02/07/2026

În dosarul „Astra”, cu un prejudiciu de 800 de milioane de lei, Sora lui Coco Polexe, trimisă în judecată

Conform unui comunicat DNA, dat publicităţii marţi, 20 decembrie 2016, procurorii anticorupţie au încheiat cercetările şi au trimis-o în judecată pe Angela Toncescu, pentru fapte de corupţie. Aceasta este acuzată că, fiind preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară), alături de alţi membri, ar fi aprobat achiziţionarea pachetului de acţiuni de la firma de asigurări ASTRA de către afaceristul Dan Adamescu, deşi acesta nu îndeplinea condiţiile financiare, producând un prejudiciu societăţii de aproximativ 800 de milioane de lei. Dosarul a fost trimis la Tribunalul Bucureşti, după ce, în luna septembrie, sora lui Constantin Polexe a fost reţinută preventiv, ulterior, Angela Toncescu fiind eliberată. 

Conform comunicatului DNA, alături de Dan Adamescu şi Angela Toncescu (acuzată de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu) au mai fost trimişi în judecată încă 8 inculpaţi, care au îndeplinit diferite funcţii în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. 

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, „la data de 21 iunie 2011, la cererea lui Dan Adamescu, conducerea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a aprobat intenţia societăţii Epsilon Estate Provider SRL de a achiziţiona un pachet de acţiuni Astra SA, deşi nu îndeplinea condiţiile financiare pentru a deveni acţionar semnificativ la o societate de asigurări. Achiziţionarea pachetului de acţiuni a fost aprobată de inculpaţii Angela Toncescu, preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (actuala A.S.F.), Tudor Baltă şi Constantin Buzoianu, vicepreşedinţi ai Consiliului de Supraveghere a Asigurărilor, Dan Constantinescu, Daniela Popa şi Corneliu Silviu Moldoveanu, membri ai Consiliului de Supraveghere a Asigurărilor, Anabella Ruse, director general al Direcţiei Generale Autorizări din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Marinela Nemeş, director general al Direcţiei Generale Juridice din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi Carmen Gabriela Ivan, director general al Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Aceştia, deşi cunoşteau că Epsilon Estate Provider nu îndeplinea condiţiile pentru a deveni acţionar semnificativ la o societate de asigurare, au aprobat acest lucru, respectiv au întocmit nota de aprobare a intenţiei de a deveni acţionar semnificativ. (…) Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a arătat că prin faptele inculpaţilor cercetaţi în prezenta cauză, la nivelul SAR ASTRA SA au fost reţinute, de către ASF, încălcări grave ale legislaţiei speciale privind activitatea de asigurare şi supraveghere a asigurărilor ce au condus la premisele declarării falimentului societăţii. 

De asemenea, s-ar fi cauzat şi o tulburare semnificativă a bunului mers al CSA (actual ASF), ca organism cu atribuţii de supraveghere a societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, având în vedere dificultăţile financiare majore constatate la nivelul SAR ASTRA SA şi măsurile fără precedent care au fost dispuse de către autoritate. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti cu propunerea de a se menţine măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune faţă de inculpatul Dan Adamescu, precum şi a sechestrului asigurător, până la concurenţa sumei de 857.301.363 lei asupra unor acţiuni şi părţi sociale pe care inculpatul Dan Adamescu le deţine la diferite societăţi comerciale.”

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!