02/07/2026

Copii din lotul naţional de şah al României au venit să concureze la Câmpulung, la Festivalul de Şah Cupa LIONS „Negru Vodă” Câmpulung. Între aceştia, un proaspăt medaliat la Campionatul Uniunii Europene la Şah

Câmpulungul a câştigat un eveniment nou pe agenda de manifestări anuale, cu aspiraţii de a deveni o tradiţie a Clubului LIONS „Negru Vodă” Câmpulung: un festival de şah, organizat la Câmpulung, în parteneriat cu Federaţia Română de Şah. Prima ediţie, consumată astăzi, 29 august 2025, a arătat potenţialul acestei manifestări sportive, care a adus zeci de copii, tineri şi adulţi în oraşul nostru, cu toţii având o pasiune comună: sportul minţii, care înseamnă o extraordinară formă de educaţie pentru practicanţii săi. Festivalul de Şah Cupa LIONS „Negru Vodă” Câmpulung a însemnat, totodată, o celebrare a centenarului Federaţiei Române de Şah. Celor o sută de ani trecuţi de la înfiinţarea forului sub egida căruia se desfăşoară activitatea şahistă din România le este dedicat proiectul „Educaţie prin şah”, singurul proiect naţional acreditat de Ministerul Educaţiei, susţinut de organizatorii competiţiei locale, aspirante la continuitate.

  • 100 de ani de şah românesc, sărbătoriţi la Câmpulung

Festivitatea de deschidere a festivalului a avut-o ca invitată pe prefectul Ioana Făcăleaţă, al cărei program de vineri dimineaţă a conţinut trei evenimente cu desfăşurare simultană. A ales acţiunea de la Câmpulung, care a reunit, după cum punctam în debutul articolului, copii aplecaţi către acest antrenament al creierului.

Organizatorii competiţiei, Clubul LIONS „Negru Vodă” Câmpulung, Clubul de Şah „Noul Regat CRISADE” Piteşti şi Cercul Militar Câmpulung, în calitate de gazdă, şi-au propus o ediţie reuşită, obiectiv atins, înainte de toate, prin numărul participanţilor atraşi de invitaţia de a concura în municipiul nostru. Că va fi o reuşită a intuit moderatorul Sergiu Cicu privind de la înălţimea scenei spaţioasa sală a Cercului Militar, plină de participanţi în aşteptarea startului întrecerii.

Cel considerat sufletul manifestării, Cristache Toculeţ, preşedintele Comisiei de presă şi comunicare a Federaţiei Române de Şah, a adresat cuvântul de „bun sosit” oaspeţilor Câmpulungului. „Le mulţumesc iniţiatorilor, partenerilor, celor care au făcut posibilă desfăşurarea unui astfel de eveniment. Sunt mândru că îl avem aici şi pe campionul Uniunii Europene la şah şi vicecampionul Uniunii Europene. Acum două zile, s-a întors din Cehia. Sunt şi alţi copii minunaţi, care sunt în lotul naţional de şah al României şi care au venit să joace şah aici. Mulţumesc şi instructorilor de şah din Piteşti, Vâlcea, Bucureşti, care au ales să trimită copiii să joace şah aici. Şi ai noştri, de la Clubul de Şah „Noul Regat” Piteşti, şi cei din Câmpulung, care practică şahul, sunt, de asemenea, foarte buni, iar competiţia va fi foarte interesantă.”, anticipa Cristache Toculeţ.

Comandantul Garnizoanei Câmpulung, locotenent colonelul Gheorghiţă Mihailiuc, i-a salutat şi el pe musafirii municipiului şi ai instituţiei însufleţite de numărul însemnat de copii şi adolescenţi pe durata zilei de vineri. „Este un moment special şi pentru noi şi ne bucurăm să vă avem alături. Aşa cum voi cunoaşteţi sportul minţii, la fel şi pentru noi, în armată, toate luptele sunt ca o tablă de şah cu adversarii noştri. Drept urmare, încercăm şi sper să şi reuşim să continuăm această tradiţie. Ne bucurăm nespus că vă avem aici. Eu, personal, sunt fericit să văd atât de mulţi copii interesaţi, mai ales că şi eu am doi copii de vârste asemănătoare vouă, care stau mai mult pe alte lucruri decât a juca şah. Am încercat să-i învăţ, pentru că şi eu nu sunt neapărat pasionat, dar am jucat şah şi îmi place.”, a transmis locotenent colonelul Gheorghiţă Mihailiuc, care a remarcat strădaniile iniţiatorilor acestui interesant demers de a oferi comunităţii locale o acţiune organizată impecabil.

  • Dintre cele trei evenimente ale dimineţii de vineri, prefectul Ioana Făcăleaţă l-a ales pe cel de la Câmpulung

Prefectul Ioana Făcăleaţă s-a alăturat unui public tânăr, dornic de întrecere, într-o dimineaţă cu o agendă personală încărcată. „Este o onoare şi o bucurie să fiu astăzi aici, la un eveniment care reuneşte pasiunea, inteligenţa şi spiritul competitiv pe care îl au copiii pentru acest frumos sport. Vă felicit că îi susţineţi, mă bucur tare mult şi să ştiţi că am mari emoţii când văd atât de mulţi copii reuniţi de un sport atât de frumos, care ne dă speranţa că România are viitor. Şi are un viitor frumos. Vreau să le mulţumesc organizatorilor şi dumnealor ştiu că au, de fiecare dată, în mine un partener atunci când fac astfel de acţiuni şi, în special, pentru copiii Argeşului. Vreau ca împreună cu dumneavoastră, cu copiii, să construim aici, la noi acasă, să avem un Argeş frumos, un Argeş care să aibă viitor şi un Argeş pe care îl lăsăm copiilor noştri. Vreau să-l felicit şi pe domnul comandant care vă găzduieşte aici şi înţeleg că vă găzduieşte şi pe viitor. Vreau să ştiţi că, atât cât voi fi prefect, veţi avea în mine un sprijin. Vreau să le urez copiilor să aibă succes şi să fie o competiţie cinstită, frumoasă şi care să ducă către rezultate cât mai bune!”, a transmis prefectul Ioana Făcăleaţă.

Aceasta a fost alături de şahiştii argeşeni şi de şahul românesc, în general. „Am condus lotul României la Campionatul Mondial de copii din Serbia. O parte dintre ei sunt aici, unul dintre ei a cucerit medalie europeană acum două zile. Doamna prefect ne-a susţinut şi se interesa mereu cum se descurcă şahiştii, ne-a trimis mesaje de încurajare, ceea ce nu este puţin lucru, şi ne-a dat un imbold să ne luptăm cu cei mai inteligenţi copii ai planetei, veniţi din toate colţurile lumii.”, a afirmat Cristache Toculeţ.

Din partea mişcării şahiste din România, care a avut la Câmpulung câţiva exponenţi remarcabili, le-au fost înmânate plachete aniversare, cu ocazia centenarului, celor care au sprijinit competiţia: prefectul Ioana Făcăleaţă, Garnizoana Câmpulung, prin comandantul său, şi Cercul Militar – Casa Armatei Câmpulung, şi Clubul LIONS „Negru Vodă” Câmpulung.

Ioana Făcăleaţă a primit darul oferit în numele copiilor prezenţi, cărora le-a dedicat placheta oferită de Cristache Toculeţ. „Ei fac lucruri minunate. Eu sunt mândră că sunt prefectul unui judeţ care are aceşti copii minunaţi. Astăzi, la aceeaşi oră, aveam trei evenimente şi am ales un eveniment în al cărui prim plan este inteligenţa, sunt copiii şi viitorul nostru.”, a adăugat aceasta.

„Acum o sută de ani, se înfiinţa Federaţia Română de Şah. Noi suntem obligaţi să ducem mai departe acest sport minunat care are foarte multe beneficii pentru copii, beneficii demonstrate de oameni de ştiinţă. Aşa cum ştiţi, mari personalităţi ale planetei s-au exprimat cu privire la aceste beneficii ale şahului.”, a punctat Cristache Toculeţ motivaţia sărbătoririi printr-o manifestare în premieră în municipiul nostru. „Este prima cărămidă pe care o aşezăm şi vom construi o citadelă a şahului la Câmpulung.”, s-a angajat Sergiu Cicu, în numele colegilor de la LIONS, implicaţi de acum înainte şi în promovarea „unui mijloc excepţional de recreere şi întrecere care este şahul”.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!