La sfârşit de an, aleşii municipali au „botezat” o stradă din Câmpulung, atribuindu-i denumirea de „Bazinul de Apă”, pe motiv că respectiva cale de acces era cunoscută deja cu acest nume, folosit şi în conţinutul lucrărilor de cadastru, şi la intabularea dreptului de proprietate. Strada cu pricina, care a făcut obiectul unui proiect de hotărâre aprobat miercuri, 28 decembrie 2016, la ultima şedinţă din an, este delimitată la Vest de strada Alexandru cel Bun şi la Sud-Est de proprietăţi particulare şi de proprietatea Municipiului Câmpulung. Practic, denumirea oficială, în documente, a fost dată chiar de amplasamentul ei în punctul care i-a împrumutat numele „Bazinul de Apă”.
Juristul şef al Primăriei Câmpulung, Emiliea Ilie, invocă în raportul său prerogativele conferite Consiliului Local de Ordonanţa de Guvern nr.63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, în baza căreia acestea pot aproba, prin hotărâre, atribuirea sau schimbarea de denumiri pentru parcuri, pieţe, oboare, cartiere, străzi, staţii ale mijloacelor de transport în comun, precum şi pentru obiective şi instituţii de interes local aflate în subordinea lor. „Ca urmare a retrocedărilor efectuate în baza Legilor fondului funciar din punctul „Bazinul de Apă”, delimitat de strada Alexandru cel Bun şi strada Fundătura Predoiu, s-au creat mai multe loturi de teren, din care unele nu aveau drum de acces la cele două străzi. Aceste loturi de teren au fost folosite de către R.A. Edilul pentru captarea apei de profunzime.
De asemenea, terenurile sunt străbătute de conducta de apă de înaltă presiune care leagă Staţia de Tratare a Apei de reţeaua de apă potabilă a municipiului. Pe traseul conductei, s-a păstrat proprietatea municipiului Câmpulung asupra terenului şi s-a luat hotărârea ca pe traseul ce porneşte din strada Alexandru cel Bun să fie amenajată şi calea de acces – strada, care să deservească proprietăţile limitrofe. La întocmirea cadastrului şi intabularea dreptului de proprietate, deţinătorii de terenuri au fost obligaţi să depună înscrisuri privind calea de acces la calea publică.
Faţă de aceste considerente, se impune atribuirea denumirii căii de acces – străzii nou constituite. În acest sens, propunem ca această stradă să poarte numele „Bazinul de Apă”, motivat de faptul că în lucrările cadastrale poartă deja această denumire, urmând ca această stradă să fie cuprinsă la amenajare – modernizare în programul de investiţii pe anul 2017.”, explică şefa Juridicului solicitarea înaintată Consiliului Local, care s-a conformat şi a aprobat-o.