Marţi, 30 septembrie 2025, va fi discutat, la şedinţa ordinară, Regulamentul pentru înregistrarea, evidenţa şi radierea vehiculelor din Câmpulung, care nu se supun înmatriculării. Potrivit proiectului de hotărâre pregătit pentru dezbatere şi vot, proprietarii lor au obligaţia să solicite înregistrarea lor înainte de a le pune în circulaţie, precum şi radierea lor din evidenţă. Prin noile norme se intenţionează abrogarea hotărârii valabile din 29 iunie 2020.
- Categoriile de vehicule supuse înregistrării
Noile modificări care vor fi adoptate la nivel local au la bază Ordinul nr.181/2024 din 31 octombrie 2024, publicat în Monitorul Oficial nr.1141 din 15 noiembrie 2024, privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberării autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, emis de Ministerul Afacerilor Interne. Prin acest ordin a fost aprobată o nouă procedură în acest sens, fiind abrogat Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1501/2006, în baza căruia se efectuau aceste proceduri. Principalele modificări sunt legate de categoriile de vehicule supuse înregistrării, documentele necesare în vederea înregistrării / radierii în/din circulaţie, forma şi conţinutul plăcuţelor de înregistrare, adaptarea formularelor tip, operaţionalizarea unei platforme informatice la nivelul D.G.P.C.Î. – Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări. Categoriile de vehicule supuse înregistrării la nivelul municipiului Câmpulung sunt următoarele: troleibuzele, potrivit Reglementărilor privind omologarea de tip şi eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor utilizate la acestea – RNTR 2; mopedele din categoriile L1e-B şi L2e, precum şi cvadriciclurile uşoare din categoria L6; tractoarele agricole sau forestiere din categoriile T şi C; remorcile şi semiremorcile destinate a fi tractate de tractoarele agricole sau forestiere din categoria R; utilajele tractate interschimbabile agricole sau forestiere din categoria S; vehiculele destinate efectuării de servicii ori lucrări, denumite maşini autopropulsate, precum şi vehiculele lente; vehiculele care se deplasează pe şine, denumite tramvaie; vehiculele cu tracţiune animală.
- Actele necesare pentru înregistrare
Înregistrarea se solicită în termen de 30 de zile de la data stabilirii domiciliului, reşedinţei în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate, sediului ori punctului de lucru în municipiul Câmpulung. Vom prelua din regulament documentele necesare:
- a)cererea solicitantului;
- b)actul de identitate al solicitantului persoană fizică sau documentul care atestă dobândirea personalității juridice persoanelor juridice, în original şi copie;
- c)documentul care atestă dreptul de proprietate asupra vehiculului sau, după caz, un drept de folosință asupra acestuia, în limba română (factură, contract de vânzare, contract de leasing sau închiriere etc.);
- d)cartea de identitate a vehiculului – la înregistrarea mopedelor, troleibuzelor, tractoarelor agricole sau forestiere, remorcilor agricole sau forestiere;
- e)atestatul tehnic – la înregistrarea maşinilor autopropulsate, eliberat de Regia Autonomă „Registrul Auto Român”;
- f)dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice în termenul de valabilitate al acesteia – excepţie în cazul maşinilor autopropulsate cu o viteză maximă constructivă care nu depășește 25 km/h, tramvaielor, vehiculelor cu tracțiune animală;
- g)dovada asigurării obligatorie RCA – excepţie vehiculele cu tracţiune animală;
- h)dovada asigurării parcării vehiculului într-un spaţiu adecvat, deţinut în condiţiile legii (după caz);
- i)dovada plăţii contravalorii certificatului de înregistrare (chitanţă, ordin de plată);
- j)dovada plăţii contravalorii plăcuţei sau plăcuţelor cu numărul de înregistrare;
- k)dovada faptului că vehiculul este radiat din circulaţie sau de la primăria localităţii respective, în cazul unei înregistrări anterioare;
- m)procură specială în formă autentică, împuternicire avocaţială sau împuternicire scrisă a reprezentantului legal al persoanei juridice, după caz. În cazul reprezentării solicitantului prin avocat, identificarea se va realiza numai prin cardul de avocat vizat pentru anul respectiv, iar, în absenţa cardului de avocat, identificarea se va realiza prin adeverinţa eliberată de către baroul din care face parte însoţită de cartea de identitate.
Primăria municipiului Câmpulung, direcţiile şi serviciile subordonate sunt scutite de la plata taxei de înregistrare pentru vehiculele proprii.
Pentru fiecare vehicul înregistrat se eliberează un certificat de înregistrare, care se înmânează personal, pe bază de semnătură, proprietarului vehiculului sau mandatarului acestuia.
- Cum va arăta plăcuţa cu numărul de înregistrare
La înregistrare, vehiculului i se atribuie o plăcuţă cu un singur număr de înregistrare. Plăcuţele cu numărul de înregistrare trebuie să aibă fondul reflectorizant de culoare galbenă, iar literele şi cifrele, în relief, de culoare neagră.
Conţinutul plăcuţei cu numărul de înregistrare atribuit vehiculelor înregistrate cuprinde următoarele elemente:
- 1.Judeţul – indicativul judeţului scris cu litere cu caractere latine majuscule;
- 2.Indicativul localităţii, format din cifre arabe;
- 3.Numărul de ordine în registrul de evidenţă format din cifre arabe.
Pentru a preveni falsificarea/reproducerea neautorizată a plăcilor de înregistrare, materialul reflectorizant trebuie să conţină în structură simboluri de autentificare şi de securitate conform Standardul de Stat – SR 13600.
În cazul schimbării oricăror date referitoare la deţinător (nume, adresă) ori la vehicul (caroserie, motor, culoare etc.), înscrise în certificatul de înregistrare, titularul acestuia este obligat să solicite autorităţii emitente eliberarea unui nou certificat de înregistrare, în termen de cel mult 30 de zile de la data la care a survenit această modificare.
Se interzice circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor neînregistrate ori care nu poartă plăcuţă sau plăcuţe cu numărul de înregistrare, precum şi circulaţia acestora pe alte trasee decât cele stabilite de administraţia locală, inclusiv a vehiculelor cu tracţiune animală, cu excepţia vehiculelor trase sau împinse cu mâna, a bicicletelor şi a trotinetelor electrice.
Persoanele juridice deţinătoare de vehicule înregistrate au următoarele obligaţii: a)să elibereze foaie de parcurs sau ordin de serviciu pentru vehiculele care pleacă în cursă; b)să instaleze la intrările şi ieşirile din garaje şi depouri indicatoare de prevenire privind condiţiile de circulaţie a acestora pe drumurile publice.
- Când se produce radierea
Radierea vehiculelor se face de către Primăria Câmpulung prin Direcţia Tehnică şi Urbanism, la cererea proprietarului vehiculului înregistrat sau a deţinătorului mandatat al acestuia, în următoarele cazuri:
- a) acesta doreşte retragerea din circulaţie a vehiculului şi face dovada depozitării acestuia într-un spaţiu adecvat, deţinut în condiţiile legii;
- b) face dovada dezmembrării vehiculului;
- c) la trecerea vehiculului în proprietatea altei persoane, în condiţiile legii;
- d) la schimbarea domiciliului, a reşedinţei sau a sediului deţinătorului, pe raza de competenţă a altei autorităţi decât cea care a efectuat înregistrarea;
- e) la scoaterea definitivă din România a vehiculului respectiv;
- f) în cazul furtului, situaţie în care deţinătorul vehiculului este obligat să solicite radierea acestuia în 30 zile de la data declarării furtului.
Este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor radiate din evidenţă. Se radiază din oficiu, în termen de 30 de zile de la primirea dispoziţiei primarului, vehiculul abandonat sau fără stăpân, declarat ca atare prin dispoziţie.
Vehiculele înregistrate la nivelul Câmpulungului anterior intrării în vigoare a noului regulament, care poartă plăcuţe cu numărul de înregistrare având conţinutul prevăzut de regulamentul anterior, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Câmpulung nr. 72 din 29 iunie 2020, pot circula pe drumurile publice până la radierea acestora, în condiţiile legii.