Crasan – scris, în unele cazuri, şi Crassan – a fost un nume cu rezonanţă şi înainte de 1900, şi câteva decenii după, datorită notorietăţii celor care l-au purtat: negustori, preoţi, moşieri, magistraţi, politicieni. Înainte de înfiinţarea Eforiei „Kretzulescu” – Băile „Radu Negru” -, erau vestite băile lui Crasan, deţinător de moară şi grădină, unde se practica jocul de popice. Numele „Crasan” se mai păstrează astăzi pe plăcuţa montată pe faţada clădirii monument istoric de pe strada Negru Vodă, nr.161, aflată într-o stare de ruină cutremurătoare. Înainte de naţionalizare, i-ar fi aparţinut familiei avocatului Constantin Crasan.
Poate, cel mai important, prin prisma funcţiilor deţinute, a fost Nicolae Crassan, deputat, senator, prefect de Muscel, comandor al Coroanei României. În deschiderea acestui articol punctăm un amănunt inedit despre această personalitate locală. În 1913, când s-a organizat o strângere de fonduri pentru înfiinţarea unei ambulanţe a Crucii Roşii a judeţului Muscel, prefectul Nicolae Crassan a apelat la toate băncile din Câmpulung şi din judeţ, dar şi la populaţie, pentru a contribui cu sume pentru realizarea acestui deziderat. Iar Irina N. Crassan, soţia prefectului, le-a mobilizat pe doamnele din elita câmpulungeană pentru înfiinţarea unei filiale a Crucii Roşii a doamnelor române.
- Unul dintre Crasani avea vestita grădina de vară, unde se juca popice. Iar la moara lui Crasan se făceau băi reci
Numele Crasan apare în presa veche încă de acum aproape 140 de ani, datorită corespondenţelor pentru gazetele centrale ale publiciştilor aflaţi fie în trecere, fie în vacanţă la Câmpulung. Stabilimentul patronat de Crasan era menţionat între facilităţile de relaxare ale timpului, alături de parcul central şi bulevardul. Cea mai veche menţionare în presă a activităţii particulare, care avea şi o latură de divertisment, datează din 1887. „Lupta” consemna, în urmă cu 138 de ani, despre cele două posibilităţi de destindere a vilegiaturiştilor: Bulevardul „Pardon” şi moara lui Crasan, unde erau băile reci.
Aceeaşi gazetă, al cărei cronicar era vădit nemulţumit de atmosfera şi serviciile de la Câmpulung, scria, şi doi mai târziu, despre grădina lui Crasan. „Dimineaţa, un iureş la plăcinte calde, de aici fiecare la locul unde e dejunul. După masă, ori la somn, ori la Crasan, la cură de aer şi joc de popice. Închipuiţi-vă că antreprenorul grădinii Crasan n-are niciun om care să dea popicele şi vizitatorii care cer popicele sunt poftiţi să şi le ia singuri şi să cheme cu toba pe cineva ca să le aşeze. Nicio consumaţie, afară de dulceaţă şi ţuică, în această grădină în care s-ar putea face locul cel mai de petrecere.”, scria gazetarul de la „Lupta”, în 1889.
Ne orientăm către relatări mai blânde la adresa oraşului care, cu bune, cu rele, avea căutare recunoscută la nivel naţional. „Curierul Băilor”, o secţiune dedicată vizitatorilor dintr-un sezon, conţinea sute de nume de notabilităţi din ţară şi din afară, fiind dovada popularităţii oraşului în rândul celor care fugeau de căldura Capitalei în timpul verilor.
„Locurile de petrecere sunt în număr de trei: bulevardul, Grădina Publică, locul botezat după numele vechiului proprietar „Crasan”. După miezul zilei, lumea aleargă în această din urmă parte; unele doamne cu lucrul, altele cu romane, copiii să se joace la umbră, boierii să azvârle cu popice, iar alţii şi altele, înclinaţi spre poezie, să oromească aşternutul pe vreo bancă de pe coasta apei, ascultând murmurul năduşit al râului, care, îmbrobodit de amândouă părţile cu ramurile arborilor, alunecă prundiş şi merge să se lupte cu moara, făcând spume de mânie.”, descria locul „Românul”, în anul 1888, la rubrica „Curierul Băilor”.
Din aceeaşi publicaţie aflăm că lângă grădina lui Crasan se afla fabrica de postavuri româneşti, „care, chiar dacă nu posedă condiţiunile unei fabrici perfecţionate, are cel puţin meritul să contribuie la mărirea industriei locale.”, potrivit „Românului”, anul 1889.
„Lupta” îşi mai înmoaie tonul în 1890, când lansa mai degrabă recomandări decât critici: „Cu puţină bunăvoinţă, locuitorii Câmpulungului, cu care natura a fost atât de bună, căci le-a dat una dintre cele mai frumoase clime, ar putea să facă din oraşul lor unul dintre cele mai frumoase oraşe din ţară. Dacă grădina Crassan ar fi îngrijită cum trebuie şi s-ar face acolo un restaurant cum trebuie, acea grădină, tăiată în trei fâşii de apa râului care trece prin ea, ar fi unul dintre lacurile cele mai frumoase pentru distracţie din Câmpulung. Oraşul e curat, Primăria se îngrijeşte ca să se stropească şi să se cureţe regulat strada principală.”
- Scăldătoarea de la Crasan, frecventată de high-life-ul câmpulungean
În 1891, distracţiile oferite de grădina lui Crasan, băile şi jocul de popice, erau menţionate din nou în „Românul”. O să preluăm din articolul de acum 134 de ani un fragment mai generos, datorită frumuseţii descrierii centrului Câmpulungului. „Grădina Publică s-a făcut frumoasă, dar lumea preferă vechiul „Boulevard Pardon”, astăzi transformat şi botezat de domnişoare „terasă”. Terasa este preumblarea favorită a vizitatorilor din Câmpulung, acolo sunt cofetăriile şi, dimineaţa, cântă muzica, iar lumea se adună pe lângă mese şi fiecare-şi comandă o plăcintă cu carne şi una cu mere, după care nu se uită şi păhărelul cu vin negru. La ora 11 se fac băi la grădina lui Crasan şi, după prânz, iar promenadă pe terasă, până noaptea târziu. (…) Petrecerile de remarcat erau jocurile de popice la Crasan, excursiunile cu torţe şi muzică militară la Flămânda, unde se făceau dansuri şi alte petreceri câmpeneşti, mai cu deosebire noaptea la lună.”, consemna „Românul” în anul 1891.
În 1893, după cum aflăm de la mica publicitate, locul de distracţie a fost scos la vânzare după moartea lui Petrache Crasan. „Se vând de bună voie şi după formele vânzărilor publice casele şi grădina, avere a moştenitorilor decedatului Petrache Crasan, situate în centrul oraşului Câmpulung, în strada Principală. Licitaţia se va ţinea înaintea Tribunalului Muscel la 26 iunie curent.”, prezentăm unul dintre anunţurile repetate în „Universul”.
Mai facem un pas în timp, până în 1894, de când avem o corespondenţă pentru „Timpul Bukarest”, care nu neglija „pelerinagiul de domni şi coconiţe către scăldătoarea de la mori”. „Cele de la Crasan sunt mai frecventate de high-life-ul câmpulungean şi de aiurea, băile de la mori de mai devale fiind frecventate de restul populaţiunii.”
În 1895, s-a răspândit vestea, cu ajutorul gazetelor centrale, că în Câmpulung a fost înfiinţată o societate anonimă pe acţiuni pentru construirea unui stabiliment de băi în oraş. Iniţiativa privată era aplaudată de „Adevărul”, pentru că: „De aproape zece ani, Câmpulung este legat printr-o cale ferată cu restul ţării şi toţi aceia care au vizitat acest oraş ştiu că stabilimentul de băi este din cele mai primitive. Totul se reduce la băile de la Crasan, de la scocul unei mori, unde te poţi răcori pentru colosala sumă de 15 bani.”
- Prefectul Nicolae Crassan a construit, în 1910, casa de pe bulevard, demolată în 1967, pentru construcţia Poştei
Alt Crasan, alte preocupări. În anul 1928, presa centrală anunţa decesul lui Nicolae Crassan. „Câmpulung, 2 ianuarie. Astă noapte s-a stins din viaţă Nae Crassan, fost decan al baroului, fost pe rând prefect al judeţului, deputat, senator (n.r. din partea Partidului Conservator), primar al oraşului. Decedatul a făcut, înainte de război, politică takistă (n.r. prim-ministrul Take Ionescu), iar după război, din cauza unei boli, s-a retras din viaţa publică. La catafalcul său s-au perindat toţi fruntaşii politici din oraş.”
Nicolae Crassan (1859-1928) se trăgea dintr-o veche şi numeroasă familie musceleană. „După inscripţiile de pe pietrele funerare din cimitirul Bisericii Sfânta Marina, neamul Crasanilor a trăit pe la anul 1613. Toţi erau oameni cu stare, ştiutori de carte, majoritatea preoţi.”, scria în „Jurnal de război (1916-1918). Amintiri din viaţa mea” Anella Robănescu, fiica lui Nicolae Crassan.
Bunicul lui Nicolae Crassan a fost protopopul Nică Crassan. Iniţial, Nicolae Crassan, licenţiat în Drept, în 1886, a fost numit în magistratură, ca judecător de instrucţie la Câmpulung. După un conflict cu ministrul Justiţiei, Eugeniu Stătescu, a fost destituit din magistratură şi a intrat în avocatură. La căsătoria cu Irina, fiica unui mare proprietar din Buzău, în 1888, Nicolae a primit ca dar de nuntă de la tatăl său, Costache Crassan, casa de pe bulevard la al cărui parter a funcţionat magazinul de pălării al lui Măgeanu.
În anul 1910, Nicolae Crassan a construit casa de la jumătatea bulevardului, în care a şi închis ochii 18 ani mai târziu. În timpul Primului Război Mondial, frumoasa clădire, ocupată de nemţi, a devenit Cazinoul Bavarez, „un fel de casă de odihnă pentru ofiţerii superiori”, răniţi pe front şi trimişi aici, pentru refacere la aer de munte. În 1967, clădirea a fost demolată, iar pe locul ei s-a construit Poşta.
- Casa din Negru Vodă a avocatului Constantin Crasan avea dotări de lux, asemănătoare celor de la Castelul Peleş
O să încheiem cu cel pe care profesorul Şerban Nicolescu îl considera ultimul descendent din acest neam consistent. Şerban Nicolescu a publicat în lucrarea „Câmpulungul de altădată”, din 2010, un text dedicat casei şi fântânii lui Crasan, ultima aflată peste drum de târgul de legume şi fructe de lângă Parcul „Kretzulescu”. „Majoritatea caselor care s-au construit s-au aliniat de-a lungul străzii Negru Vodă şi au aparţinut unor distinse familii de avocaţi şi negustori. Din actele de proprietate întocmite în jurul anului 1900, se atestau vânzări de terenuri (cămine de casă), ai căror proprietari au avut numele Crasan. Unele dintre ele au lăsat şi o rezonanţă în istoria urbei.
Familia Crasan, a cărei origine nu a fost pe deplin stabilită, a vândut din trupul de avere pe care îl avea la Câmpulung cămine de casă în strada Negru Vodă şi în împrejurimi. Din schiţele vechilor acte rezultă că unele dintre aceste cămine se învecinau cu proprietatea Crasan. Ultimul descendent al acestei familii, Constantin Crasan – avocat cu renume în Baroul de Muscel – a ridicat, acum aproape 90 de ani (n.r. scrierea este de acum 15 ani), o casă pe propria-i moşie, compusă din două camere spaţioase şi dependinţe, în stilul caselor boiereşti ce se construiau în acea vreme. Casa a rezistat vicisitudinilor vremii, deşi în prezent se află într-un avansat stadiu de degradare.
Este situată pe strada Negru Vodă, la nr.161. Pe atunci, casa era dotată cu cele mai preţioase bunuri de uz gospodăresc, de exemplu: sobe de teracotă importate din Franţa, a căror înălţime atingea 3,5 m, candelabre asemănătoare celor de la Castelul Peleş, geamuri de cristal, instalaţii sanitare sofisticate etc.
Nici acest imobil nu a putut fi salvat de la actul „revoluţionar” al Naţionalizării şi a fost condamnat să devină „bun al întregului popor”. Numai că cei care au locuit în el s-au transformat în jefuitorii bunurilor de care se foloseau şi praful s-a ales din splendoarea casei de altădată. Clădirea atrage atenţia trecătorilor locali şi turiştilor prin ornamentaţiile ce o înconjoară la exterior, admirabil executate, unice în Câmpulung.
Casa a fost revendicată de urmaşii direcţi ai fostului proprietar şi vândută, din lipsă de bani, pentru a o renova. Odată cu casa, a fost vândut şi spaţiosul teren care o înconjura, teren pe care s-a construit o clădire mare. Astăzi, din prestigioasa familie Crasan nu a rămas decât toponimul „Fântâna lui Crasan”. Este marcată acum printr-un soclu, situat la intersecţia străzii 1 Mai cu strada Râului (n.r. Fraţii Goleşti).”
Fotografia care deschide acest articol a fost realizată, în anul 1983, de profesorul şi istoricul de artă Carmen Oprescu, muzeograf la acel moment. În acea perioadă, clădirea se afla în administrarea EGCL şi, asemenea tuturor imobilelor preluate de stat de la proprietari, a fost condamnată la lipsa unei reabilitări serioase şi necesare, dată fiind vechimea ei. Anul construcţiei este estimat a fi 1918 şi, la cum arată, vom avea, probabil, nu peste mult timp, şi un an al sfârşitului existenţei ei.