02/07/2026

Ferma Musceleană Lereşti – Stâna Strâmtu, cel mai nou punct gastronomic local din Muscel. Din cele 19 bucătării tradiţionale din Argeş, 11 sunt în zona noastră, la Rucăr, Dâmbovicioara, Dragoslavele, Stoeneşti, Cetăţeni, Godeni şi Lereşti

Punctul gastronomic local, potrivit legii, este „o unitate de valorificare a producţiei primare locale, situată într-o localitate rurală, unde se prepară şi se servesc produse alimentare, după reţete specifice zonei, direct către consumatorul final, pentru un număr maxim de 15 persoane simultan”. El poate funcţiona în cadrul locuinţelor particulare, fermelor agricole, amenajărilor piscicole, stânelor, stupinelor, cramelor, adăposturilor pescăreşti, fondurilor de vânătoare, crescătoriilor de vânat, complexurilor de vânătoare, centrelor de colectare a ciupercilor şi fructelor de pădure, centrelor de colectare a vânatului, ocoalelor silvice, mănăstirilor etc. O astfel de bucătărie particulară oferă turiştilor produse alimentare preparate din materiile prime disponibile pe plan local, „provenite în principal din producţia primară de la nivelul exploataţiei proprii, de la producători, pescari, vânători, culegători şi colectori de produse forestiere nelemnoase”, după cum prevede Legea 412/2023 pentru înfiinţarea şi funcţionarea punctelor gastronomice locale.

În ultimii trei ani, în Muscel s-au înfiinţat 11 puncte gastronomice locale, în zona noastră fiind cele mai multe de la nivelul Argeşului. 11 din cele 19 din judeţ funcţionează în Muscel: patru la Dâmbovicioara, două la Rucăr şi câte unul la Cetăţeni, Dragoslavele, Stoeneşti, Godeni şi Lereşti. Cel mai nou, acreditat în această vară, este Ferma Musceleană Lereşti – Stâna Strâmtu.

În ultimii doi ani, societatea Ferma Musceleană SRL a derulat un proiect turistic atractiv, care a constat în construirea unei stâne în punctul „Stâna Strâmtu”, pe un teren cu o suprafaţă de 6.000 mp, pe care îl are concesionat din vara anului 2019, pe o perioadă de 49 de ani. În momentul demarării proiectului pe amplasament se găseau trei imobile care serveau funcţiunii de stână, dintre care unul, o anexă, a fost demolat. Investiţia propusă a constat în realizarea unui „atelier destinat prelucrării laptelui în mod tradiţional, cu mijloace tradiţional-nemecanizate, în vederea obţinerii unor produse lactate cum ar fi: brânză, caş, urdă, lapte bătut etc. Este important de precizat că pe amplasamentul în cauză nu vor exista efective de animale, laptele folosit ca materie primă fiind adus în bidoane de inox de la locurile de mulgere. Se estimează o procesare de circa 10.000 de litri de lapte anual.”, era obiectivul celor de la Ferma Musceleană în momentul demarării proiectului.

  • Cele 19 puncte gastronomice locale din judeţ

Situaţia punctelor gastronomice locale, publicată de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş, la data de 8 iulie 2025, arată astfel:

1.Petrescu Daniel, municipiul Curtea de Argeş, strada Păltiniş: înregistrat pe 11 august 2021;

2.Asociaţia crescătorilor de ovine şi caprine: comuna Albeştii de Argeş, satul Albeştii-Pământeni, punct Grădina Cămin: înregistrat pe 22 septembrie 2021;

3.Oprescu Ion, comuna Şuici, satul Şuici, nr.456: înregistrat pe 29 decembrie 2021;

4.IF Burnea Ţigău Mihai, comuna Dâmbovicioara, satul Podu Dâmboviţei, nr.343: înregistrat pe 21 martie 2022;

5.La Familia Dorcea, comuna Cetăţeni, satul Lăicăi, strada Plaiul Radului, nr.8B: înregistrat pe 15 martie 2023;

6.Vâlsanicola SRL, comuna Muşăteşti, satul Muşăteşti: înregistrat pe 4 aprilie 2023;

7.Silva Gis Proiect SRL; comuna Rucăr, satul Rucăr, strada Râuşor, nr.127D: înregistrat pe 20 iulie 2023;

8.Întreprindere Individuală Rădoiu Ion, comuna Dragoslavele, satul Dragoslavele, strada Valea Caselor, nr.92: înregistrat pe 20 decembrie 2023;

9.Persoană Fizică Autorizată Horaţiu Costinel, comuna Nucşoara, strada Fermei, nr.3: înregistrat pe 11 martie 2024;

10.Casa Tanti Maria, comuna Stoeneşti, satul Lunca Gârtii, nr.25A: înregistrat pe 15 martie 2024;

11.Oprescu Maria Luisa, comuna Dobreşti, satul Dobreşti, nr.503: înregistrat pe 1 august 2024;

12.Wild Wolf Ad Venture, comuna Rucăr, satul Săticul de Sus, nr.179A : înregistrat pe 23 ianuarie 2025;

13.Avram Ramona, comuna Dâmbovicioara, satul Dâmbovicioara, nr.227: înregistrat pe 11 februarie 2025;

14.Dulamă Maria, comuna Dâmbovicioara, satul Podu Dâmboviţei, punctul Dealul Sasului: înregistrat pe 25 februarie 2025;

15.Gosav Georgel Mădălin, comuna Godeni, satul Coteşti, nr.59: înregistrat pe 5 martie 2025;

16.Cheresta Dâmbovicioara, comuna Dâmbovicioara, satul Podu Dâmboviţei, punctul Dealul Sasului: înregistrat pe 19 martie 2025;

17.Lăcureanu Octavian, comuna Şuici, satul Şuici, punct Peteu : înregistrat pe 29 mai 2025;

18.Cer de munte, comuna Nucşoara, satul Gruiu, strada Brădet, nr.9A: înregistrat pe 18 iunie 2025;

19.Ferma Musceleană Lereşti, comuna Lereşti, Stâna Strâmtu: înregistrat pe 9 mai 2025. 

  • Există interes şi pentru un punct gastronomic local la Albeştii de Muscel

Şi la Albeştii de Muscel există o intenţie de a deschide un punct gastronomic local în comuna care are câteva locaţii turistice renumite. Şi se vor înmulţi, este încrezător primarul Cătălin Manta, care a observat o creştere a numărului autorizaţiilor de construire solicitate pentru activităţi turistice pe măsura îmbunătăţirii infrastructurii de apă, canalizare şi a celei rutiere. „Mă aştept să crească şi mai mult. Sunt multe solicitări de informare asupra terenurilor, cu privire la spaţii de cazare tip A. Pare-se că acum sunt la modă căsuţele tip A, bungalouri ş.a.m.d. Cred că pot fi o şansă pentru Albeştii de Muscel, care să ducă la o dezvoltare şi la o vizibilitate mai mare în ceea ce înseamnă domeniul turistic în zona Muscel. Eu zic că este mulţumitor unde ne aflăm şi bineînţeles că promovarea contează foarte mult. Probabil, aria promovării o să meargă şi către partea de produse tradiţionale, care ar ajuta la creşterea cazării, însă aceste lucruri pot fi făcute împreună cu cetăţenii şi printr-o comunicare foarte bună. Trendul este de a consuma produse tradiţionale.”, preciza primarul Cătălin Manta la o emisiune a colegilor de la Muscel Tv.

În acest context, el a dezvăluit că a purtat discuţii cu o fundaţie pentru crearea unui punct gastronomic local. „Să vedem dacă vom găsi înţelegere ca să-l implementăm în 2025. Din consultările din mediul online am văzut că este foarte atractiv acest punct gastronomic local. Şi turismul s-a schimbat puţin, mulţi vin să vadă obiective pe care noi, unii dintre localnici, fiind obişnuiţi cu ele, trecând mereu pe lângă ele, nu le luăm în seamă. Însă vin unii care vor să vadă neapărat un izvor şi ar vrea să mănânce ceva tradiţional şi sănătos.” Or existenţa unui punct gastronomic local, cu mediatizarea corespunzătoare, deschide şi mai mult Albeştii de Muscel către turişti.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!