestă. De cele mai multe ori, cămaşa se pliază pe bărbat, este prinsă cu bete sau chimir, după caz, şi atunci lucrurile sunt mult mai simple. Femeile au fost mult mai atente la felul în care se îmbracă. Motivele pe care le-au cusut pe ii au spus şi povestea lor. Rombul însemna fertilitate şi, cu cât aşezau mai multe romburi pe ie sau pe fotă, cu atât mai mult era subliniată ideea de fertilitate. Din nou, nu era voie să se coasă romburi decât după căsătorie. Ceea ce se întâmpla pe la 16-17 ani.”
În momentul căsătoriei, fata trebuia să aibă şapte-opt costume cel puţin, mai spunea Ionuţ Fintoiu. Zece, a intervenit tanti Viorica Ochi, completând povestirea lui Ionuţ cu propria experienţă de mireasă. „Îţi aduc foaia de zestre şi-ţi arăt că am zece pe ea!”, a asigurat tanti Viorica în privinţa dovezii afirmaţiilor sale. Alte “reguli” de odinioară: soacra primea în dar din partea viitoarei nurori o ie nouă, cusută de ea, la fel, ginerele era cadorisit cu o cămaşă nouă de cea care urma să-i devină soţie. Nu era omis nici socrul, pentru care se pregătea, de asemenea, o cămaşă cusută de noră. Darurile se extindeau la naşi.
Una dintre fetiţele, care au ascultat cu atenţie poveţele lui Ionuţ, a fost curioasă să ştie care era destinaţia darului dacă soacra lipsea din tabloul de familie. „Întotdeauna se găsea cineva din neam, mai apropiat, care să ţină locul soacrei. O mătuşă, o soră…”, a lămurit-o Ionuţ Fintoiu. „Soacra, în schimb, îi dădea broboadă.”, a preluat firul istorisirii tanti Viorica.
Dacă soacra era încântată de ia cusută de noră, în a opta zi, când se ieşea la biserică, o îmbrăca. „Era semn de mare cinste pentru noră, că a reuşit să găsească gustul soacrei. Motive florale, motive geometrice… nu mai conta ce aşeza pe ea. Trebuia să fie cât mai plină, cât mai bine definită, cât mai sobră. Revenind la culori şi la felul în care se purta costumul popular, roşu nu era potrivit decât tinerelor. După căsătorie, roşu nu prea mai intra în garderoba fetelor. Un an, doi, trei maximum. După care se trecea la grena şi la tonuri ceva mai închise. Roşu reprezenta şi reprezintă în continuare tinereţe, vitalitate, tot ce este mai pur şi mai bun. După grena urma albastru. Ultimul costum cu care femeia ieşea în comunitate era cel negru. Atât fota, cât şi ia trebuiau să respecte aceeaşi cromatică. Ştiu că acum este mult mai greu să găsim costume pe nuanţe, dar, în momentul în care îl găsim, încercăm să-l păstrăm aşa cum este, fără să-l modificăm, să-i aducem adăugiri sau să tăiem din el. Chiar dacă le vedeţi mari şi impunătoare, ele se pliază atât de bine pe orice fel de trup.”, şi-a cucerit Ionuţ auditoriul cu povestiri de care n-ai cum să te saturi.
În afara pieselor minunate aparţinând tânărului colecţionar din Rucăr, participanţii la festival au fost cuceriţi de minunăţiile purtate de doamnele locului, care n-au ezitat la îndemnul lui Carmen Bârloiu de a arăta publicului comorile vestimentare potrivite la sărbători. Festivalul „Descoperă Muşcelul – Tradiţie, Gust şi Poveste” a fost un eveniment complet încă de la prima ediţie, însă, cu mobilizarea mai multor oameni, care au stat pe margine deocamdată, are potenţialul de a deveni un eveniment cu care Dâmbovicioara să se prezinte onorabil, an de an, în faţa celor străini de aceste locuri.
Magda BĂNCESCU