În momentul în care a ajuns primar, Elena Lasconi şi-a dorit o altă ţinută a Festivalului „Sus la munte, la Muscel”, care, până la punerea în practică a ideilor ei, avea izul unei serbări de Cămin Cultural. Era o manifestare neînsemnată, lipsită până şi de ecouri locale, lipsită, în primul rând, de public, care se ţinea ca să-şi justifice activitatea de peste an instituţia organizatoare. Era, pur şi simplu, o acţiune într-un calendar anual, care se desfăşura într-o inerţie care îi cobora anual nivelul şi aşa modest. Elena Lasconi a scos festivalul din plafonarea în care l-au „trântit” angajaţi rutinaţi, fără idei şi fără chef de a-i da un aer profesionist, care să trezească interesul televiziunii naţionale de a-l promova. Era exclus ca TVR să fi filmat şi difuzat, iar îndrăgitul om de televiziune Iuliana Tudor să fi prezentat ceea ce se întâmpla pe scena Festivalului „Sus la munte, la Muscel” înainte de a impune Elena Lasconi alte reguli de organizare!
- Până la Elena Lasconi, festivalul era un eveniment şters, fără public, lipsit până şi de notorietate locală
Până să dobândească aerul unei gale, evenimentul avea loc în sala neatractivă a Clubului ARO, cu trei sferturi din scaune goale, organizatorii fiind mulţumiţi cu ştiri locale despre o activitate aflată în rând cu un spectacol şcolar. Se ajunsese într-acolo încât, în doi ani consecutivi, 2018 şi 2019, Festivalul „Sus la munte, la Muscel” s-a pierdut în programul Zilelor Municipiului Câmpulung. Atât de neinspiraţi s-au dovedit cei responsabili de buna lui desfăşurare, încât l-au înghesuit în cea mai aglomerată săptămână a anului din punct de vedere al cantităţii de evenimente oferite publicului. Normal că spectatorii n-au mai fost receptivi la invitaţia de a participa la concursul tinerelor talente venite din toată ţara, fiind atraşi de vedetele invitate în concert de sărbătoarea Câmpulungului.
Pandemia l-a lăsat complet fără public, căci, în 2020, festivalul a fost găzduit la Restaurantul „Ciobănaşul”, spectatorii fiind poftiţi să-l urmărească online. În 2021, Elena Lasconi a cerut calitate din toate punctele de vedere: concurenţi, juriu, artişti în recital, scenă, locaţie. Totul la superlativ! Şi, mai ales, şi-a dorit să vadă toată lumea ceea ce întâmpla la Câmpulung, fiind cooptat ca partener TVR, care, de cinci ani încoace, alocă spaţiu de emisie celor două seri de spectacol din municipiul nostru. După primul an în care Elena Lasconi a decis ridicarea ştachetei la un nivel onorabil, pentru a fi prezentată pe postul naţional de televiziune, succesul celei dintâi ediţii organizate în acest fel a determinat menţinerea susţinerii financiare. Primăriţa Câmpulungului a spus tot timpul că decât să faci zece acţiuni slabe, care consumă bani şi acestea, mai bine faci una şi bună, de care să se audă în toată ţara. De aceea Festivalul „Sus la munte, la Muscel” arată cum arată. Elena Lasconi şi-a dorit să se şteargă praful de pe o acţiune artistică aflată într-o „anchiloză” ce-i îndepărta publicul şi să fie transformată într-un eveniment cu notorietate naţională. Obiectiv atins la toate cele cinci ediţii organizate de când Elena Lasconi este primar.